Nereguli la MAIA: Compensații de sute de mii de lei achitate nejustificat și sporuri acordate cu abateri

Compensații de sute de mii de lei achitate nejustificat, sporuri acordate cu abateri și premii fără aprobări. Acestea sunt unele dintre neregulile descoperite de Curtea de Conturi la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), în urma auditului rapoartelor financiare pentru anul 2025, transmite Bani.md. Auditorii au emis o opinie cu rezerve și au constatat probleme atât în gestionarea salariilor și patrimoniului public, cât și a fondurilor externe de sute de milioane de lei.

Una dintre cele mai sensibile constatări vizează plata unei compensații de aproximativ 200 de mii de lei către fostul conducător al Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Agriculturii. Potrivit Curții de Conturi, persoana presta servicii în baza unui contract civil și nu avea raporturi de muncă cu ministerul, însă a primit o compensație echivalentă cu trei salarii medii lunare. Mai mult, Banca Mondială a calificat ulterior această cheltuială drept neeligibilă.

Totodată, auditul arată că mai mulți directori de instituții subordonate au primit sporuri pentru performanță fără aprobarea ministerului, ceea ce a dus la cheltuieli considerate nejustificate de peste 300 de mii de lei. În alte cazuri, sporurile au fost calculate greșit: unii angajați au primit bonusuri fără fișe de evaluare semnate, alții au beneficiat de sporuri mai mari decât permite regulamentul intern, iar unele plăți au fost acordate inclusiv persoanelor cu calificativ „satisfăcător”. Numai pentru luna februarie 2025, auditorii au identificat erori salariale de circa 150 de mii de lei.

Curtea de Conturi mai constată că două instituții din subordinea ministerului au acordat premii unice fără aprobarea prealabilă a MAIA, ceea ce indică, potrivit auditorilor, lipsa unor reguli clare și a unui control unitar în sistemul ministerial.

Probleme majore au fost descoperite și în administrarea patrimoniului public. Drepturile asupra a 119 clădiri nu sunt înregistrate, trei clădiri nu au fost evaluate și incluse în contabilitate, iar 52 de terenuri nu au fost încă transmise Agenției Proprietății Publice (APP), deși procedura trebuia finalizată de mai mulți ani. Auditorii spun că datele din Registrul bunurilor imobile nu corespund situației reale din teren, potrivit sursei citate.

În evidența ministerului figurează și un apeduct de 7,1 milioane de lei fără documente justificative. Construcția, preluată încă din 2017, nu a fost finalizată nici până în prezent. Inventarierea efectuată în 2025 a arătat că turnul de apă este deteriorat și ruginit.

Un alt capitol important ține de gestionarea fondurilor revolving din proiectele externe pentru tehnică agricolă și fertilizanți. Ministerul a raportat venituri de aproape 270 de milioane de lei și cheltuieli de peste 240 de milioane de lei, însă Curtea de Conturi spune că nu există reguli clare privind evidența acestor tranzacții, ceea ce a limitat posibilitatea confirmării integrale a soldurilor raportate.

Raportul mai arată că ministerul și instituțiile subordonate administrează 52 de sisteme informatice și softuri în valoare totală de peste 50 de milioane de lei. Dintre acestea, șapte sisteme, estimate la 28,3 milioane de lei, nu funcționează, iar alte trei, de 7,7 milioane de lei, nu sunt utilizate deloc, deși continuă să fie păstrate în evidența contabilă.

Curtea de Conturi a mai constatat întârzieri în implementarea proiectelor externe, achiziții divizate artificial și concedii nefolosite acumulate de angajați, care pot genera cheltuieli suplimentare de cel puțin 2,3 milioane de lei în anii următori.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În concluzie, auditorii susțin că sistemul de control intern al Ministerului Agriculturii funcționează doar parțial și recomandă consolidarea urgentă a mecanismelor de evidență contabilă, administrare a patrimoniului și monitorizare a cheltuielilor publice.

Articolul Nereguli la MAIA: Compensații de sute de mii de lei achitate nejustificat și sporuri acordate cu abateri apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

FOTO Prima fabrică din România pentru pachete de baterii. STIHL: Va funcționa ca un centru european de excelență

Fabrica STIHL din Oradea va funcționa ca un centru european de excelență pentru producția de baterii și echipamente alimentate cu baterii, anunță grupul german.The post...

Inițiativa Partidului Nostru privind restituirea accizei la motorină pentru fermieri, susținută în Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională

Proiectul Partidului Nostru privind restituirea accizei pentru motorina utilizată în lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal a fost susținut aproape unanim la Comisia administrație...

Important

FOTO Prima fabrică din România pentru pachete de baterii. STIHL: Va funcționa ca un centru european de excelență

Fabrica STIHL din Oradea va funcționa ca un centru european de excelență pentru producția de baterii și echipamente alimentate cu baterii, anunță grupul german.The post FOTO Prima fabrică din România pentru pachete de baterii. STIHL: Va funcționa ca un centru european de excelență first appeared on Nexta.ro.

FOTO Prima fabrică din România pentru pachete de baterii. STIHL: Va funcționa ca un centru european de excelență

Fabrica STIHL din Oradea va funcționa ca un centru european de excelență pentru producția de baterii și echipamente alimentate cu baterii, anunță grupul german.The post FOTO Prima fabrică din România pentru pachete de baterii. STIHL: Va funcționa ca un centru european de excelență first appeared on Nexta.ro.

Reacția Kremlinului după ce șeful diplomației lituaniene a vorbit despre „penetrarea” Kaliningrad de către NATO: „Se apropie de nebunie”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a condamnat miercuri declarațiile făcute de șeful diplomației lituaniene, spunând că acestea „se apropie de nebunie” și că țările baltice „sunt cu adevărat maniacal de anti-ruse”, potrivit Reuters. Ministrul lituanian al afacerilor externe, Kestutis Budrys, declarase că NATO trebuie să arate Moscovei că este capabilă „să penetreze” exclava rusă Kaliningrad. …The post Reacția Kremlinului după ce șeful diplomației lituaniene a vorbit despre „penetrarea” Kaliningrad...

Reacția Kremlinului după ce șeful diplomației lituaniene a vorbit despre „penetrarea” Kaliningrad de către NATO: „Se apropie de nebunie”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a condamnat miercuri declarațiile făcute de șeful diplomației lituaniene, spunând că acestea „se apropie de nebunie” și că țările baltice „sunt cu adevărat maniacal de anti-ruse”, potrivit Reuters. Ministrul lituanian al afacerilor externe, Kestutis Budrys, declarase că NATO trebuie să arate Moscovei că este capabilă „să penetreze” exclava rusă Kaliningrad. …The post Reacția Kremlinului după ce șeful diplomației lituaniene a vorbit despre „penetrarea” Kaliningrad...

Toxine in lapte pentru bebeluși. Noi acuzații pentru giganții Nestle și Danone

După publicarea unei investigații realizate de instituții media publice din Franța, Belgia și Elveția, Nestlé și Danone se confruntă cu noi acuzații privind modul în care au gestionat retragerile unor formule de lapte praf pentru sugari contaminate cu o toxină periculoasă.The post Toxine in lapte pentru bebeluși. Noi acuzații pentru giganții Nestle și Danone first appeared on Nexta.ro.

Reguli noi pentru vânzarea cărnii de porc

Noi reglementări privind etichetarea și comercializarea cărnii de porc în marile lanțuri comerciale sunt acum analizat, a anunțat. ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna.The post Reguli noi pentru vânzarea cărnii de porc first appeared on Nexta.ro.

Cum ajunge războiul din Iran în ratele românilor. ROBOR-ul poate începe să urce din iunie

Potrivit unei analize prezentate miercuri de Asociația CFA România – organizația analiștilor financiari certificați, citată de Economedia, efectele conflictului se văd deja în inflație, după creșterile rapide ale prețurilor la energie, carburanți și alte produse influențate de piața petrolului. Inflația, primul efect al războiului Inflația este primul canal prin care un conflict extern ajunge să afecteze economia locală și, ulterior, dobânzile la credite, a explicat Dragoș Cabat, membru în Consiliul Director...