Maia Sandu și Marta Kos, printre speakerii Conferinței de Investiții UE–Moldova. Evenimentul va avea loc pe 4 iunie

Președinta Maia Sandu, comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, și premierul Alexandru Munteanu vor deschide oficial Conferința de Investiții UE-Moldova, care va avea loc pe 4 iunie la Chișinău. Anunțul a fost făcut de Agenția de Investiții a Republicii Moldova într-o postare publicată pe LinkedIn.

Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, oficiali europeni, instituții financiare și factori de decizie pentru discuții despre potențialul investițional al Republicii Moldova și integrarea țării în lanțurile valorice europene.

Printre speakerii anunțați la conferință se numără vicepremierul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, guvernatoarea BNM, Anca Dragu, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, președinta Moldova HiTech Park, Doina Nistor, dar și reprezentanți ai companiilor și instituțiilor europene din domeniile energiei, tehnologiei și investițiilor.

Potrivit organizatorilor, conferința are loc și în contextul apelului lansat de Comisia Europeană pentru exprimarea interesului privind investițiile în Republica Moldova. În prima etapă au fost deja depuse 45 de propuneri de proiecte.

Acestea vizează domenii precum energia și sursele regenerabile, industria agroalimentară, digitalizarea, transportul și logistica.

În cadrul evenimentului vor avea loc discuții la nivel înalt, mese rotunde, sesiuni sectoriale de pitching și întâlniri B2B.

Conferința UE-Moldova este organizată de Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană, cu sprijinul Agenției de Investiții și al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Maia Sandu și Marta Kos, printre speakerii Conferinței de Investiții UE–Moldova. Evenimentul va avea loc pe 4 iunie apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

VIDEO Accident rutier pe strada Muncești din capitală, lângă o stație de așteptare

Un accident rutier cu implicarea a două automobile a...

Irina Gutnic, întrebată de ce vorbește abia acum despre neînțelegerile cu Ion Ceban: ”Suntem în opoziție de idei”

Fosta viceprimară a capitalei, Irina Gutnic, susține că declarațiile...

În Capitală vor fi deschise 17 tabere de vară cu sejur de zi: Prețul unui bilet

În această vară, în Chișină vor fi deschise 17...

ANTA anunță noi reguli: Modificarea curselor interraionale va fi limitată până la 30 noiembrie

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a instituit restricții temporare...

„Vitamina D și somn bun!” Locuitorii capitalei au deschis sezonul bronzului la Valea Morilor

Deși sezonul estival nu a fost încă deschis oficial,...

ULTIMA ORĂ

Un cetățean din Bangladesh și patru din Uzbekistan, escortați din țară. Ce încălcări au descoperit autoritățile

Cinci străini au fost escortați în afara Republicii Moldova pentru încălcarea regimului de ședere, anunță Inspectoratul General pentru Migrație (IGM). Printre aceștia se numără un cetățean...

Mesaj emoționant al Victoriei Furtună de Ziua Internațională a Familiei: „Adevărata politică se măsoară prin numărul familiilor care rămân acasă”

Victoria Furtună, liderul Partidului Moldova Mare, a folosit prilejul Zilei Internaționale a Familiei pentru a lansa un apel politic: Moldova are nevoie urgentă de...

Important

Un cetățean din Bangladesh și patru din Uzbekistan, escortați din țară. Ce încălcări au descoperit autoritățile

Cinci străini au fost escortați în afara Republicii Moldova pentru încălcarea regimului de ședere, anunță Inspectoratul General pentru Migrație (IGM). Printre aceștia se numără un cetățean al Bangladeshului, în vârstă de 30 de ani, depistat în timp ce încerca să traverseze ilegal frontiera de stat.   Totodată, alți patru cetățeni ai Uzbekistanului nu au respectat obligația de a părăsi voluntar Republica Moldova după expirarea termenului stabilit prin deciziile de returnare emise de...

VIDEO Accident rutier pe strada Muncești din capitală, lângă o stație de așteptare

Un accident rutier cu implicarea a două automobile a avut loc în dimineața zilei de vineri, 15 mai, pe strada Muncești din Chișinău, chiar lângă o stație de așteptare a transportului public. În urma impactului, un bărbat de 38 de ani a ajuns la spital. Poliția a precizat pentru Realitatea.md că potrivit informațiilor preliminare, un automobil de marca VAZ, condus de un bărbat de 38 de ani, s-a ciocnit violent...

(foto) Al 16-lea, pe 16 mai: Satoshi urca pe scenă în a doua jumătate a finalei Eurovision 2026. Ordinea completă a țărilor

Organizatorii Eurovision Song Contest 2026 au făcut publică ordinea în care artiștii vor evolua în marea finală programată pentru sâmbătă, 16 mai. Reprezentantul Republicii Moldova, Satoshi, va intra în concurs cu numărul 16.

(foto) Al 16-lea, pe 16 mai: Satoshi urca pe scenă în a doua jumătate a finalei Eurovision 2026. Ordinea completă a țărilor

Organizatorii Eurovision Song Contest 2026 au făcut publică ordinea în care artiștii vor evolua în marea finală programată pentru sâmbătă, 16 mai. Reprezentantul Republicii Moldova, Satoshi, va intra în concurs cu numărul 16.

Ziua națională a medicului veterinar: crește numărul tinerilor care aleg să facă o carieră în domeniu

Numărul studenților înmatriculați la Facultatea de Medicină Veterinară a crescut de la 89 în anul 2023 la 155 anul trecut. Cifrele au fost prezentate astăzi de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), în contextul marcării Zilei național...

(video) Scandal înainte de finala Eurovision: Nicole Cherry, acuzată că promovează Malta pentru bani

Un scandal de amploare a început înainte de finala Eurovision. Un influencer de pe TikTok a acuzat-o pe Nicole Cherry că și-a schimbat preferințele pentru bani. Inițial, ea a promovat-o pe reprezentanta României la concurs, Alexandra Căpitănescu, și apoi a lăudat piesa altei țări, scrie Can Can.

(video) Scandal înainte de finala Eurovision: Nicole Cherry, acuzată că promovează Malta pentru bani

Un scandal de amploare a început înainte de finala Eurovision. Un influencer de pe TikTok a acuzat-o pe Nicole Cherry că și-a schimbat preferințele pentru bani. Inițial, ea a promovat-o pe reprezentanta României la concurs, Alexandra Căpitănescu, și apoi a lăudat piesa altei țări, scrie Can Can.