Invitat al jurnalistului Ionuț Cristache în ediția de joi a emisiunii Ai Aflat!, istoricul Marius Oprea a explicat de ce consideră, după ce a studiat multe arhive și documente, că USR este o creație a fostei Securități comuniste. Principalul argument are legătură cu unul dintre fondatorii săi, fostul premier Dacian Cioloș, abonat la sinecuri politice de cel mai înalt nivel.
Cunoscutul istoric a dezvăluit că Dacian Cioloș, unul din principalii fondatori ai USR și mentor al doctrinei progresiste a partidului, a lucrat în filajul Securității. Lucru admis chiar de acesta, după ce a fost confruntat cu probele făcute publice de Marius Oprea.
Filajul, una dintre cele mai complexe activități din interiorul Securității
,,Mă gândesc la unul dintre fondatori, mă gândesc la domnul Dacian Cioloș. El a făcut armata la Securitate și a fost în aparatul de filaj care supraveghea casa Doinei Cornea. Or ca să faci parte din aparatul de filaj, ca militar în termen redus, în mod evident că nu trimiteau orice soldat acolo. Se făcea un instructaj. Filajul este una dintre cele mai grele activități din interiorul Securității. Trebuie să observi fără a fi observat. El a fost în mod cert antrenat de Securitate. Nu știu dacă și ulterior, pentru că 2 ani, după terminarea facultății, lipsesc în mod ciudat din biografia sa.
Istoricul a mai precizat că fostul premier a recunoscut filajul la Doina Cornea, după ce Oprea a scris despre asta. Cunoscutul istoric a clarificat și zvonurile referitoare la faptul că Cioloș ar fi nepotul fostului director SRI Virgil Ardelean, zis Vulpea.
Este nepot, dar pe o linie mai îndepărtată. Iar Virgil Ardelean lucra în cadrul Miliției, dar funcționa cu jumătate de normă și la Securitate.
Vizionați integral emisiunea:
AUTORUL RECOMANDĂ
The post Este USR o creație a Securității? Marius Oprea: Cioloș, unul dintre fondatori, a supravegheat casa Doinei Cornea first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO




