Sorin Grindeanu: „Mă aștept să existe o a doua rundă” de consultări la Cotroceni cu Nicușor Dan

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, într-o conferință de presă, că se așteaptă ca președintele Nicușor Dan să convoace o nouă rundă de consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui premier și formarea viitorului Guvern.

Întrebat când crede că va exista o variantă de premier din partea șefului statului și dacă ar putea avea loc noi negocieri la Palatul Cotroceni, liderul PSD a spus că acest lucru este foarte probabil.

„Cred că da. Cred că va mai fi o rundă de negocieri. Nu avem în acest moment, cum să spun, o adresă de la administrația prezidențială cum că s-ar relua”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Liderul social-democrat a spus că, din punctul său de vedere, consultările purtate în această săptămână au clarificat pozițiile și condițiile fiecărui partid politic implicat acum în negocieri.

„Eu, cum am perceput discuțiile și consultările din această săptămână, am mai spus. Mie mi s-a părut că domnul președinte și echipa domniei sale au strâns constrângerile pe care le are fiecare partid, adică acele linii roșii și încearcă să găsească o soluție pe care probabil o să o propună la runda a doua de consultări”, a declarat președintele PSD.

Sorin Grindeanu a mai spus, de altfel, că se așteaptă ca următoarea etapă a negocierilor să vină cu o propunere concretă privind formula de guvernare și viitorul premier.

„De aceea mă aștept să existe această a doua rundă”, a mai afirmat liderul social-democrat.

The post Sorin Grindeanu: „Mă aștept să existe o a doua rundă” de consultări la Cotroceni cu Nicușor Dan first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Alertă pe Litoral: Resturile unei drone găsite pe plaja de la Eforie Nord

Alertă pe litoral, după ce resturi de dronă au...

Uniunea Europeană poate îngheța activele rușilor sancționați chiar și prin trusturi, decide CJUE

Hotărârea, pronunțată joi, reprezintă un nou pas în consolidarea...

Aproape 0. Comisia Europeană reduce semnificativ estimările privind creșterea economiei românești pentru 2026

Comisia Europeană a redus semnificativ estimările privind creşterea economiei...

Comisia Europeană taie drastic prognoza pentru România. Creștere economică va fi de doar 0,1% în 2026

Comisia Europeană a redus semnificativ estimările privind creşterea economiei...

Grecia: Un cetățean azer a fost condamnat la peste șapte ani de închisoare pentru spionaj

Bărbatul a fost arestat în luna iunie a anului...

ULTIMA ORĂ

(foto) Vântul a făcut ravagii în capitală: Mai multe crengi și un copac, doborâte la pământ în urma rafalelor puternice

Vântul puternic a făcut ravagii în capitală, după ce mai mulți arbori și crengi au fost doborâți în urma rafalelor puternice din 20 mai....

BREAKING NEWS VIDEO | Renato Usatîi anunță alte cazuri tragice din Armata Națională

Renato Usatîi, vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a anunțat înainte de ședința Parlamentului că a fost informat despre alte...

Important

(foto) Vântul a făcut ravagii în capitală: Mai multe crengi și un copac, doborâte la pământ în urma rafalelor puternice

Vântul puternic a făcut ravagii în capitală, după ce mai mulți arbori și crengi au fost doborâți în urma rafalelor puternice din 20 mai. Angajații Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” au intervenit la două adrese pentru înlăturarea avarierilor provocate de vremea rea.

VIDEO Avertizare pentru transnistreni: Cetățenia rusă este momeală. Putin vrea să suplinească ce-i lipsește pe front

Cetățenia rusă este o momeală, iar Vladimir Putin vrea să suplinească lipsa militarilor de pe front, susține Igor Grosu, după ce s-a anunțat simplificarea procedurilor pentru locuitorii din stânga Nistrului. Președintele Parlamentului a calificat declarațiile lui Vadim Krasnoselski precum că administrația de la Chișinău nu ar acorda sau ar retrage cetățenia sunt „povești cu zmei”. Oficialul a punctat că majoritatea cetățenilor din stânga Nistrului sunt documentați de către autoritățile constituționale,...

Un român așteaptă un medicament nou de șapte ori mai mult decât un german. Timpul de așteptare a crescut dramatic în ultimul an

Un pacient român așteaptă, în medie, peste 3 ani –  1.100 de zile – pentru a avea acces la un medicament nou aprobat în Europa, arată cel mai recent raport „Patients W.A.I.T. Indicator”, lansat joi. Timpul de așteptare din România este cel mai lung din Uniunea Europeană. În plus, a crescut cu aproape 300 de …The post Un român așteaptă un medicament nou de șapte ori mai mult decât...

Cancelarul Germaniei propune statutul de „membru asociat” al UE pentru Ucraina: Friedrich Merz a trimis o scrisoare către liderii europeni

Cancelarul german Friedrich Merz a propus să i se ofere Ucrainei un rol direct în structurile Uniunii Europene ca un pas intermediar către aderarea la UE, ceea ce, potrivit acestuia, ar putea contribui la facilitarea unui acord pentru încetarea războiului declanşat de Rusia, relatează Reuters, citat de news.ro.

CSP a decis! Cine sunt noii adjuncți ai șefului Procuraturii din Găgăuzia

Anatoli Arabadji și Dmitrii Ianac vor asigura interimatul funcțiilor de adjuncți ai procurorului-șef al Procuraturii UTA Găgăuzia. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței de joi a Consiliului Superior al Procurorilor, transmite IPN. Ordinul procurorului general, Alexandru Machidon, cu privirea la numirea celor doi a fost motivat prin necesitatea asigurării eficienței procesului managerial și a bunei funcționări a Procuraturii UTA Găgăuzia. În cadrul ședinței CSP, Anatoli Arabadji a declarat că lucrează...

Alertă pe Litoral: Resturile unei drone găsite pe plaja de la Eforie Nord

Alertă pe litoral, după ce resturi de dronă au fost găsite pe plajă, în zona Eforie Nord. Autoritățile au început deja investigațiile, informează Digi24.The post Alertă pe Litoral: Resturile unei drone găsite pe plaja de la Eforie Nord first appeared on Nexta.ro.

Uniunea Europeană poate îngheța activele rușilor sancționați chiar și prin trusturi, decide CJUE

Hotărârea, pronunțată joi, reprezintă un nou pas în consolidarea regimului de sancțiuni impus de Uniunea Europeană împotriva oligarhilor și persoanelor apropiate Kremlinului după invazia Rusiei în Ucraina. Judecătorii europeni au stabilit că noțiunile de „proprietate” și „control” trebuie interpretate în sens larg și trebuie să includă „toate formele de putere sau influență exercitate asupra activelor”, chiar și în lipsa unei conexiuni juridice directe între bun și persoana aflată pe lista...