Marea declasificare a Oanei Țoiu. Ștefan Popescu demontează argumentele ministrului de Externe și o acuză de exercițiu de imagine

Ministerul Afacerilor Externe a lansat un proiect amplu de declasificare a peste 5.000 de dosare diplomatice, care acoperă primii ani de după căderea comunismului (1990-1992). Inițiativa îi aparține ministrului de Externe Oana Țoiu. Analistul Ștefan Popescu dezvăluie că acest proces de declasificare a fost deja făcut parțial de alți deținători ai portofoliului diplomației, care însă au evitat să se laude cu acest lucru. 

Comentatorul politic al Gândul, Ștefan Popescu, atrage atenția că mult lăudatul demers al Oanei Țoiu a fost deja realizat parțial, în mandatele mai multor miniștri de resort. Printre numele citate de analistul politic  se numără Mircea Geoană, Mihai-Răzvan Ungureanu, Adrian Cioroianu, Teodor Baconschi, Bogdan Aurescu.

Țoiu recunoaște că dosarele diplomatice nu mai sunt secret de stat, dar spune că erau ținute departe de public

Joi, 21 mai, Guvernul României a adoptat Hotărârea de Guvern privind declasificarea documentelor elaborate de Ministerul Afacerilor Externe în perioada 1 ianuarie 1990 – 31 decembrie 1992, potrivit unui comunicat.

Oana Țoiu

 „Românii au dreptul să cunoască, pe documente, istoria tranziției. Prea multe lucruri au stat prea mult timp în sertare, iar acolo unde lipsesc informațiile cresc conspirațiile și neîncrederea. Felul în care s-a reașezat politica externă a României după 1989 – cum am ieșit din alianțele cu URSS, cum ne-am poziționat în prima mare criză de după Războiul Rece aparține istoricilor, cercetătorilor și societății, nu subsolurilor instituționale. Documentele pe care le deschidem astăzi nu mai aveau încadrarea de secret de stat de peste un deceniu, dar continuau să fie păstrate departe de public, ca secrete de serviciu. Schimbăm asta și mergem mai departe, pas cu pas, cu digitalizarea și publicarea lor. O democrație matură își studiază istoria recentă și o pune la dispoziția cetățenilor”, a declarat Oana Țoiu, ministrul Afacerilor Externe. 

Popescu: Se putea găsi o cale de comunicare diferită, instituțională

Într-un mesaj lansat pe contul său de socializare, expertul cu doctorat în politica externă dezvăluie că predecesorii actualei deținătoare a portofoliului au fost foarte discreți în legătură cu acest demers, care s-a făcut deja parțial. Concret, foștii miniștri menționați de Ștefan Popescu nu au încercat să facă din declasificarea dosarelor diplomatice din deceniul 9 un exercițiu de imagine.

 

Declasificarea documentelor diplomatice nu are nimic excepțional. Este vorba de un proces recurent. În diverse etape, miniștrii Mircea Geoană, Mihai-Răzvan Ungureanu, Adrian Cioroianu, Teodor Baconschi, Bogdan Aurescu (din câte îmi aduc eu aminte) au declasificat segmente din arhiva Ministerului de Externe. Şi spre cinstea domniilor lor au avut decența să nu facă din aceasta un exercițiu de imagine. Şi acum se putea găsi o cale de comunicare diferită, instituțională.

Declasificarea de la secret de stat se face când nu mai sunt riscuri

Acesta a explicat și contextul în care funcționează cadrul juridic al operațiunii de declasificare.

Există un cadru juridic privind informațiile clasificate care permite reevaluarea periodică a nivelului de secretizare și, acolo unde nu mai sunt riscuri pentru securitatea națională sau pentru relațiile externe, se face în baza ordinului de ministru transferul documentelor în circuitul științific și de cercetare, a conchis Ștefan Popescu.

AUTORUL RECOMANDĂ

După USR, care se luptă cu Institutul Levant, al lui Emil Constantinescu, a venit Bolojan care se luptă cu o asociație a lui Adrian Năstase. Ce a pățit fostul premier de la premierul demis

Oficialii de la Bruxelles critică România pentru eșecul diplomatic, titrează Politico. Nicușor Dan și MAE, absenți de la masa discuțiilor

 

 

The post Marea declasificare a Oanei Țoiu. Ștefan Popescu demontează argumentele ministrului de Externe și o acuză de exercițiu de imagine first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Nicușor Dan sesizează la CCR proiectul de lege care permite în 2026 împușcarea preventivă a urșilor cât în ultimii doi ani la un loc

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională cu privire la proiectul de lege, inițiat de senatorul Tanczos Barna și care prevede eliminarea a 969 de...

Împreună cu toți deputații din opoziție, Renato Usatîi a cerut mai mult respect și mai puține restricții în Parlament: „Сetățenii așteaptă soluții și rezultate,...

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat practicile de cenzură din actualul legislativ, într-o declarație comună a opoziției parlamentare, făcută după ce microfonul...

Important

Nicușor Dan sesizează la CCR proiectul de lege care permite în 2026 împușcarea preventivă a urșilor cât în ultimii doi ani la un loc

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională cu privire la proiectul de lege, inițiat de senatorul Tanczos Barna și care prevede eliminarea a 969 de urși brun, în 2026, în vederea prevenirii atacurilor asupra oamenilor și gospodăriilor.The post Nicușor Dan sesizează la CCR proiectul de lege care permite în 2026 împușcarea preventivă a urșilor cât în ultimii doi ani la un loc first appeared on Nexta.ro.

Un drum din Argeș modernizat recent s-a surpat după ploile torențiale. Lucrările au costat 12 milioane de lei, plus TVA

Situație revoltătoare în județul Argeș – un drum modernizat recent s-a surpat pe o distanță de o sută de metri din cauza ploilor.The post Un drum din Argeș modernizat recent s-a surpat după ploile torențiale. Lucrările au costat 12 milioane de lei, plus TVA first appeared on Nexta.ro.

Un bărbat a fost atacat de urs, în Bistrița-Năsăud. O femeie a fost omorâtă în aceeași localitate acum două săptămâni

Un bărbat a fost atacat de un urs, joi după-amiază, într-o zonă greu accesibilă din apropierea localităţii Bichigiu, judeţul Bistriţa-Năsăud. Victima este conştientă, dar are răni la piciorul stâng, la braţe, abdomen şi spate. The post Un bărbat a fost atacat de urs, în Bistrița-Năsăud. O femeie a fost omorâtă în aceeași localitate acum două săptămâni first appeared on Nexta.ro.

Atacuri ucrainene cu dronă în regiunea rusă Samara: Sunt morți și răniți

Două persoane au fost ucise joi, în atacuri ucrainene cu dronă, în regiunea rusă Samara (vest), situată la peste 800 de kilometri de Ucraina, a anunțat guvernatorul local, iar Kievul a revendicat că a desfășurat un atac în zonă vizând o rafinărie, relatează news.ro cu referire la AFP.

Atacuri ucrainene cu dronă în regiunea rusă Samara: Sunt morți și răniți

Două persoane au fost ucise joi, în atacuri ucrainene cu dronă, în regiunea rusă Samara (vest), situată la peste 800 de kilometri de Ucraina, a anunțat guvernatorul local, iar Kievul a revendicat că a desfășurat un atac în zonă vizând o rafinărie, relatează news.ro cu referire la AFP.

Kazahstan permite Ucrainei să recupereze active ale Gazprom. Valorează 1,4 miliarde de dolari

O instanță din Kazahstan a permis companiei ucrainene „Naftogaz” să recupereze active ale gigantului rus „Gazprom” aflate pe teritoriul țării. Este vorba bunuri cu valoare de 1,4 miliarde de dolari, referitor la tranzitul gazelor naturale prin Ucraina. Anunțul a fost făcut de președintele consiliului de administrație al „Naftogaz”, Serghei Korețki. Omul de afaceri a declarat că este pentru prima dată când o instanță străină autorizează public executarea silită a unei...

Produsele second-hand, tot mai populare. Ce e bine să știe cumpărătorii

Tot mai multe persoane aleg să cumpere produse second-hand pentru a economisi bani, fie că este vorba despre haine, încălțăminte sau tehnică. Specialiștii menționează că și în cazul acestor achiziții consumatorii au drepturi, însă trebuie să se asigure că procură de la un comerciant autorizat și să păstreze bonul de casă. Dacă produsul este procurat de la o persoană fizică, returnarea sau înlocuirea acestuia poate deveni aproape imposibilă.