Călin Georgescu, mesaj de Înălțare: „Ne rugăm ca Dumnezeu să le dăruiască odihnă veșnică eroilor noștri”

În cursul serii de joi, 21 mai 2026, Călin Georgescu a transmis un mesaj cu ocazia Înălțării Domnului. Tot astăzi, este Ziua Eroilor și sunt celebrați Sfinții Constantin și Elena.

Astăzi, 21 mai 2026, cetățenii au celebrat trei sărbători, fiind o coincidență rară în calendar. În această seară, fostul candidat la alegerile prezidențiale a ținut să transmită un mesaj pe contul său de Facebook. Mesajul poate fi perceput precum un omagiu adresat tuturor românilor care și-au sacrificat viața pentru țară, credință și libertate. El îndeamnă la păstrarea vie a memoriei eroilor, exprimă recunoștință pentru jertfa lor și se roagă pentru odihna lor veșnică.

Mesajul lui Călin Georgescu

„Hristos S-a înălțat!

Astăzi cinstim Înălțarea Domnului și pe Sfintii Împărați Constantin și Elena.

Totodată, frumoasa tradiție creștină românească a consacrat Sărbătoarea Înălțării și ca Zi a Eroilor. După jertfă urmează biruința. După Cruce urmează Învierea.

Astăzi ne-am plecat frunțile și inimile în fața eroilor noștri: ostași și luptători români, din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea și demnitatea poporului român.

Lumânările aprinse și florile așezate la mormintele lor sunt o legătură vie între generații și o mărturie că aceasta pomenire le poartă biruința peste veacuri.

Ne rugăm ca Dumnezeu să le dăruiască odihnă veșnică eroilor noștri. Iar nouă, celor care datorită lor trăim astăzi liberi, să ne dea tăria de a le cinsti jertfa și de a le urma vitejia.

Adevărat S-a înălțat!”, este mesajul notat de Călin Georgescu pe Facebook.

În urmă cu două săptămâni, fostul candidat la alegerile prezidențiale susținea că numele său a fost folosit în cadrul unor informații generate artificial. Prin postările respective ar fi fost solicitate „donații secrete, sume spectaculoase”. Vezi AICI mai multe detalii.

Autorul recomandă:

Sursă foto: Mediafax Foto; Facebook

The post Călin Georgescu, mesaj de Înălțare: „Ne rugăm ca Dumnezeu să le dăruiască odihnă veșnică eroilor noștri” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

O stewardesă cu peste 50 de ani de experiență dezvăluie trucurile care pot transforma orice zbor într-o experiență relaxantă

Deborah Stembridge este însoțitoare de bord de peste 50 de ani și a adunat de-a lungul carierei o serie de sfaturi simple, dar eficiente, pentru...

Împreună cu toți deputații din opoziție, Renato Usatîi a cerut mai mult respect și mai puține restricții în Parlament: „Сetățenii așteaptă soluții și rezultate,...

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat practicile de cenzură din actualul legislativ, într-o declarație comună a opoziției parlamentare, făcută după ce microfonul...

Important

O stewardesă cu peste 50 de ani de experiență dezvăluie trucurile care pot transforma orice zbor într-o experiență relaxantă

Deborah Stembridge este însoțitoare de bord de peste 50 de ani și a adunat de-a lungul carierei o serie de sfaturi simple, dar eficiente, pentru un zbor mai plăcut. The post O stewardesă cu peste 50 de ani de experiență dezvăluie trucurile care pot transforma orice zbor într-o experiență relaxantă first appeared on Nexta.ro.

(video) A trecut la niciun metru de copilă: O fetiță pe zebră, la un pas să fie spulberată de un camion. Momentul, surprins de...

O copilă și alți pietoni au fost la un pas de a fi loviți de un camion, după ce șoferul nu a acordat prioritate oamenilor angajați regulamentar în traversarea străzii, pe o trecere de pietoni din capitală.

Liderul de la Kiev avertizează asupra mai multor scenarii de atac în legătură cu transportarea de arme în Belarus

Rusia a transportat muniții nucleare în Belarus în cadrul unor exerciții militare de amploare. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că Moscova ia în considerare mai multe scenarii pentru atacuri suplimentare împotriva Ucrainei din Belarus, țară care are granițe și cu Polonia, Letonia și Lituania, toate membre NATO.

Suma fabuloasă pentru care s-a adjudecat un fragment din scara Turnului Eiffel, după ce a fost scos la licitație

O secțiune a scării din Turnul Eiffel, formată din 24 de trepte aranjate în spirală, a fost vândută joi la o licitație, conform Euronews. Fragmentul din „Doamna de Fier”, cu o înălțime de 2,75 metri, s-a vândut pentru peste 450.000 de dolari. Partea din scară lega etajele doi și trei, la inaugurarea Turnului Eiffel din 1889. Scările au fost înlocuite de lift De atunci a fost montat un lift, iar scara a...

Suma fabuloasă pentru care s-a adjudecat un fragment din scara Turnului Eiffel, după ce a fost scos la licitație

O secțiune a scării din Turnul Eiffel, formată din 24 de trepte aranjate în spirală, a fost vândută joi la o licitație, conform Euronews. Fragmentul din „Doamna de Fier”, cu o înălțime de 2,75 metri, s-a vândut pentru peste 450.000 de dolari. Partea din scară lega etajele doi și trei, la inaugurarea Turnului Eiffel din 1889. Scările au fost înlocuite de lift De atunci a fost montat un lift, iar scara a...

Cupa Mondială 2026: „Sunt complet devastat”! Harry Maguire dezvăluie că nu va fi selectat în lotul Angliei

Joi, cu o zi înainte ca selecţionerul Thomas Tuchel să anunţe oficial componenţa lotului Angliei pentru Cupa Mondială, fundaşul Harry Maguire a făcut cunoscut faptul că nu va face parte din selecţionata Three Lions.The post Cupa Mondială 2026: „Sunt complet devastat”! Harry Maguire dezvăluie că nu va fi selectat în lotul Angliei first appeared on Nexta.ro.

Demi Moore a făcut senzație pe covorul roșu de la Cannes. Actrița a ales un look total neașteptat. GALERIE FOTO

Prezentă aproape în fiecare seară pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Cannes, Demi Moore a reușit din nou să atragă toate privirile. The post Demi Moore a făcut senzație pe covorul roșu de la Cannes. Actrița a ales un look total neașteptat. GALERIE FOTO first appeared on Nexta.ro.