Moartea Ludmilei Vartic: Șefa MAI spune ce a stabilit expertiza medico-legală, după exhumarea corpului neînsuflețit

Conform informațiilor preliminare pe care le deține ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, nu există „elemente suplimentare” după expertiza efectuată urmare a exhumării Ludmilei Vartic. Oficiala a precizat că autoritățile așteaptă raportul scris al specialiștilor.

Șefa Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a mai informat că expertiza grafoscopică a fost definitivată. Analiza grafologică a scrisorilor Ludmilei Vartic se efectuează.

„Toate aceste rezultate ale rapoartelor care sunt încă în proces. Vor fi examinate de către procurori și concluziile vor fi colaborate la probele care au fost acumulate anterior”, a spus ministra.

Pe 3 martie, Ludmila Vartic s-ar fi aruncat de la etajul superior al unui bloc de locuit din Capitală. La câteva zile, în spațiul public au apărut mai multe informații precum că femeia ar fi fost agresată de soț, vicepreședinte al Consiliului Raional Hîncești, iar urmare a acuzațiilor funcționarul a demisionat. El și avocații săi resping acuzațiile privind agresiunea în familie. Peste 30 de persoane au fost audiate pe acest caz.

Ulterior s-a stabilit că femeia a fost amendată în trafic în momentul când era deja decedată. Ancheta este actualmente gestionată de către procurori și polițiștii din Capitală.

Articolul Moartea Ludmilei Vartic: Șefa MAI spune ce a stabilit expertiza medico-legală, după exhumarea corpului neînsuflețit apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Consiliul de Supraveghere al TRM va examina vineri demisia lui Vlad Țurcanu

Consiliul de Supraveghere al Teleradio Moldova va examina vineri...

VIDEO Ucraina ia în calcul organizarea alegerilor în 2027

Alegerile din Ucraina ar putea avea loc în primăvara...

Moldovenii care muncesc în Slovacia vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Slovacia, precum și...

Ministrul Mediului, după scandalul cu Coca-Cola: „Mi-e greu să înțeleg care ar fi pretențiile”

Gheorghe Hajder, ministrul Mediului, a reacționat la controversa din...

ULTIMA ORĂ

Trump vine în Europa

Un oficial al Casei Albe a declarat că Donald Trump va participa la summitul G7 din Franța, programat în perioada 15-17 iunie în stațiunea balneară...

Inițiativa Partidului Nostru privind restituirea accizei la motorină pentru fermieri, susținută în Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională

Proiectul Partidului Nostru privind restituirea accizei pentru motorina utilizată în lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal a fost susținut aproape unanim la Comisia administrație...

Important

Trump vine în Europa

Un oficial al Casei Albe a declarat că Donald Trump va participa la summitul G7 din Franța, programat în perioada 15-17 iunie în stațiunea balneară Evian.The post Trump vine în Europa first appeared on Nexta.ro.

Trump vine în Europa

Un oficial al Casei Albe a declarat că Donald Trump va participa la summitul G7 din Franța, programat în perioada 15-17 iunie în stațiunea balneară Evian.The post Trump vine în Europa first appeared on Nexta.ro.

Ce arată analiza Guvernului privind proiectele din PNRR. Bolojan cere urgentarea plăților pentru spitale

Premierul interimar Ilie Bolojan a cerut miercuri tuturor coordonatorilor de investiții și reforme din PNRR să transmită rapid necesarul de finanțare către Ministerul Finanțelor, pentru a fi asigurate fondurile necesare continuării proiectelor. Guvernul avertizează că există o situație specială la Ministerul Sănătății, unde mai multe Hotărâri de Guvern restante trebuie aprobate de urgență, astfel încât spitalele finanțate prin PNRR să poată fi finalizate până la sfârșitul lunii august.The post...

Garry Kasparov: „Dacă are noroc, NATO ar putea să adere la Ucraina”

Campionul mondial la șah, Garry Kasparov este un critic binecunoscut al lui Vladimir Putin și deseori remarcile sale, savuroase pentru Vest, au înfuriat Kremlinul. De data aceasta el face un comentariu după ce o echipă ucraineană de operatori de dronă a învins o unitate NATO.The post Garry Kasparov: „Dacă are noroc, NATO ar putea să adere la Ucraina” first appeared on Nexta.ro.

Nestle și Danone sunt acuzate că au întârziat alertarea autorităților europene privind prezența unei toxine periculoase pentru sugari

Nestlé şi Danone se confruntă cu noi acuzaţii privind modul în care au gestionat retragerile unor formule de lapte praf pentru sugari contaminate cu o toxină periculoasă, după publicarea unei investigaţii realizate de instituţii media publice din Franţa, Belgia şi Elveţia, relatează Reuters. The post Nestle și Danone sunt acuzate că au întârziat alertarea autorităților europene privind prezența unei toxine periculoase pentru sugari first appeared on Nexta.ro.

UE va elibera Kievului un ajutor bugetar inițial de 3,2 miliarde de euro la mijlocul lunii iunie

Plata ar urma să aibă loc „în jurul mijlocului lunii iunie”, ca parte a împrumutului de 90 de miliarde de euro, a anunțat miercuri comisarul european pentru economie,Valdis Dombrovskis, potrivit Le Figaro. „Am finalizat negocierile noastre (…) privind asistența bugetară în cadrul împrumutului de sprijin pentru Ucraina”, a declarat comisarul, deschizând calea pentru această primă plată, sub rezerva în special ratificării acordului de către partea ucraineană. La sfârșitul lunii aprilie, Uniunea...

Angajații APIA critică revizuirea lunară a sporului de 40% pentru fonduri europene: „O măsură abuzivă”

Federaţia Naţională a Sindicatelor APIA susține că măsura adoptată recent de Guvern, care prevede revizuirea lunară a acordării sporului de 40% pentru angajații care lucrează cu proiecte pe fonduri europene, este „nejustificată, abuzivă şi extrem de periculoasă”. Angajații APIA mai spun că noile reguli sunt de fapt „un instrument de presiune permanentă”.The post Angajații APIA critică revizuirea lunară a sporului de 40% pentru fonduri europene: „O măsură abuzivă” first...