Lewis Hamilton respinge speculațiile privind retragerea din Formula 1: „Voi mai fi aici mult timp”

În vârstă de 41 de ani și aflat în cel de-al 20-lea sezon din Formula 1, septuplul campion mondial traversează al doilea an al colaborării cu Ferrari, după un prim sezon fără podiumuri, o premieră în cariera sa.

„Contractul meu este în vigoare, astfel că totul este sută la sută clar pentru mine. Sunt concentrat, motivat și iubesc ceea ce fac din toată inima. Voi mai fi aici destul de mult timp, așa că lumea trebuie să se obișnuiască cu asta”, a afirmat Lewis Hamilton, în conferința de presă premergătoare etapei din Montreal, Canada, programată în weekend.

Declarațiile vin după ce mai multe personalități ale sportului, inclusiv Bernie Ecclestone și Ralf Schumacher, au sugerat că Hamilton ar trebui să își încheie cariera.

Pilotul Ferrari a respins însă aceste opinii.

„Sunt mulți oameni care încearcă să ‘mă retragă’, dar acest lucru nici măcar nu este în gândurile mele. Mă gândesc deja la ce urmează și îmi fac planuri pentru următorii cinci ani, dar intenționez să rămân aici încă o perioadă”, a adăugat Hamilton.

„Progresul interior este succesul”

Pilotul britanic a vorbit și despre modul în care definește succesul, subliniind că progresul personal este mai important decât rezultatele sau recordurile.

„Succesul poate fi perceput în multe feluri. Să te trezești în fiecare zi și să încerci să fii mai bun decât ai fost înainte. Să depășești adversitatea. Să demonstrezi că toți cei care încearcă să te țină pe loc sau să te doboare se înșală”, a spus britanicul.

„În exterior, rezultatele sunt cele pe care oamenii le numesc succes, dar pentru mine progresul interior este succesul. Sunt recunoscător pentru recorduri, însă acestea nu sunt lucrurile la care mă gândesc. Important este să privești înainte, niciodată înapoi”, a adăugat pilotul Ferrari.

Adaptarea la actuala generație de monoposturi și noul regulament tehnic pare să fi revitalizat cariera britanicului, după dificultățile întâmpinate în anii precedenți și în primul său sezon la Ferrari.

The post Lewis Hamilton respinge speculațiile privind retragerea din Formula 1: „Voi mai fi aici mult timp” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Trump anunță că SUA vor trimite încă 5.000 de militari în Polonia. Schimbare radicală, după săptămâni de incertitudine

Președintele american Donald Trump intenționează să trimită încă 5.000...

DSU anunță control în Bacău după moartea unui elev de 15 ani la școală. Anchete privind intervenția medicală

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a anunțat că...

DSU anunță control în Bacău după moartea unui elev de 15 ani la școală. Anchete privind intervenția medicală

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a anunțat că...

ULTIMA ORĂ

Justiţia turcă suspendă conducerea principalei formaţiuni din opoziţie, Partidul Republican al Poporului. Kemal Kiliçdaroglu, fostul şef al CHP, în dizgraţie în partid, repus...

Un tribunal de la Ankara a suspendat joi, în apel, conducerea principalului partid turc din opoziţie, o nouă lovitură aplicată celei mai vechi formaţiuni politice...

Împreună cu toți deputații din opoziție, Renato Usatîi a cerut mai mult respect și mai puține restricții în Parlament: „Сetățenii așteaptă soluții și rezultate,...

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat practicile de cenzură din actualul legislativ, într-o declarație comună a opoziției parlamentare, făcută după ce microfonul...

Important

Justiţia turcă suspendă conducerea principalei formaţiuni din opoziţie, Partidul Republican al Poporului. Kemal Kiliçdaroglu, fostul şef al CHP, în dizgraţie în partid, repus...

Un tribunal de la Ankara a suspendat joi, în apel, conducerea principalului partid turc din opoziţie, o nouă lovitură aplicată celei mai vechi formaţiuni politice din Turcia, care este sfărâmată de un an şi jumătate de anchete şi arestări, relatează AFP.The post Justiţia turcă suspendă conducerea principalei formaţiuni din opoziţie, Partidul Republican al Poporului. Kemal Kiliçdaroglu, fostul şef al CHP, în dizgraţie în partid, repus la conducere. ”Nu...

Trump anunță că SUA vor trimite încă 5.000 de militari în Polonia. Schimbare radicală, după săptămâni de incertitudine

Președintele american Donald Trump intenționează să trimită încă 5.000 de militari americani în Polonia. Republicanul a anunțat acest lucru pe platforma Truth Social, într-o postare în care explică faptul că decizia se datorează alegerii în fucție a președintelui polonez Karol Nawrocki, pe care l-a susținut. Anunțul vine la câteva săptămâni după ce Pentagonul a suspendat o operațiune de desfășurare a unei brigăzi, care îi alarmase pe oficialii de la...

Ghid oficial în Marea Britanie: toaletele și vestiarele vor fi utilizate în funcție de sexul biologic

Ghidul a fost aprobat de guvern, în urma unei decizii a Curții Supreme privind interpretarea legislației anti-discriminare, notează BBC. Documentul precizează că o femeie transgender – persoană de sex masculin la naștere care se identifică drept femeie – nu ar trebui să folosească toaletele sau vestiarele destinate femeilor. De asemenea, bărbații transgender nu ar trebui să utilizeze facilitățile rezervate bărbaților, în spațiile care funcționează pe criteriul separării pe sexe biologice. Codul...

DSU anunță control în Bacău după moartea unui elev de 15 ani la școală. Anchete privind intervenția medicală

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a anunțat că va desfășura un control în județul Bacău, pentru a verifica modul în care au intervenit echipajele medicale în cazul adolescentului de 15 ani care a murit după ce i s-a făcut rău la școală, în timpul unei pauze.The post DSU anunță control în Bacău după moartea unui elev de 15 ani la școală. Anchete privind intervenția medicală first appeared on...

DSU anunță control în Bacău după moartea unui elev de 15 ani la școală. Anchete privind intervenția medicală

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a anunțat că va desfășura un control în județul Bacău, pentru a verifica modul în care au intervenit echipajele medicale în cazul adolescentului de 15 ani care a murit după ce i s-a făcut rău la școală, în timpul unei pauze.The post DSU anunță control în Bacău după moartea unui elev de 15 ani la școală. Anchete privind intervenția medicală first appeared on...

Dr. Decebal Fodor: În 2026 nu ne mai gândim cum să scoatem tumora, ci cum să dăm pacientului cea mai bună şansă la supravieţuire

Dr. Decebal Fodor afirmă că modul în care sunt abordate cazurile pacienţilor oncologici a fost schimbat de conceptul de tumor board – comisia oncologică interdisciplinară. Astfel, dacă înainte principala preocupare a medicului era să îndepărteze, chirurgical, tumora, în prezent abordarea este una complet diferită.The post Dr. Decebal Fodor: În 2026 nu ne mai gândim cum să scoatem tumora, ci cum să dăm pacientului cea mai bună şansă la supravieţuire...

Ministrul Transporturilor a trimis Corpul de control la CNAIR, „după ce compania de drumuri a pierdut cel puțin discutabil peste 340 de milioane de...

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a trimis Corpul de control la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), conform anunțului făcut de Horațiu Cosma, secretar de stat în minister, care acuză compania de drumuri că „a pierdut cel puțin discutabil peste 340 de milioane de lei într-un arbitraj pe Autostrada Sebeș-Turda”. Horațiu Cosma …The post Ministrul Transporturilor a trimis Corpul de control la CNAIR, „după ce compania...