Guvernul a făcut publică lista celor care negociază programul SAFE. De ce conduce Mihai Jurca grupul de lucru

Executivul a prezentat oficial componența grupului de lucru interministerial implicat în programul SAFE, mecanism european prin care România poate finanța proiecte și achiziții din domeniul apărării. Clarificările au venit în urma întrebărilor adresate de Gândul în cadrul briefingului organizat la finalul ședinței de Guvern.

Cine face parte din grupul de lucru pentru programul SAFE

Întrebată de Gândul, în cadrul briefingului susținut la finalul ședinței de Guvern, cine face parte din comitetul interministerial care decide achizițiile realizate prin programul SAFE, purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, a precizat că este vorba despre grupul de lucru interministerial constituit pentru acest program.

„Presupun că vă referiți la componența grupului de lucru interministerial. El este alcătuit după cum urmează: Mihai Jurca, șef al Cancelariei Prim-Ministrului, Mihnea Claudiu Drumea, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Andrei Răzvan Lupu, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Radu Burnete, consilier prezidențial al Administrației Prezidențiale, Radu Dinel Miruță, viceprim-ministru și ministru al Apărării Naționale, Cornel Ion Pleșa, șeful Direcției Generale pentru Armamente din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Cătălin Marian Predoiu, viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, Raed Arafat, secretar de stat, Marius-Haientz Patriche, director adjunct al Direcției Generale Protecție Internă, Ambrozie-Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Oana Silvia Țoiu, ministrul Afacerilor Externe, Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, Răzvan Ionescu, director interimar al Serviciului Român de Informații. Toți cei pe care i-am menționat fac parte din grupul de lucru pe SAFE”, a declarat Ioana Dogioiu.

De ce conduce Mihai Jurca grupul de lucru

La întrebarea adresată de Gândul privind motivele pentru care șeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca, coordonează acest grup de lucru, Ioana Dogioiu a explicat că responsabilitatea pentru program a fost atribuită instituțional Cancelariei Prim-Ministrului.

”De ce conduce domnul Jurca grupul de lucru pe SAFE? Pentru că, după cum știți, inițial, în baza unei hotărâri a CSAT, la propunerea premierului de atunci, Marcel Ciolacu, și ulterior formalizat printr-o Ordonanță de Urgență de anul trecut, cancelaria premierului se ocupă de acest progam SAFE.

Prin urmare, șeful cancelariei Prim-Ministrului, care s-a ocupat de coordonare, a devenit șeful grupului de lucru. Asta este tot”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Cum explică Guvernul prezența Adrianei Miron în grupul de lucru

Adriana Miron, secretar general al Ministerului Economiei, a fost delegată de către Ministrul Economiei, Irineu Darău în “Grupul de Lucru” privind programul SAFE. Aceasta a fost condamnată în 2015 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu și fals intelectual.

Ministrul Economiei, Ambrozie-Irineu Darău, a afirmat anterior că Adriana Miron este reabilitată din 2020 și are „cazier curat”.

Regulamentul grupului permite fiecărui membru permanent să desemneze o altă persoană din cadrul instituției pentru participarea la ședințe în numele său.

Întrebat despre acest subiect, premierul interimar Ilie Bolojan a declarat la B1 TV că nu are informații privind încălcarea procedurilor legale.

„Fiecare ministru şi-a format echipa pe care a considerat-o de cuviinţă, iar dacă la un anumit nivel al discuţiilor nu a participat el, şi-a delegat un înlocuitor. Şi fiecare ministru a făcut acest lucru aşa cum consideră de cuviinţă.

Dar nu am semnale că oamenii care au fost delegaţi ca înlocuitor n-au respectat procedurile legale, n-au participat aşa cum prevedea acest regulament la discuţii sau s-ar fi întâmplat ceva care n-a fost la locul lui”, a declarat Ilie Bolojan.

Recomandarea autorului:

The post Guvernul a făcut publică lista celor care negociază programul SAFE. De ce conduce Mihai Jurca grupul de lucru first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Un nou studiu ridică semne de întrebare privind încrederea în interviurile pentru tulburările mintale

Interviurile de diagnostic – cea mai frecventă metodă utilizată...

Un nou studiu ridică semne de întrebare privind încrederea în interviurile pentru tulburările mintale

Interviurile de diagnostic – cea mai frecventă metodă utilizată...

Miruţă spune că MApN nu face filtru şi pază în portul civil. Ce propune pentru a „îmbunătăţi un pic lucrurile”

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a declarat sâmbătă,...

ULTIMA ORĂ

Un nou studiu ridică semne de întrebare privind încrederea în interviurile pentru tulburările mintale

Interviurile de diagnostic – cea mai frecventă metodă utilizată pentru diagnosticarea tulburărilor legate de consumul de substanțe și a tulburărilor mintale, inclusiv depresia, anxietatea, tulburarea...

Fiodor Gagauz: Dezvoltarea fotbalului în Găgăuzia este strâns legată de numele lui Fiodor Vlah

Politicianul Fiodor Gagauz a fost prezent la Turneul de Fotbal în memoria lui Fiodor Vlah, unul dintre primii fotbaliști locali acceptați în echipa națională...

Important

Un nou studiu ridică semne de întrebare privind încrederea în interviurile pentru tulburările mintale

Interviurile de diagnostic – cea mai frecventă metodă utilizată pentru diagnosticarea tulburărilor legate de consumul de substanțe și a tulburărilor mintale, inclusiv depresia, anxietatea, tulburarea bipolară și tulburările de personalitate – au niveluri diferite de fiabilitate în funcție de afecțiunea evaluată, potrivit unui nou studiu, scrie The Guardian.The post Un nou studiu ridică semne de întrebare privind încrederea în interviurile pentru tulburările mintale first appeared on Nexta.ro.

Un nou studiu ridică semne de întrebare privind încrederea în interviurile pentru tulburările mintale

Interviurile de diagnostic – cea mai frecventă metodă utilizată pentru diagnosticarea tulburărilor legate de consumul de substanțe și a tulburărilor mintale, inclusiv depresia, anxietatea, tulburarea bipolară și tulburările de personalitate – au niveluri diferite de fiabilitate în funcție de afecțiunea evaluată, potrivit unui nou studiu, scrie The Guardian.The post Un nou studiu ridică semne de întrebare privind încrederea în interviurile pentru tulburările mintale first appeared on Nexta.ro.

Miruţă spune că MApN nu face filtru şi pază în portul civil. Ce propune pentru a „îmbunătăţi un pic lucrurile”

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a declarat sâmbătă, la Antena 3 CNN, după şedinţa de analiză din Constanţa, privind explozia dronei marine, că MApN nu face filtru şi pază în portul civil. Însă, susține el, lucrurile pot fi îmbunătățite printr-o colaborare între Paza de Coastă și cei de la Ministerul Apărării.The post Miruţă spune că MApN nu face filtru şi pază în portul civil. Ce propune pentru a „îmbunătăţi...

„Cel mai înalt nivel de discriminare”. Iranul acuză SUA că au refuzat vizele pentru mare parte din stafful tehnic al naţionalei, la Cupa Mondială

Iranul a denunţat, sâmbătă, un „tratament discriminatoriu” după ce Statele Unite au refuzat să elibereze vize pentru Cupa Mondială de fotbal mai multor membri ai staffului tehnic al echipei naţionale, relatează News.ro. „De ce nu spuneţi că vizele au fost refuzate unei mari părţi a personalului de conducere şi antrenori, consilierilor tehnici şi altor persoane …The post „Cel mai înalt nivel de discriminare”. Iranul acuză SUA că au refuzat...

Bilanțul potopului de sâmbătă. Curți și locuințe inundate, drumuri blocate de aluviuni. Prahova, 80 de gospodării, izolate

Sute de curți, locuințe și subsoluri au fost inundate în urma ploilor abundente de sâmbătă. În Prahova, un drum a fost afectat de o alunecare de teren, iar 80 de gospodării au rămas izolate, publică Mediafax. În Buzău DN 10, care face legătura cu Brașov și Covasva a fost complet blocat de aluviuni. Potrivit unui bilanț prezentat de DSU, ploile și vântul au produs efecte sâmbătă în 29 de localități...

Răsturnare de situaţie: FIFA va permite introducerea sticlelor de apă sigilate, de unică folosinţă, în stadioanele Cupei Mondiale

FIFA a anunţat că le va permite totuşi suporterilor să-şi aducă propriile sticle de apă în unele stadioane în timpul Cupei Mondiale, modificând o regulă care interzicea spectatorilor să introducă sticle de apă în cele 16 stadioane ale turneului din America de Nord, inclusiv în unele cu umbră limitată sau deloc, relatează AP.The post Răsturnare de situaţie: FIFA va permite introducerea sticlelor de apă sigilate, de unică folosinţă, în...