FOTO Ucraina își întărește apărarea la frontieră cu regiunea transnistreană

Ucraina întărește frontiera în sud-vestul țării, la graniță cu regiunea transnistreană. Potrivit unui comunicat de presă al Comandamentului Operațional „Vest”, ”lecțiile învățate în urma respingerii agresiunii ruse pe direcțiile de nord și est arată că armata trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu”.

”Comandantul Volodimir Șvediuk a efectuat o vizită operativă la unitățile din regiune și a discutat cu responsabilii din teren despre nivelul de pregătire al trupelor, dotarea acestora și necesitatea dezvoltării infrastructurii defensive, inclusiv fortificații, drumuri militare și căi de acces strategice”, se precizează în mesaj.

Un accent deosebit a fost pus pe consolidarea capacităților de apărare și pe îmbunătățirea mobilității și logisticii trupelor, pentru a crea un sistem de protecție în mai multe straturi, capabil să răspundă rapid la eventuale provocări sau acțiuni agresive. Totodată, autoritățile au subliniat importanța cooperării dintre structurile militare și cele civile.

”În condițiile războiului, respectarea regulilor de securitate și colaborarea cu populația locală sunt esențiale. Militarii colaborează activ cu comunitățile și fermierii din zonă, iar monitorizarea constantă a câmpurilor minate permite desfășurarea în siguranță a lucrărilor agricole de sezon”, mai precizează autoritățile din țara vecină.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Articolul FOTO Ucraina își întărește apărarea la frontieră cu regiunea transnistreană apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

VIDEO Agresa, apoi jefuia victimele: Un bărbat cu antecedente penale, reținut în nordul țării

Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Drochia,...

Ceban, despre cazul bărbatului decedat după prăbușirea unui copac: „Nu avem claritate pe acest subiect”

Primarul Capitalei, Ion Ceban, solicită clarificări din partea Poliției...

Stagflarea pieței zahărului în Moldova: atât deficitul, cât și creșterea prețurilor sunt posibile

Pentru unii fermieri moldoveni, campania de însămânțare-2026 este abia...

Ambulanța, suprasolicitată: Peste 15 mii de cetățeni au avut nevoie de ajutor medical

În perioada 27 aprilie – 3 mai 2026, Centrul...

Demisie surpriză la CET Nord: Marian Brînză pleacă după doar jumătate de an

Directorul CET Nord, Marian Brînză, și-a anunțat demisia din...

ULTIMA ORĂ

VIDEO Agresa, apoi jefuia victimele: Un bărbat cu antecedente penale, reținut în nordul țării

Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Drochia, fiind suspectat că, în luna aprilie 2026, ar fi agresat mai multe persoane, după care le-ar...

VIDEO: Serghei Ivanov, deputat al Partidului Nostru: Întârzierile la subvenții subminează fiabilitatea agriculturii și afectează motorul economiei

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, avertizează că agricultura Republicii Moldova se confruntă cu un risc major de pierdere...

Important

VIDEO Agresa, apoi jefuia victimele: Un bărbat cu antecedente penale, reținut în nordul țării

Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Drochia, fiind suspectat că, în luna aprilie 2026, ar fi agresat mai multe persoane, după care le-ar fi deposedat de bunuri. Acesta a fost localizat în urma măsurilor speciale de investigație. Suspectul, în vârstă de 46 de ani, este originar din raionul Drochia și are antecedente penale. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul său, au fost depistate bunuri presupuse a fi sustrase,...

VIDEO Depășire periculoasă pe traseul Anenii Noi-Căușeni. Șoferul riscă să rămână fără permis

Un șofer de microbuz a făcut o depășire periculoasă în trafic săptămâna trecută, pe traseul R-30 (Anenii Noi-Căușeni), care a pus în pericol siguranța traficului. Polițiștii INSP au depistat și sancționat șoferul.    La volan se afla un bărbat de 56 de ani, originar din raionul Ștefan Vodă. „Pe numele acestuia a fost întocmit un proces-verbal, cu propunerea în instanță de privare a dreptului de a conduce pe un termen de la...

Fermierii cer plafon de 500 mii lei la rambursarea TVA: „Mecanismul întârzie, iar sectorul se decapitalizează”

Asociația Forța Fermierilor solicită Ministerului Finanțelor majorarea plafonului lunar de rambursare a TVA până la 500.000 de lei, după consultări rapide cu agricultorii membri. Reprezentanții sectorului spun că mecanismul promis încă din martie nu funcționează nici până în prezent, agravând criza financiară din agricultură.

Carburanții se scumpesc din nou. Mai mult de 30 de lei pentru un litru de benzină

Un litru de benzină sau de motorină va fi comercializat marți, 5 mai, cu peste 30 de lei, după noi scumpiri anunțate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

Premierul Alexandru Munteanu: „Decidem să fim pregătiți pentru orice situații și să le gestionăm cât mai eficient și profesionist”

Instituțiile statului trebuie să lucreze împreună și să-și consolideze capacitățile, pentru a fi pregătite să acționeze în orice situație de criză și să asigure protecția cetățenilor. Mesajul a fost transmis de premierul Alexandru Munteanu, care a pa...

Prima capitală din lume care interzice reclamele la produse din carne și la cele pe bază de combustibili fosili: Ținta din spatele deciziei

Începând cu 1 mai, reclamele la burgeri, mașini pe benzină și companii aeriene au fost eliminate de pe panouri publicitare, stații de tramvai și stații de metrou, scrie Hotnews, citând BBC.

Ceban, despre cazul bărbatului decedat după prăbușirea unui copac: „Nu avem claritate pe acest subiect”

Primarul Capitalei, Ion Ceban, solicită clarificări din partea Poliției în cazul bărbatului care a murit la spital, după ce un copac s-a prăbușit peste el într-un parc din sectorul Rîșcani, în timpul codului portocaliu de vânt. Edilul susține că informațiile oferite până în prezent de oamenii legii sunt insuficiente și acuză lipsa unor concluzii clare privind circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia. „Am primit informații care sunt diferite, din...