Primarul orașului Costești din raionul Râșcani, Nelu Glasu, a fost revocat din funcție înainte de termen, iar alegerile locale noi vor avea loc pe 1 noiembrie. Hotărârea a fost adoptată în cadrul ședinței de joi a Comisiei Electorale Centrale, după ce Autoritatea Națională de Integritate a constatat o incompatibilitate cu funcția de demnitate publică, transmite IPN.
În cadrul ședinței, membrii CEC au respins solicitările apărării privind amânarea examinării cauzei și suspendarea procedurii administrative. „Avem obligația de a respecta termenele legale și de a asigura funcționalitatea corectă și transparentă a administrației publice locale, fără a permite tergiversări nejustificate”, a declarat președinta CEC, Angelica Caraman.
Cazul vizează un contract de prestări servicii încheiat între Nelu Glasu și ÎS „Servicii Pază” a Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit ANI, în perioada ianuarie-decembrie 2020, edilul a exercitat simultan funcția de primar și activități remunerate de verificare a integrității unui bancomat amplasat în apropierea primăriei. Pentru aceste servicii, el ar fi primit lunar aproximativ cinci mii de lei.
ANI a stabilit încă din 2021 că primarul urmează să fie revocat din funcție după rămânerea definitivă a actului de constatare și să fie decăzut din dreptul de a ocupa funcții publice sau de demnitate publică timp de trei ani, cu excepția funcțiilor electorale. Deși Judecătoria Chișinău a anulat inițial actul ANI, Curtea de Apel Centru a admis ulterior apelul depus de instituție, iar în iulie 2025 Curtea Supremă de Justiție a menținut această hotărâre.
Potrivit ANI, actul de constatare a fost transmis către CEC pe 27 aprilie pentru inițierea procedurii de revocare. Totodată, Nelu Glasu a fost inclus în Registrul de stat al persoanelor care au interdicția de a ocupa funcții publice în perioada 2 iulie 2025 – 2 iulie 2028. Nelu Glasu e la al treilea mandat de primar al orașului Costești și conduce localitatea din anul 2015.
The post Primarul orașului Costești din raionul Râșcani, revocat din funcție. Alegerile locale noi vor avea loc pe 1 noiembrie appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN







