10 ani de la fondarea PAS. Maia Sandu și Igor Grosu vorbesc despre greșeli și victorii: „Avem încă mult de muncit…”

Maia Sandu și Igor Grosu au transmis mesaje cu ocazia împlinirii a 10 ani de la crearea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea aflată la guvernare.

În mesajul publicat pe Facebook, președinta Maia Sandu a declarat că la început PAS era format din „o mână de oameni”, fără resurse financiare sau structuri locale.

„Nu aveam bani, nu avem strategii electorale, nu aveam structuri locale, aveam doar încrederea unul în altul și un vis comun: o Moldovă liberă, demnă și europeană. Le mulțumesc colegilor care atunci au venit să pună umărul – a fost un act de curaj și devotament care a făcut posibile victoriile ulterioare. Dar, mai ales, le mulțumesc cetățenilor Republicii Moldova, de acasă și din diasporă – am reușit atât de multe doar datorită încrederii voastre, a luptei neîntrerupte, a dragostei față de țară. Și mai avem multe de făcut!

S-au făcut greșeli? Cu siguranță. Am avut momente de cotitură, am trăit incertitudini, am avut înfrângeri și zile în care totul părea pierdut. Însă vreau să privim în urmă și să fim mândri de ce a reușit Moldova în acești ani. Moldova are astăzi direcție, are democrație și are șansa reală a unui viitor bun, demn, în familia europeană a păcii și dezvoltării”, a afirmat șefa statului.

Captură de ecran – Facebook/Maia Sandu

La rândul său, liderul PAS Igor Grosu a spus că cei 10 ani au fost marcați atât de eșecuri și dezamăgiri, cât și de „victorii foarte frumoase, meritate”.

„Avem încă mult de muncit, dar noi am demonstrat că știm să muncim, pentru că, atunci când pui mult suflet și crezi în ceea ce faci, reușim. Și eu sunt sigur că noi vom reuși să ducem Republica Moldova în Marea Familie Europeană”, a menționat Grosu.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Grosu-PAS.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Sursa video: Facebook/Igor Grosu

Partidul Acțiune și Solidaritate a fost fondat în anul 2016. Maia Sandu a condus formațiunea până în 2021, când a demisionat după alegerea sa în funcția de șefă a statului. Conducerea PAS a fost preluată ulterior de Igor Grosu.

În context, PAS urmează să organizeze pe 14 iunie un congres al partidului, la care va fi aleasă noua conducere a formațiunii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul 10 ani de la fondarea PAS. Maia Sandu și Igor Grosu vorbesc despre greșeli și victorii: „Avem încă mult de muncit…” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Maia Sandu și Marta Kos, printre speakerii Conferinței de Investiții UE–Moldova. Evenimentul va avea loc pe 4 iunie

Președinta Maia Sandu, comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, și premierul Alexandru Munteanu vor deschide oficial Conferința de Investiții UE-Moldova, care va avea loc pe...

Mesaj emoționant al Victoriei Furtună de Ziua Internațională a Familiei: „Adevărata politică se măsoară prin numărul familiilor care rămân acasă”

Victoria Furtună, liderul Partidului Moldova Mare, a folosit prilejul Zilei Internaționale a Familiei pentru a lansa un apel politic: Moldova are nevoie urgentă de...

Important

Maia Sandu și Marta Kos, printre speakerii Conferinței de Investiții UE–Moldova. Evenimentul va avea loc pe 4 iunie

Președinta Maia Sandu, comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, și premierul Alexandru Munteanu vor deschide oficial Conferința de Investiții UE-Moldova, care va avea loc pe 4 iunie la Chișinău. Anunțul a fost făcut de Agenția de Investiții a Republicii Moldova într-o postare publicată pe LinkedIn. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, oficiali europeni, instituții financiare și factori de decizie pentru discuții despre potențialul investițional al Republicii Moldova și...

Ministrul ucrainean de externe, în cadrul reuniunii de la Chișinău: „Tribunalul Special a devenit o realitate juridică”

În cadrul celei de-a 135-a sesiuni ministeriale a Consiliului Europei, desfășurată la Chișinău, ministrul de Externe al Ucrainei, Andrei Sibiga, a anunțat că a fost luată o decizie considerată esențială în procedura de lansare a Tribunalului Special pentru Ucraina, creat în contextul agresiunii ruse. Potrivit oficialului ucrainean, 36 de state au convenit să aprobe Acordul Parțial Extins, un tratat internațional care prevede constituirea unui comitet director pentru Tribunalul Special. „S-a depășit...

Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu Thomas Lenk, reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană. La întrevedere au participat și reprezentanții Președinț...

Cronica ARHIVELOR // Vlad Pohilă, publicistul care a contribuit la revenirea alfabetului latin și a limbii române în Republica Moldova

Agenția Națională a Arhivelor evocă memoria scriitorului, publicistului și redactorului de carte Vlad Pohilă (6 aprilie 1953, Putinești, Florești – 15 mai 2020, Chișinău), o personalitate importantă a presei și culturii din Republica Moldova. Vlad Pohilă est...

„Pentru cafea și rapiditate”. Un ucrainean și un turc au încercat să mituiască polițiști de frontieră la Vama Unguri-Bronniţa

Doi cetățeni străini au încercat să mituiască polițiști de frontieră la punctul de trecere „Unguri-Bronniţa”, pentru a urgenta formalitățile de intrare în Republica Moldova. Unul dintre bărbați le-ar fi spus angajaților Poliției de Frontieră că banii sunt „pentru rapiditate și pentru cafea”, însă în ambele cazuri mita a fost refuzată, iar incidentele au fost raportate autorităților competente.

Exporturile de mărfuri, în creștere cu 10 la sută în trei luni din 2026: UE rămâne principala piață de desfacere a produselor moldovenești

Exporturile de mărfuri ale Republicii Moldova au crescut cu 10,2 la sută în perioada ianuarie-martie 2026 și au însumat 848,5 milioane de euro. Uniunea Europeană și-a menținut poziția de principala piață de desfacere a produselor moldovenești, cu o pondere d...

VIDEO Deputații răspund: Cine trebuie să poarte responsabilitate pentru tragedia dintr-o unitate militară de la Cahul

Cine trebuie să poarte răspundere pentru tragedia de la Cahul – aceasta a fost întrebarea adresată mai multor deputați de către echipa Realitatea. Unii aleși ai poporului au spus că vor demisia ministrului Apărării, pe când alții au afirmat că își doresc anchetă care să elucideze circumstanțele în care un minor civil a murit într-o unitate militare. Liderul socialist, Igor Dodon, consideră că președinta trebuia să convoace Consiliul Suprem de...