Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat miercuri, într-o postare pe Facebook, că România are nevoie de stabilitate politică și continuarea reformelor economice, subliniind că PSD trebuie să își asume guvernarea.
„România are nevoie de reforme, nu de experimente politice care să anuleze tot efortul din ultimele luni. PSD trebuie să-și asume guvernarea! Majoritatea economiștilor, instituțiile financiare și agențiile internaționale de rating susțin necesitatea reducerii deficitului bugetar și continuarea reformelor prin care statul să devină mai eficient”, a spus Abrudean.
El a criticat inițiatorii moțiunii de cenzură, spunând că aceștia „au acționat împotriva interesului țării”, deoarece au afectat procesul de echilibrare bugetară început în ultimele luni.
„Nu putem fugi, așadar, de realitate. Se dovedește, prin urmare, că cei care au inițiat și votat moțiunea de cenzură au acționat împotriva interesului țării, pentru că a fost afectat efortul făcut până acum de echilibrare bugetară”, a completat președintele Senatului.
Abrudean consideră că PSD are obligația de a veni atât cu „o nouă propunere de Guvern”, cât și cu „angajamentul că va continua reformele și reducerea deficitului”.
„Soluția cu un premier tehnocrat este nepotrivită în actualul context, în care este nevoie de o guvernare care să își asume măsurile dificile și care să le treacă rapid, nu să fugă de responsabilitate”, a conchis acesta.
The post Mircea Abrudean spune că PSD trebuie să-și asume guvernarea: Soluția cu un premier tehnocrat este nepotrivită acum first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO





