Peste 50 de delegații la Chișinău: Moldova va găzdui Sesiunea Ministerială a Consiliului Europei

Joi, 14 mai, și vineri, 15 mai, Republica Moldova va găzdui Sesiunea Ministerială a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, un eveniment care marchează încheierea Președinției țării noastre în cadrul organizației. Este al doilea mandat exercitat de Moldova de la aderarea la Consiliul Europei, primul a avut loc în urmă cu 23 de ani.

Potrivit ministrului Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, la Chișinău sunt așteptate peste 50 de delegații, inclusiv miniștri ai afacerilor externe.

„În cadrul reuniunii, ne vom concentra asupra priorităților pe care ni le-am asumat la preluarea mandatului: sprijinul continuu pentru Ucraina, combaterea dezinformării și a ingerințelor străine, consolidarea securității și întărirea rezilienței democratice în țările membre. Consiliul Europei este una dintre cele mai importante platforme europene de apărare a democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale.

A fost o onoare și o mare responsabilitate pentru țara noastră de a conduce, pe parcursul a șase luni, această organizație. La finalul Sesiunii Ministeriale, vom transmite Președinția rotativă către Principatul Monaco. Rămânem în continuare angajați în promovarea valorilor și principiilor care stau la baza Consiliului Europei”, a declarat Popșoi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/rupor.md/document_6034975744382213434.mp4″ muted=”false”]

Articolul Peste 50 de delegații la Chișinău: Moldova va găzdui Sesiunea Ministerială a Consiliului Europei apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Sprijin pentru copiii cu dizabilități: Cinci automobile noi pentru specialiștii din teritoriu

Cinci automobile noi au fost repartizate structurilor teritoriale de...

Garsonieră de 10 metri pătrați, scoasă la vânzare cu 115.000 de euro. Baia are doar un metru pătrat

Piața imobiliară din Florența continuă să surprindă prin oferte...

VIDEO Păstrarea, dezvoltarea și promovarea limbii găgăuze în spațiul multilingv al Republicii Moldova

În Republica Moldova, limba găgăuză rămâne un element esențial...

Consens Național: De ce depinde primul pas spre libertate al unei femei care trăiește cu un abuzator?

Amploarea fenomenului violenței față de femei rămâne alarmantă. 7...

Noi scumpiri la pompă! Benzina și motorina au depășit pragul de 30 de lei

Benzina se scumpește cu 46 de bani, iar motorina...

ULTIMA ORĂ

Pregătiri intense la Eurovision 2026: Satoshi a testat scena de la Viena și elementele de show pentru piesa „Viva, Moldova!”

Reprezentantul Republicii Moldova, Satoshi, a urcat deja pe scena Eurovision 2026 de la Viena, unde a efectuat primele repetiții pentru piesa „Viva, Moldova!”. Artistul lucrează...

VIDEO: Serghei Ivanov, deputat al Partidului Nostru: Întârzierile la subvenții subminează fiabilitatea agriculturii și afectează motorul economiei

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, avertizează că agricultura Republicii Moldova se confruntă cu un risc major de pierdere...

Important

Pregătiri intense la Eurovision 2026: Satoshi a testat scena de la Viena și elementele de show pentru piesa „Viva, Moldova!”

Reprezentantul Republicii Moldova, Satoshi, a urcat deja pe scena Eurovision 2026 de la Viena, unde a efectuat primele repetiții pentru piesa „Viva, Moldova!”. Artistul lucrează la un moment energic, în care combină sunetul modern cu elemente inspirate din folclor, gândit special pentru publicul european.

Sheriff Tiraspol a obținut o victorie chinuită în fața Daciei-Buiucani, marcând în ultimele secunde ale timpului regulamentar un gol fabulos

Sheriff Tiraspol a învins Dacia-Buiucani Chișinău în ultimul meci al etapei a opta a fazei a doua a primei divizii valorice a fotbalului moldovenesc. În partida jucată la Nisporeni, Sheriff s-a impus cu 2-1, marcând în ultimele secunde ale timpului regulamentar un gol de generic. Execuția i-a aparținut lui Rai Lopes.

Declarații la Realitatea TV: Republica Moldova ar trebui să valorifice experiența moldovenilor din străinătate

Republica Moldova ar trebui să valorifice nu doar voturile și remitențele diasporei, ci și experiența moldovenilor din străinătate. De această părere au fost invitații emisiunii „Consens Național” de la Realitatea TV care au discutat despre proiectele de dezvoltare a Republicii Moldova. Potrivit acestora, diaspora înțelege realitățile din țară și poate propune soluții bazate pe experiența acumulată peste hotare. Stella Jemna, reprezentantă de țară pentru Moldova la UMAEF, este de părere...

Bani și bunuri de valoare furate din casele oamenilor: Grupare de hoți, destructurată la Hâncești

Mai mulți gospodari din localitățile raionului Hâncești s-au trezit „curățați” de bani și bunuri de valoare. Oamenii legii anunță că a destructurat o grupare formată din cinci membri, inclusiv minori, care intrau în gospodării și furau tot ce le cădea sub mână.

Ministrul Energiei efectuează o vizită la Bruxelles: securitatea energetică, reforme și proiecte de  dezvoltare a infrastructurii, pe agendă

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, efectuează o vizită oficială la Bruxelles, în perioada 4–6 mai, axată pe consolidarea cooperării energetice cu instituțiile europene și partenerii internaționali. Agenda include întrevederi bilaterale și participarea...

(foto) Palatul Buckingham a făcut anunțul: Prințesa Eugenie e însărcinată cu al treilea copil

Prințesa Eugenie este însărcinată cu al treilea copil, a anunțat Palatul Buckingham. Eugenie este căsătorită cu soțul ei, Jack Brooksbank, din 2018, scrie protv.ro.

Comori printre resturi: Muzeul în care obiectele aruncate la gunoi devin exponate de artă

Icoane, medalii și alte obiecte decorative aruncate la gunoi sunt salvate și expuse într-un muzeu amenajat chiar pe teritoriul unei uzine de colectare și sortare a deșeurilor din capitală. În doar patru ani, mai bine de 200 de piese au devenit exponate admirate, iar unele pot fi cumpărate de către vizitatori.