Vizita Robertei Metsola în România, reprogramată pe fondul crizei politice

Vizita în România a președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, din 9 mai, a fost reprogramată din cauza tensiunilor politice apărute după demisia Guvernului Bolojan, în urma adoptării unei moțiuni de cenzură în Parlament.

Totodată, Administrația Prezidențială a anunțat că președintele României, Nicușor Dan, a decis anularea recepției de la Palatul Cotroceni, organizată cu ocazia Zilei Europei, transmite stirileprotv.ro.

Instituția a explicat decizia prin necesitatea concentrării asupra gestionării situației politice actuale.

„Această decizie a fost luată în considerarea contextului politic actual şi a evoluţiilor recente, care impun concentrarea totală a eforturilor instituţionale către identificarea unor soluţii pentru gestionarea actualei situaţii”, a transmis Administrația Prezidențială.

În același timp, programul vizitei Robertei Metsola includea participarea, pe 9 mai, la un eveniment organizat în cadrul seriei de dezbateri „Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

SURSE: Nicușor Dan începe astăzi consultările cu partidele, după demiterea Guvernului Bolojan

Adio „Guvernul Bolojan”: moțiunea PSD-AUR a trecut cu 281 de voturi

 

Articolul Vizita Robertei Metsola în România, reprogramată pe fondul crizei politice apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Incident în Chișinău: Circa 25 m3 de agent termic s-au scurs în canalizare, iar apa a devenit verde

Din cauza unui deranjament la rețeaua termică cu diametrul...

Ministerul Agriculturii introduce noi măsuri pentru utilizarea pășunilor: Regulamentul, aprobat de Guvern

Autoritățile introduc reguli noi pentru folosirea pășunilor, fânețelor și...

Noi scumpiri la pompă! Prețurile stabilite de ANRE pentru joi, 7 mai

Carburanții se scumpesc din nou joi, 7 mai. Agenția...

Victor Osipov, o nouă reacție: Se declară nevinovat și acuză abuzuri în dosarul privind contrabanda cu țigări

Fostul viceprim-ministru pentru reintegrare, Victor Osipov, arestat într-un dosar...

Un câine din Franța, aproape de un record mondial: Are 31 de ani

În munții din Franța trăiește un câine care ar...

ULTIMA ORĂ

Din sectorul privat în cel de stat: Natalia Doroftei, numită Secretară la Ministerul Finanțelor. Ce proiecte a coordonat anterior

Ministerul Finanțelor va avea, din data de 11 mai, un nou Secretar de Stat. Guvernul a numit-o în funcție pe Natalia Doroftei, care vine...

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

Din sectorul privat în cel de stat: Natalia Doroftei, numită Secretară la Ministerul Finanțelor. Ce proiecte a coordonat anterior

Ministerul Finanțelor va avea, din data de 11 mai, un nou Secretar de Stat. Guvernul a numit-o în funcție pe Natalia Doroftei, care vine din domeniul financiar, potrivit ministrului Andrian Gavriliță.

Incident în Chișinău: Circa 25 m3 de agent termic s-au scurs în canalizare, iar apa a devenit verde

Din cauza unui deranjament la rețeaua termică cu diametrul nominal de 500 mm, amplasată la intersecția străzilor Paris și Alba Iulia din Chișinău, aproximativ 25 m³ de agent termic s-a scurs în canalizarea pluvială din sectorul Buiucani. În urma incidentului, apa din zonă a căpătat o culoare verde. „Agentul termic utilizat de „Termoelectrica” S.A. este apa purificată care conține fluoresceină – un colorant utilizat în scopuri tehnice pentru detectarea scurgerilor....

Lazare este cel mai bătrân câine din lume. La 31 de ani, ar putea să doboare un record istoric

În munții din Franţa, trăieşte un câine care ar putea schimba tot ceea ce știm despre durata de viață a câinilor. Se numeşte Lazare, a ajuns la 31 de ani şi ar putea astfel doborî recordul înregistrat de un ciobănesc australian care a murit în 1939 la vârsta de 29 de ani, scrie antena3.ro.

Extremismul de dreapta, *„cea mai mare amenințare internă”* – operațiuni de amploare în Germania

Percheziții au avut loc în întreaga Germania împotriva neonaziștilor. Autoritățile îi consideră o amenințare la nivel național. Descinderile s-au desfășurat în 12 din cele 16 landuri federale ale Germaniei, vizând peste 45 de locații asociate cu presupuși membri ai unor organizații de tineret de extremă dreapta, transmite DW.

Doliu în Armata Națională: Ofițerul Ivan Rotari din cadrul unității militare aeronautice a decedat

Regimentul de Aviație „Decebal” anunță decesul maiorului Ivan Rotari, un ofițer apreciat pentru profesionalismul, energia și implicarea sa în activitățile unității.

Vicepremierul Eugeniu Osmochescu, despre situația de pe piața zahărului: „Vom avea discuții cu toate părțile interesate”

Vicepremierul Eugeniu Osmochescu, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, a anunțat astăzi că urmează a fi organizate discuții cu toate părțile interesate pentru a analiza situația creată pe piața zahărului și a identifica soluții pentru a proteja prod...

Meci cu miză uriașă la Munchen

La 8 zile după ce au oferit cel mai spectaculos meci din istoria semifinalelor Ligii Campionilor, Bayern München și Paris Saint-Germain se reîntâlnesc în aceasta seară pe Allianz Arena. Miza este un loc în finala de la Budapesta, unde câștigătoarea va înfrunta pe Arsenal Londra. După nebunia de pe Parc des Princes, unde PSG s-a impus cu un neverosimil 5:4, bavarezii nu au statistica de partea lor. Din cele...