Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România, care are acum acces la 16,68 miliarde de euro pentru apărare și infrastructură strategică

România va avea acces, prin acest acord, la o finanțare europeană de 16,68 miliarde euro, a doua cea mai mare alocare din Uniunea Europeană în cadrul instrumentului SAFE, după Polonia, programul fiind destinat investițiilor majore în apărare, infrastructură strategică și consolidarea industriei europene de apărare, a transmis, joi, Ministerul Finanțelor Publice.

  • Potrivit cadrului general stabilit, finanțarea prin credite, cu o dobândă foarte mică, de 3%, va fi folosită pentru înzestrarea modernă a Armatei Române şi a infrastructurii asociate – 9,53 miliarde euro, pentru infrastructură duală gestionată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, respectiv capetele din Autostrada Moldovei Pașcani-Ungheni și Pașcani-Siret,  4,2 miliarde euro și pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte forțe din sistemul de apărare națională, 2,8 miliarde euro.
  • Per ansamblu, sunt 21 de proiecte care au legătură cu Ministerul Apărării Naționale, care totalizează 9,53 miliarde de euro, iar zece dintre ele sunt cu achiziții în comun cu alte state, iar 11 sunt cu achiziții individuale ale statului român.
  • Mihai Jurca, șef al Cancelariei Prim-ministrului, a anunțat pe 24 aprilie că România a primit din partea Comisiei Europene contractul-cadru pentru finanțarea prin programul SAFE, în valoare de aproximativ 16,6 miliarde de euro, a doua cea mai mare alocare din UE.
  • Pe 28 aprilie, Comisiile de Apărare din cele două camere ale parlamentului au dat aviz favorabil programului SAFE.
  • Acordul de împrumut cu Comisia Europeană în cadrul instrumentului SAFE a fost aprobat de Guvern, marțea, trecută, prin memorandum. România va putea accesa 16,68 miliarde de euro pentru investiții în apărare, bani care vor fi acordați în tranșe, în funcție de îndeplinirea unor obiective asumate.

Potrivit Ministerului Finanțelor, instrumentul SAFE permite statelor membre să acceseze împrumuturi europene în condiții avantajoase, pentru investiții urgente în securitate și apărare.

Pentru România, finanțarea acoperă proiecte de înzestrare, tehnologie militară, infrastructură asociată și proiecte de transport cu relevanță strategică. Potrivit planului transmis Comisiei Europene, alocarea include aproximativ 4,2 miliarde euro pentru infrastructura de transport rutier de interes național, diferența fiind destinată proiectelor de înzestrare și infrastructură din zona de apărare și securitate.

„Semnarea acordului de către Comisia Europeană confirmă că România a parcurs la timp etapele necesare pentru accesarea uneia dintre cele mai importante finanțări europene dedicate securității. Vorbim despre 16,68 miliarde euro care pot susține apărarea, infrastructura strategică, industria națională de profil și locuri de muncă în sectoare cu valoare adăugată ridicată”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Potrivit demnitarului, SAFE înseamnă securitate pentru România, dar și una dintre cele mai importante șanse de dezvoltare pentru Moldova din ultimele decenii.

„Ministerul Finanțelor a tratat acest dosar ca pe o prioritate, pentru că SAFE nu este doar un instrument financiar, ci o investiție în securitatea și reziliența României. Prin SAFE, România nu investește doar în apărare și securitate, ci creează poate cea mai importantă oportunitate din ultimele decenii pentru conectarea Moldovei la infrastructura mare europeană. În aceste luni au fost create mecanisme concrete prin care proiectele strategice din regiune — Pașcani–Suceava–Siret, Târgu Neamț–Iași–Ungheni și alte investiții esențiale pentru Moldova — vor avea o evidență distinctă și predictibilă a finanțării până în 2031. SAFE înseamnă securitate pentru România, dar și una dintre cele mai importante șanse de dezvoltare pentru Moldova din ultimele decenii. Am creat inclusiv un mecanism distinct de evidență a proiectelor finanțate, în bugetele ordonatorilor de credite care vor gestiona investițiile din acest program, pentru ca cetățenii să poată vedea transparent, până în 2031, cât se investește anual în autostrăzile și infrastructura care pot schimba fundamental conectivitatea și dezvoltarea economică a regiunii”, a completat Alexandru Nazare.

Cronologia programului

România a semnat acordul la data de 12 mai 2026, în baza aprobării Memorandumului de către Guvern și de către Președintele României. Documentele originale semnate au fost transmise cu celeritate Comisiei Europene și au ajuns la Bruxelles pe 13 mai 2026.

Potrivit sursei citate, acordul stabilește condițiile de acordare a împrumutului, perioada de disponibilitate și mecanismul prin care România va putea transmite cereri de plată. Prima tragere poate fi solicitată în octombrie 2026, iar perioada de disponibilitate a împrumutului este până la 31 decembrie 2030.

După intrarea în vigoare a acordului, Comisia Europeană va putea acorda României o prefinanțare de 15% din împrumut, respectiv aproximativ 2,5 miliarde euro. Fiecare tranșă, inclusiv prefinanțarea, va avea o maturitate de 45 de ani, cu o perioadă de grație de 10 ani.

Ministerul Finanțelor va gestiona fondurile acordate României prin SAFE, Cancelaria Prim-Ministrului va asigura supervizarea generală a Planului,  iar instituțiile beneficiare — Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Administrația Națională a Penitenciarelor — vor implementa proiectele și achizițiile asumate prin Planul de investiții al României.

„SAFE este un instrument european temporar, creat pentru a sprijini statele membre în realizarea unor investiții urgente și majore în apărare, în contextul deteriorării mediului de securitate european. Pentru România, finanțarea reprezintă atât un instrument de securitate, cât și o oportunitate economică: investiții în industrie, infrastructură, tehnologie și capacități strategice”, au conchis oficialii MFP.

The post Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România, care are acum acces la 16,68 miliarde de euro pentru apărare și infrastructură strategică first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Becali aruncă bomba despre negocierile pentru Guvern

Becali a afirmat la Antena 3 că președintele Nicușor...

MotoGP: Alex Marquez se află în recuperare şi va rata cursele de la Mugello şi Balaton

Echipa Gresini a confirmat joi că pilotul spaniol Alex...

Trump ridică restricţii impuse de Biden unor gaze cu efect de seră utilizate în refrigerare

Preşedintele american Donald Trump se pregăteşte să ridice restricţiile...

ULTIMA ORĂ

Vlad Voiculescu, consilier prezidențial, derapaj obscen pe Facebook: „#M***PSD”. Postarea a fost editată la scurt timp

Vlad Voiculescu și-a editat postarea cu hashtag obscen la adresa PSD, într-un mesaj în care sugera că înjurăturile „se distribuie ușor”. În prima variantă a postării,...

Împreună cu toți deputații din opoziție, Renato Usatîi a cerut mai mult respect și mai puține restricții în Parlament: „Сetățenii așteaptă soluții și rezultate,...

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat practicile de cenzură din actualul legislativ, într-o declarație comună a opoziției parlamentare, făcută după ce microfonul...

Important

Vlad Voiculescu, consilier prezidențial, derapaj obscen pe Facebook: „#M***PSD”. Postarea a fost editată la scurt timp

Vlad Voiculescu și-a editat postarea cu hashtag obscen la adresa PSD, într-un mesaj în care sugera că înjurăturile „se distribuie ușor”. În prima variantă a postării, publicată miercuri seară, Voiculescu a început mesajul cu hashtagurile „#goBolo” și „#M***PSD”, după care a scris că are „senzația că am ajuns să nu mai avem răbdare pentru lucrurile care chiar contează”. În varianta editată, hashtagurile au fost eliminate, iar debutul textului a fost modificat....

Expert: Diplomația politică are importanță strategică în favoarea aderării la UE

Participarea președintei Maia Sandu la Forumul Globsec, o platformă dedicată securității și politicii externe, menține Republica Moldova pe agenda strategică europeană. Această „diplomație politică” are o importanță strategică „pentru consolidarea sprijinului extern în favoarea aderării la Uniunea Europeană” (UE), constată expertul Comunității WatchDog, Eugen Muravschi.

(video) Un BMW s-a răsturnat într-un șanț, după ce s-a lovit cu un Mercedes, lângă Băcioi: Salvatorii și Poliția au intervenit

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, 21 mai, în apropiere de Băcioi, unde un automobil s-a răsturnat într-un șanț după ce s-ar fi ciocnit cu o altă mașină.

Mesaj emoționant al proprietarului restaurantului mistuit de flăcări: „Visul nostru s-a transformat în scrum”

Proprietarul restaurantului distrus de flăcări în noaptea de 18 mai curent a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale, spunând că o parte din visul echipei „s-a transformat în scrum”, însă activitatea localului va continua. Antreprenorul a menționat că incendiul s-a produs cu doar o săptămână înainte ca restaurantul să își redeschidă ușile pentru clienți. „Uneori se întâmplă lucruri cărora nu le găsim o explicație. Te întrebi: de ce noi?, mai...

ANRE schimbă regulamentele de racordare. George Niculescu: „Vrem ca rețeaua să fie accesibilă proiectelor care chiar se construiesc, nu rezervată la infinit de cele...

Comitetul de Reglementare al ANRE a aprobate, joi, într-o ședință extraordinară, cu unanimitate de voturi, modificări importante la Regulamentul pentru acordarea licenţelor şi autorizaţiilor în sectorul energiei electrice și la Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, după cum au comunicat oficialii instituției. Potrivit ANRE, cele două modificări reflectă noua filosofie a racordării și licențierii pe care ANRE o implementează, adică toleranță zero în ceea ce privește...

Bolojan anunță oficial măsurile împotriva proiectelor „speculative” din domeniul pe care îl voia „deparazitat”: „Se deblochează accesul la rețelele electrice”

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a adoptat joi două reglementări care vor debloca accesul producătorilor de energie la rețelele electrice, a declarat prim-ministrul interimar Ilie Bolojan, joi seară. Cele două prevederi, potrivit premierului, se referă la creșterea garanției pentru racordare de la 5% la 20% din tarif, respectiv la introducerea unei garanții …The post Bolojan anunță oficial măsurile împotriva proiectelor „speculative” din domeniul pe care îl...

Cristina Gherasimov, discuții la Bruxelles cu Marta Kos: „Moldova rămâne ferm angajată să avanseze în parcursul său european”

Evoluția procesului de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană, reformele implementate și prioritățile pentru perioada următoare au fost discutate joi, 21 mai, la Bruxelles, de către viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, și comisara eu...