Dogioiu, despre reactorul de la Doicești: Proiectul este inclusiv în analiza părții americane

Ioana Ene Dogioiu a precizat că proiectul SMR de la Doicești nu a fost oprit și că discuțiile purtate de premierul Ilie Bolojan cu partea americană au vizat exclusiv probleme de fezabilitate și implementare, nu cu scopul de a afecta parteneriatul strategic București-Washington.

„De la bun început, vreau să precizez foarte clar de la nivelul guvernului. Nu există nicio intenție și nicio acțiune care pune în pericol parteneriatul strategic româno-american”, spune Dogioiu. 

„În luna martie a anului curent, la prima întâlnire a domnului prim-ministru Ilie Bolojan cu noul ambasador al Statelor Unite la București, Darryl Nirenberg, a fost adusă în discuție această chestiune. Probleme care țin de faptul că până acum nu a fost realizat decât un studiu de fezabilitate, un studiu de fezabilitate care, de altfel, atrage atenția asupra unor riscuri, asupra unor probleme majore de fezabilitate ale proiectului”, mai spune purtătoarea de cuvânt. 

Printre acestea, ea a menționat situația financiară a companiei americane NuScale, dar și amplasamentul centralei, aflat în apropierea unei zone cu acumulări de gaze naturale. 

„Bolojan a anunțat că, a anunțat partenerul american că sunt o serie de probleme pe care vi le-am menționat, pe care le-ați auzit și de la domnia sa în ultimele zile și că ar fi necesară o analizare a acestui proiect. Ca să-l citez, dacă este un proiect fezabil, el trebuie ținut și mers mai departe. Dacă nu e fezabil, e mai corect să spui așa, acestea sunt problemele, așa se respectă partenerii între ei. Deci, nimeni nu a pus în discuție parteneriatul, proiectul nu este oprit, proiectul este inclusiv în analiza părții americane”, a mai spus Dogioiu. 

The post Dogioiu, despre reactorul de la Doicești: Proiectul este inclusiv în analiza părții americane first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

„Școala trebuie să rămână un spațiu sigur”: MEC, după ce un profesor debutant ar fi fost agresat de un părinte

Ministerul Educației și Cercetării s-a autosesizat după ce un cadru didactic debutant ar fi fost agresat de părintele unui elev chiar în sala de clasă....

Împreună cu toți deputații din opoziție, Renato Usatîi a cerut mai mult respect și mai puține restricții în Parlament: „Сetățenii așteaptă soluții și rezultate,...

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat practicile de cenzură din actualul legislativ, într-o declarație comună a opoziției parlamentare, făcută după ce microfonul...

Important

„Școala trebuie să rămână un spațiu sigur”: MEC, după ce un profesor debutant ar fi fost agresat de un părinte

Ministerul Educației și Cercetării s-a autosesizat după ce un cadru didactic debutant ar fi fost agresat de părintele unui elev chiar în sala de clasă. Cazul a fost raportat organelor de poliție, iar specialiștii din cadrul Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică vor evalua psihologic atât copiii, cât și profesorul implicat.

Guvernul Germaniei dezminte informaţiile despre majorarea vârstei de pensionare la 70 de ani

Guvernul german a dezminţit joi informaţiile apărute într-un articol din tabloidul Bild despre o posibilă majorare a vârstei de pensionare la 70 de ani, relatează dpa.The post Guvernul Germaniei dezminte informaţiile despre majorarea vârstei de pensionare la 70 de ani first appeared on Nexta.ro.

George Becali spune că a vorbit cu Sorin Grindeanu, după întâlnirea cu preşedintele Nicuşor Dan: Nici el nu ştie încă numele premierului, dar ce...

Deputatul neafiliat George Becali spune că a vorbit cu Sorin Grindeanu, după întâlnirea cu preşedintele Nicuşor Dan şi nici liderul PSD nu ştie încă numele premierului, dar ce este sigur este că va fi unul independent. El a mai afirmat că l-a întrebat despre Eugen Tomac şi Alexandru Nazare şi Grindeanu a zis că sunt şi ei pe listă.The post George Becali spune că a vorbit cu Sorin Grindeanu,...