Peste 84 de milioane de lei în două săptămâni, alocați de AIPA fermierilor: aproape 40% din bani s-au cheltuit

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a autorizat, în prima jumătate a lunii aprilie, plăți de peste 84 de milioane de lei pentru susținerea fermierilor, banii fiind alocați din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.

Potrivit instituției, în perioada 14–17 aprilie au fost autorizate spre plată 31,19 milioane de lei, bani destinați în principal plăților în avans. Suma a fost direcționată pentru achitarea primei tranșe în cazul a 44 de cereri depuse în 2025 (30,55 milioane lei), dar și pentru plata finală a trei cereri din 2024 (640 000 de lei). Toate dosarele au vizat modernizarea exploatațiilor zootehnice, în special din sectorul apicol, transmite Bani.md.

Anterior, în intervalul 6–10 aprilie, AIPA a autorizat alte 53,05 milioane de lei. Cea mai mare parte în sumă de 50,58 milioane de lei a fost acordată sub formă de plăți postinvestiții pentru 61 de beneficiari. Fondurile au mers în special către investiții în exploatații zootehnice și în infrastructura de producere, procesare sau comercializare din sectorul vegetal. Alte 2,47 milioane de lei au fost alocate ca plăți în avans pentru modernizarea fermelor zootehnice.

Instituția reamintește că, doar în primul trimestru al anului 2026, aproximativ 39% din fondul anual destinat agriculturii a fost deja valorificat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Peste 84 de milioane de lei în două săptămâni, alocați de AIPA fermierilor: aproape 40% din bani s-au cheltuit apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Prima jucărie cu inteligență artificială, creată în R. Moldova de un strat-up

Pleci la serviciu, însă copilul tău continuă să audă vocea ta, chiar din jucăria lui preferată. Nu e o voce preînregistrată, ci un dialog natural,...

Primarul orașului Cantemir, Roman Ciubaciuc (Partidul Nostru), despre graba reformei teritorial-administrative și riscurile unei politizări și mai mari

Primarul orașului Cantemir, Roman Ciubaciuc (Partidul Nostru), susține că reforma administrației publice locale este necesară, însă modul în care este promovată în prezent ridică...

Important

Prima jucărie cu inteligență artificială, creată în R. Moldova de un strat-up

Pleci la serviciu, însă copilul tău continuă să audă vocea ta, chiar din jucăria lui preferată. Nu e o voce preînregistrată, ci un dialog natural, adaptat vârstei și curiozităților lui. Aceasta este noutatea primei jucării cu inteligență artificială create în R. Moldova - Lunara AI Toy.

Lovitură pentru Germania. Rusia se pregătește să oprească livrările de țiței kazah prin conducta Drujba

Rusia se pregăteşte să oprească exporturile de petrol provenit din Kazahstan către Germania, prin conducta Drujba, începând cu data de 1 mai, au declarat marţi pentru Reuters mai multe surse din industria petrolieră, citate de digi24.ro.

Incendiul la hipodromul de pe str. Calea Orheiului: Un hambar a fost cuprins de flăcări

Un depozit cu fân a fost cuprins de flăcări pe str. Calea Orheiului. Pompierii au fost alertați prin intermediul Serviciului 112, la ora 15:08. Potrivit informațiilor preliminare, un hambar de pe teritoriului grajdului au fost cuprinse de flăcări. La fața locului intervin cinci echipaje de pompieri. Suprafața afectată constituie circa 100 de metri pătrați. Totodată, pompierii au stabilit că nu există risc de răspândire a flăcărilor.  Incendiul a fost localizat la ora...

Guvernul schimbă strategia: trece de la starea de urgență la cea de alertă, dar păstrează restricțiile în energetică

Republica Moldova ar putea trece direct din starea de urgență în stare de alertă în sectorul energetic, potrivit unor proiecte incluse pe agenda ședinței Guvernului de miercuri, 22 aprilie. Executivul urmează să propună Parlamentului încetarea stării de urgență începând cu 25 aprilie, după ce autoritățile au constatat „lipsa necesității menținerii unui răspuns amplificat în situația de criză existentă”, transmite Bani.md. În locul acesteia, Guvernul vrea să instituie stare de alertă pentru...

Starea de urgență în domeniul energetic ar putea fi încetată: Guvernul propune instituirea stării de alertă națională

Guvernul ar putea solicita Parlamentului încetarea stării de urgență în domeniul energetic începând cu 25 aprilie curent, și va declara, totodată, stare de alertă națională pentru o perioadă de 60 de zile. Propunerile se regăsesc pe ordinea de zi a ședinței de Guvern din 22 aprilie și au la bază un raport al Centrului Național de Management al Crizelor (CNMC).

Incendiu la un hambar de pe Calea Orheiului din Chișinău: pompierii au intervenit cu cinci echipe

Un incendiu a izbucnit în după-amiaza zilei de 21 aprilie 2026 pe strada Calea Orheiului din Chișinău, unde un hambar de pe teritoriul unui grajd de cai a fost cuprins de flăcări, informează MOLDPRES. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ...

Mai mulți deputați au plecat în China. Întrevederile pe care le au planificate

Mai mulți deputați din Republica Moldova au plecat în China. Delegația este condusă de Vlad Bătrîncea, iar invitația a venit de la Beijing. Parlamentarii se vor afla în China până pe 30 aprilie. Oficial, scopul vizitei este „dezvoltarea cooperării interparlamentare dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză”. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! Deputații moldoveni vor discuta cu oficiali din Adunarea Națională a Reprezentanților Poporului și din Comitetul...