Acordul UE-Mercosur intră în vigoare provizoriu de la 1 mai: ce prevede și ce impact are

Acordul comercial interimar dintre Uniunea Europeană și statele Mercosur intră în vigoare vineri, 1 mai, cu titlu provizoriu, fiind prezentat de autoritățile europene drept un pas care aduce beneficii imediate pentru întreprinderi, lucrători și cetățeni.

Pentru a marca momentul, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să participe, alături de președintele Consiliului European, Antonio Costa, la o videoconferință cu liderii statelor Mercosur.

„Au fost depuse multe eforturi pentru a obține acest acord de referință peste linia de demarcație. Acum este momentul să investim același efort pentru a ne asigura că cetățenii și întreprinderile noastre beneficiază imediat de avantajele sale. Din prima zi, tarifele sunt reduse și se deschid noi oportunități de piață. Aceasta este o veste bună pentru întreprinderile din UE de toate dimensiunile, o veste bună pentru consumatorii noștri și o veste bună pentru fermierii noștri, care vor câștiga noi posibilități valoroase de export, fiind în același timp pe deplin protejați în sectoarele sensibile. Mâine voi vorbi cu toți cei patru lideri ai Mercosur, pentru a sărbători această zi importantă și pentru a reitera necesitatea unui efort maxim pentru a-și realiza potențialul minunat. Aceasta este o zi bună pentru competitivitatea, reziliența și poziționarea strategică a Europei – agenda comercială a UE produce din nou rezultate pentru noi”, a declarat Ursula von der Leyen, citată de stirileprotv.ro.

Conform datelor Comisiei Europene, acordul va elimina treptat taxele la import pentru peste 91% din mărfurile exportate de UE către Mercosur, deschizând o piață comună de peste 700 de milioane de persoane.

Începând cu 1 mai, tarifele pentru exporturi-cheie ale UE inclusiv autoturisme, produse farmaceutice, vin, băuturi spirtoase și ulei de măsline – vor fi eliminate sau reduse semnificativ, creând noi oportunități comerciale într-una dintre cele mai mari regiuni economice la nivel global.

„Fermierii și producătorii agroalimentari din UE vor vedea, de asemenea, taxe mai mici sau eliminate, ceea ce va face ca produsele lor să fie mai competitive în Mercosur. Se preconizează că acordul va crește exporturile agroalimentare ale UE către regiune cu 50 %, primele contingente tarifare și reduceri urmând să intre în vigoare vineri”, a subliniat Comisia Europeană.

Totodată, 344 de indicații geografice europene, precum Parmigiano Reggiano și Bordeaux, vor beneficia de protecție juridică pe piața Mercosur, prevenind imitarea acestora.

În paralel, autoritățile europene susțin că sectoarele sensibile vor rămâne protejate prin contingente tarifare atent stabilite și mecanisme de protecție.

„1 mai marchează, de asemenea, începutul eliminării barierelor netarifare și tehnice din calea comerțului, deoarece încep să se aplice normele privind evaluarea conformității, normele privind etichetarea și respectarea standardelor internaționale. Acest lucru va asigura faptul că întreprinderile din UE își pot desfășura activitatea într-un mod mai ușor și mai rapid. De asemenea, se vor deschide piețele de achiziții publice, ceea ce va permite întreprinderilor din UE să liciteze pentru contracte guvernamentale la nivel federal și de stat în condiții de egalitate cu concurenții locali”, mai precizează oficialii europeni.

Exportatorii de servicii din domenii precum finanțele, IT-ul și transporturile vor beneficia, la rândul lor, de reguli mai clare privind licențierea și de proceduri nediscriminatorii.

Estimările indică faptul că, până în 2040, exporturile anuale ale UE către Mercosur ar putea crește cu 39%, ajungând la aproximativ 50 de miliarde de euro.

Aplicarea provizorie a acordului vine după decizia Consiliului din ianuarie, iar la 27 februarie Ursula von der Leyen a anunțat această măsură. Acordul, negociat timp de 25 de ani, a fost încheiat în decembrie 2024 între UE și statele Mercosur: Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay, iar ulterior aprobat de părți.

Cu toate acestea, pentru intrarea deplină în vigoare, documentul necesită acordul Parlamentului European. Procesul a fost încetinit după ce eurodeputații au sesizat Curtea de Justiție a UE pentru o analiză juridică privind compatibilitatea cu tratatele europene.

Totodată, sunt precizate și efectele concrete asupra pieței. De exemplu, nu vor intra cantități nelimitate de carne de vită fără taxe vamale din țările Mercosur. Acordul prevede o cotă suplimentară de 99.000 de tone, cu o taxă redusă de 7,5%, introdusă treptat pe șase ani.

Pentru carnea de pasăre, importurile scutite de taxe sunt limitate la 180.000 de tone în cinci ani, iar în cazul zahărului nu sunt prevăzute cote suplimentare, cu excepția a 10.000 de tone din Paraguay.

De asemenea, sunt stabilite cote pentru etanol, miere și orez, introduse gradual pe parcursul mai multor ani.

În ceea ce privește exporturile europene, reducerile tarifare vor fi aplicate treptat. Spre exemplu, pentru uleiul de măsline tarifele vor fi eliminate complet în 15 ani, iar în cazul vinurilor și băuturilor spirtoase procesul variază între patru și 12 ani, în funcție de categorie.

Acordul rămâne însă unul provizoriu. Curtea de Justiție a UE urmează să emită un aviz juridic, proces care poate dura mai mult de un an.

„Salutăm lansarea acestui parteneriat important între UE și Mercosur, care reprezintă o oportunitate semnificativă de a ne consolida legăturile economice și politice cu America Latină. Aplicarea sa provizorie deschide o fază crucială pentru evaluarea impactului real al acordului pe teren. UE trebuie să se ridice la înălțimea așteptărilor și să își îndeplinească toate angajamentele asumate în cadrul acordului, asigurând o concurență loială și un sprijin eficient pentru sectoarele cele mai sensibile ale Europei, în special agricultura”, a transmis raportorul pentru Mercosur din Parlamentul European, Gabriel Mato.

La rândul său, președintele Comisiei pentru comerț internațional, Bernd Lange, a subliniat:

„Acesta este un adevărat punct de cotitură și exact remediul potrivit în aceste vremuri dificile din punct de vedere economic. Acordul este un semnal strategic împotriva izolaționismului, în favoarea parteneriatului și a comerțului bazat pe norme. Sunt încrezător că, până când Parlamentul va lua decizia finală, acordul va fi dat deja roade economice și politice.”

Acordul a generat însă controverse în mai multe state membre. Susținătorii afirmă că acesta va reduce dependența de China și va compensa impactul tarifelor impuse de SUA, în timp ce criticii avertizează asupra creșterii importurilor agricole și a efectelor asupra fermierilor europeni.

Estimările economice arată că impactul asupra PIB-ului UE ar putea fi de aproximativ 0,05% până în 2040, beneficiile urmând să se resimtă pe termen lung.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Acordul UE-Mercosur intră în vigoare provizoriu de la 1 mai: ce prevede și ce impact are apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Mai puține tragedii pe drumuri: Poliția anunță scăderea numărului de accidente rutiere

În primele patru luni ale anului 2026, Poliția Republicii...

Ministerul Mediului, apel de 1 Mai: Responsabilitate în natură și respect pentru mediu

Cu ocazia Zilei Muncii, Ministerul Mediului reamintește că relaxarea...

VIDEO 5G Max de la Moldtelecom, o infrastructură extinsă la nivel național pentru consumatori

După investiții semnificative în modernizarea rețelei mobile, Moldtelecom aduce...

ULTIMA ORĂ

Scandalul deșeurilor la Sângera: Ion Ceban anunță suspendarea activității companiei de colectare din 1 mai

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat că, începând de azi, 1 mai, activitatea centrului de colectare și sortare a deșeurilor din Sângera va fi suspendată,...

VIDEO | Ion Ceban acuză o „catastrofă ecologică” la Sîngera și un business ilegal cu gunoiul

Primarul General al municipiului Chișinău și președintele MAN, Ion Ceban, susține că situația legată de depozitarea deșeurilor la Sîngera reprezintă o „catastrofă ecologică” și...

Important

Scandalul deșeurilor la Sângera: Ion Ceban anunță suspendarea activității companiei de colectare din 1 mai

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat că, începând de azi, 1 mai, activitatea centrului de colectare și sortare a deșeurilor din Sângera va fi suspendată, până la identificarea unor soluții legale de depozitare. Potrivit lui Ceban, ”în ultimele zile au fost lansate în spațiul public minciuni privind activitatea operatorilor de salubritate”. Acesta afirmă că deșeurile colectate în Sângera nu sunt transportate la poligonul autorizat din Țînțăreni, așa cum declară administrația...

Ucraina menține o rată ridicată de interceptare în fața atacurilor ruseşti masive din aprilie

În luna aprilie, Rusia a intensificat atacurile asupra Ucraina, lansând un număr record de drone cu rază lungă de acțiune, potrivit unei analize AFP a datelor Forțelor Aeriene Ucrainene. În total, au fost raportate 6.583 de drone lansate, ceea ce reprezi...

Start probelor de concurs: 190 de elevi își demonstrează, astăzi, cunoștințele la limba și literatura română în cadrul Olimpiadei Republicane

Circa 190 de elevi din întreaga țară participă, în perioada 30 aprilie – 02 mai 2026, în cadrul Olimpiadei Republicane la Limba și literatura română (limba de instruire). Despre aceasta a anunțat Ministerul Educației și Cercetării (MEC), într-un comunicat.

VIDEO Trump amenință Europa: „Vom retrage trupele americane din Italia și Spania, pentru că nu au ajutat America”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că are în vedere retragerea trupelor americane din Italia și Spania, pe motiv că aceste țări au refuzat să sprijine războiul dintre SUA și Israel împotriva Iranului. Întrebat de reporteri la Casa Albă, liderul american a lăsat deschisă această posibilitate. „Poate… De ce nu? Italia nu ne-a ajutat deloc, iar Spania a fost groaznică, absolut groaznică”, a transmis acesta. În același context, Trump a sugerat...

Cum a exploatat rețeaua pro-Kremlin subiectul participării R. Moldova la „Coaliția voluntarilor” în scop propagandistic

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a lansat recent acuzații potrivit cărora președinta Maia Sandu ar pregăti implicarea R. Moldova în conflictul din Ucraina prin aderarea la „Coaliția voluntarilor” - o inițiativă lansată în martie 2025 la inițiativa premierului britanic Keir Starmer, cu scopul principal de a sprijini Ucraina și de a asigura pacea în această țară după încheierea războiului cu Federația Rusă. Deși afirmațiile au devenit rapid virale, generând panică...

Omagiu adus drumarilor de Ziua Internațională a Muncii pentru contribuția esențială la modernizarea infrastructurii naționale

Administrația Națională a Drumurilor (AND) a transmis astăzi un mesaj de recunoștință și apreciere tuturor profesioniștilor din sectorul infrastructurii rutiere, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii. Instituția subliniază că munca depusă de drumari, indiferent de...

Controalele vamale aduc peste 2,8 milioane de lei la bugetul de stat

Serviciul Vamal a anunțat că, în urma controalelor ulterioare desfășurate în perioada 14–30 aprilie 2026, au fost stabilite obligații vamale suplimentare în valoare de peste 2,8 milioane de lei, sumă care urmează să fie încasată la bugetul d...