Societatea civilă cere mai multă transparență în noul Cod al Parlamentului

Societatea civilă salută deschiderea Parlamentului în procesul de elaborare a noului Cod de organizare și funcționare, însă cere reguli mai clare pentru a garanta transparența decizională. În cadrul consultărilor publice organizate la Parlament, reprezentanții organizațiilor neguvernamentale au insistat asupra necesității unor proceduri explicite pentru organizarea audierilor publice și pentru urmărirea amendamentelor propuse de cetățeni și experți, transmite IPN.

Reprezentanții societății civile avertizează că lipsa unor mecanisme clare poate afecta încrederea publicului în activitatea legislativă. Nicolae Panfil, director de program în cadrul Asociației Promo-LEX, a evidențiat necesitatea unui raport de transparență a procesului decizional.

„Avem nevoie de instrumente care să ne permită evaluarea periodică a gradului de deschidere parlamentară. Rezultatele obținute în urma consultărilor publice trebuie să fie publicate obligatoriu într-un raport de transparență, astfel încât să vedem clar eficiența acestui proces”, a menționat Nicolae Panfil.

Experții au atras atenția și asupra situațiilor în care propunerile de modificare a legilor sunt respinse fără explicații suficiente. Aceștia au solicitat instituirea unei obligații pentru comisiile parlamentare de a publica sinteza recomandărilor recepționate înainte ca proiectele de lege să fie supuse votului în plen.

De cealaltă parte, reprezentanții Parlamentului au dat asigurări că toate amendamentele, propunerile și observațiile formulate în cadrul consultărilor publice vor fi analizate și sistematizate. Potrivit acestora, comisia parlamentară de profil va examina în detaliu fiecare recomandare, pentru a îmbunătăți forma finală a codului înainte de inițierea procedurii legislative de adoptare.

The post Societatea civilă cere mai multă transparență în noul Cod al Parlamentului appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

20 de acorduri de cooperare semnate de Vladimir Putin și Xi Jinping la Beijing

20 de acorduri de cooperare și o declarație comună...

Statul a desemnat administratorul sistemului de returnare a ambalajelor

Asociația obștească „Eco-Ret Moldova” a fost desemnată de Guvern...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub...

Raport CoE: Republica Moldova, în topul țărilor europene la numărul de deținuți

Republica Moldova se numără printre statele europene cu cele...

Acord provizoriu în Consiliul și Parlamentul UE pentru aplicarea tratatului comercial UE-SUA

Consiliul și Parlamentul Uniunii Europene au ajuns la un...

Companiile din Moldova, invitate la Forumul economic moldo-francez din Nisa

Companiile din Moldova sunt invitate să participe în octombrie...

Guvernul a ajuns la un acord cu FMI pentru un program de trei ani

Guvernul și Fondul Monetari Internațional au ajuns la un...

ULTIMA ORĂ

20 de acorduri de cooperare semnate de Vladimir Putin și Xi Jinping la Beijing

20 de acorduri de cooperare și o declarație comună pentru consolidarea parteneriatului strategic au fost semnate de președintele rus, Vladimir Putin, și de omologul său...

VIDEO | Expert: Moldova pierde anual 30.000 de oameni prin migrație și înregistrează cel mai mic număr de nașteri din ultimii 200 de ani

În 2024, în Republica Moldova au murit cu aproape 10.000 de persoane mai multe decât s-au născut, iar între 30.000 și 35.000 de oameni...

Important

20 de acorduri de cooperare semnate de Vladimir Putin și Xi Jinping la Beijing

20 de acorduri de cooperare și o declarație comună pentru consolidarea parteneriatului strategic au fost semnate de președintele rus, Vladimir Putin, și de omologul său chinez, Xi Jinping, la Beijing. Liderul rus și-a reafirmat, totodată, rolul de furnizor strategic prin garantarea livrărilor neîntrerupte de petrol și gaze, transmite IPN. Kremlinul a confirmat că Putin și Jinping au ajuns la înțelegeri importante în sectorul energetic, însă detalii specifice nu au fost...

UE este de acord să implementeze acordul comercial încheiat cu SUA în vara trecută

UE a fost în sfârșit de acord să pună în aplicare acordul comercial cu SUA, după cinci ore de discuții între membrii Parlamentului European și statele membre, în speranța evitării impozitării unor noi tarife vamale amenințate de Donald Trump, potrivit The Guardian. Aceasta înseamnă că acordul încheiat în iulie anul trecut pe terenul de golf scoțian al președintelui SUA poate intra acum în vigoare, eliminând taxele de import pentru majoritatea...

UE este de acord să implementeze acordul comercial încheiat cu SUA în vara trecută

UE a fost în sfârșit de acord să pună în aplicare acordul comercial cu SUA, după cinci ore de discuții între membrii Parlamentului European și statele membre, în speranța evitării impozitării unor noi tarife vamale amenințate de Donald Trump, potrivit The Guardian. Aceasta înseamnă că acordul încheiat în iulie anul trecut pe terenul de golf scoțian al președintelui SUA poate intra acum în vigoare, eliminând taxele de import pentru majoritatea...

„Să liniștim spiritele din Moldova”. Osmochescu susține că declarația despre „300 de mii de migranți” a fost interpretată greșit

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, susține că nu a vorbit niciodată despre necesitatea de import a 300 de mii de oameni, ci de maximum posibil pe care țara îl poate include în cifrele sale – de circa 100 de mii. Ministrul a menționat că a venit cu precizări pentru a „liniști spiritele din The post „Să liniștim spiritele din Moldova”. Osmochescu susține că declarația despre „300 de...

Industria vinului din Republica Moldova are o nouă viziune de dezvoltare pentru următorii cinci ani

Sectorul vitivinicol din Republica Moldova va fi modernizat și orientat spre piețele premium în următorii ani, după ce Guvernul a aprobat astăzi Viziunea de dezvoltare strategică a sectorului vitivinicol pentru perioada 2026–2030, informează MOLDPRES. Docume...

Dan Perciun: Salariul mediu al cadrelor didactice pentru anul 2025 a fost mai mare decât salariul mediu pe economie

În 2025, salariul mediu al cadrelor didactice din Republica Moldova a fost mai mare decât salariul mediu pe economie, afirmă ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni televizate. Oficialul a precizat că această evoluție reflectă eforturile din ultimii ani de majorare a veniturilor din sistemul educațional și că depășirea salariului mediu pe economie reprezintă un „prag psihologic” important. „Am rămas și eu surprins,...

Cristian Pistol (CNAIR) le cere oficialilor de la Transporturi să nu mai facă declaraţii legat de contractele în care există litigii. Pot să devină...

Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) le atrage atenţia oficialilor de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) să nu mai facă declaraţii publice cu privire la unele contracte încheiate cu diverse firme străine, mai ales în cazul în care există un litigiu activ.The post Cristian Pistol (CNAIR) le cere oficialilor de la Transporturi să nu mai facă declaraţii legat de contractele în...