Tragedia de la Crans Montana: Al 14-lea suspect în anchetă a fost pus sub acuzare

Funcționarul municipal a fost informat oficial despre schimbarea statutului său din martor în suspect în cursul zilei de marți, în timp ce era audiat de autorități. Anunțul a fost făcut miercuri de Parchetul cantonului Valais, potrivit AFP

Astfel, după schimbarea statutului, numărul inculpaților din cadrul cercetărilor privind tragedia a crescut la 14. Printre persoanele anchetate se află actuali și foști decidenți locali, dar și funcționari ai administrației. 

Principalul suspect din dosar este Jacques Moretti coproprietarul clubului „Le Constellation”, împreună cu soția sa, Jessica. 

Acesta urmează să fie audiat din nou la începutul lunii iunie, după ce precedenta audiere, programată pentru 7 aprilie a fost amânată din cauza „stării sale depresive”, confirmată în urma depunerii unor certificate medicale de către avocații săi. 

Incendiul s-a produs în noapte de Revelion după ce artificiile de pe sticlele de șampanie au aprins spuma de izolare fonică de pe tavanul clubului.  

În urma tragediei 41 de persoane și-au pierdut viața, dintre care 23 de cetățeni elvețieni, opt cetățeni francezi, șase cetățeni italieni, dar și câte un cetățean belgian, portughez, român și turc.  

În plus, 115 persoane au fost rănite printre care se numără 67 de cetățeni elvețieni, 21 francezi, 10 italieni și patru sârbi.  

The post Tragedia de la Crans Montana: Al 14-lea suspect în anchetă a fost pus sub acuzare first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

​​​​​​​Xi și Putin semneaza o declaratie în care atacă „hegemonismul” occidental și cer o nouă ordine mondială

La Beijing, Xi Jinping și Vladimir Putin au prezentat o declarație comună cu o încărcătură geopolitică majoră, care conturează explicit linia de fractură dintre blocul...

Inițiativa Partidului Nostru privind restituirea accizei la motorină pentru fermieri, susținută în Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională

Proiectul Partidului Nostru privind restituirea accizei pentru motorina utilizată în lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal a fost susținut aproape unanim la Comisia administrație...

Important

​​​​​​​Xi și Putin semneaza o declaratie în care atacă „hegemonismul” occidental și cer o nouă ordine mondială

La Beijing, Xi Jinping și Vladimir Putin au prezentat o declarație comună cu o încărcătură geopolitică majoră, care conturează explicit linia de fractură dintre blocul occidental și axa sino-rusă….The post ​​​​​​​Xi și Putin semneaza o declaratie în care atacă „hegemonismul” occidental și cer o nouă ordine mondială first appeared on Nexta.ro.

Băsescu, verdict despre jocurile din Parlament: „PSD-ului o să-i iasă”

Întrebat dacă vede posibil scenariul în care prima variantă de guvern pică în parlament și se ajunge la o a doua desemnare, Băsescu a răspuns fără ezitare că PSD va face majoritatea, dacă primește mandatul. „Ca om cu oarecare experiență în politica românească, convingerea mea este că dacă domnul președinte va da mandat PSD-ului, PSD-ul face majoritatea”, a declarat fostul șef al statului. „PSD-ului o să-i iasă” Jurnalista i-a semnalat că, deocamdată,...

Fostul fundaș central Adrian Bumbescu a ajuns la Urgențe după ce i s-a făcut rău pe stadion

Fostul mare fundaș al Stelei, în vârstă de 66 de ani, a ajuns pe mâna medicilor de la Spitalul Militar, după ce i s-a făcut rău în cursul acestei după-amiezi, pe stadionul din Ghencea. Fostii componenti ai echipei Steaua Bucuresti, Adrian Bumbescu (S) si Miodrag Belodedici (D), tin trofeul Cupei Campionilor Europeni GEORGE FLUSTER / MEDIAFAX FOTO Adrian Bumbescu se afla pe stadionul Steaua când a început să se simtă rău...

(video) „Când vorbești despre bani, trebuie să-i respecți.” Elisoa Cynthia explică de ce tatăl său i-a ales un nume legat de finanțe

Elisoa Cynthia, „moldoveanca din Madagascar”, stabilită de șase ani la Chișinău, vorbește cu respect despre bani, atunci când este întrebată, și mărturisește că inclusiv numele său e legat de finanțe. „Niciodată nu spun că nu am bani, pentru că și un leu e ban. Cuvintele sunt creative, orice cuvânt pe care îl scoți din gura ta creează realitatea”, a spus influencerița la emisiunea „Fii cu Zina Bivol”, dezvăluind...

Aproape o treime din maşinile noi vândute în 2026 vor fi electrice. Ţara care domină sectorul

Maşinile electrice continuă să câştige teren la nivel global, în ciuda scăderii vânzărilor din primul trimestru al anului. Agenţia Internaţională pentru Energie estimează că aproape 30% dintre automobilele vândute în 2026 vor fi electrice, pe o piaţă dominată tot mai clar de China, care controlează mare parte din producţia mondială de vehicule şi baterii, scrie observatornews.ro.

Nestlé și Danone, acuzate că au întârziat retragerea unor formule de lapte praf contaminate cu o toxină periculoasă

Nestlé şi Danone se confruntă cu noi acuzaţii privind modul în care au gestionat retragerile unor formule de lapte praf pentru sugari contaminate cu o toxină periculoasă, după publicarea unei investigaţii realizate de instituţii media publice din Franţa, Belgia şi Elveţia, relatează Reuters, transmite Digi24.ro. Investigaţia realizată de Radio France, RTBF şi RTS susţine că Nestlé ar fi întârziat alertarea autorităţilor europene privind prezenţa cereulidei, o toxină care poate provoca...

Vorbind direct în spaniolă, Marco Rubio le transmite „noua cale” de urmat oamenilor din țara pe care Trump a indicat-o drept următoarea pe lista...

Adresându-se direct poporului cubanez în limba spaniolă, șeful diplomației americane a acuzat conducerea comunistă a țării de furt, corupție și opresiune. Secretarul de stat Marco Rubio le-a oferit cubanezilor o „nouă cale”, într-un discurs video special miercuri, cu câteva ore înainte ca Washingtonul să-l pună sub acuzare penal pe fostul lider al insulei, Raúl Castro, …The post Vorbind direct în spaniolă, Marco Rubio le transmite „noua cale” de urmat...