Două explozii provocate de obiecte asemănătoare rachetelor antigrindină au avut loc în nordul țării în mai puțin de 24 de ore. Trei persoane, inclusiv doi copii, au ajuns la spital după ce au manevrat obiectele periculoase.
Primul caz s-a produs în seara zilei de sâmbătă, în satul Petrunea din raionul Glodeni. Potrivit poliției, doi băieți de 10 și 11 ani au fost răniți după ce au găsit un obiect asemănător unei rachete antigrindină, pe care l-au manevrat, iar acesta a explodat. Copiii au fost transportați de urgență la Spitalul din Bălți pentru îngrijiri medicale.
Un alt incident a avut loc duminică, în satul Corlăteni din raionul Rîșcani. Un tânăr de 18 ani a suferit traumatisme la mâna stângă, după o explozie produsă în apropierea unei stâne de oi. La fața locului, oamenii legii au depistat o componentă a unei rachete antigrindină. Victima a fost transportată la un spital din Chișinău.
În acest context, poliția avertizează populația să nu atingă obiecte necunoscute și să nu încerce să le miște sau să le distrugă. Totodată, oamenii legii îndeamnă părinții să discute cu copiii despre pericolul pe care îl pot reprezenta asemenea obiecte.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Trei persoane au ajuns la spital după explozii provocate de obiecte asemănătoare rachetelor antigrindină apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA