Bulgaria, invitat de onoare la Bookfest 2026 / Cel mai important scriitor bulgar al momentului vine la București

Cea de-a XIX-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se desfășoară la Romexpo între 3 și 7 iunie, aduce o delegație de peste 20 de autori, editori și traducători bulgari, în frunte cu Georgi Gospodinov, câștigătorul Premiului Booker Internațional 2023.

Literatura bulgară, în centrul atenției la București

Bulgaria este invitatul de onoare al Bookfest 2026, iar cu acest prilej o delegație de peste 20 de personalități culturale bulgare va sosi în capitală pentru dezbateri, lansări de carte și sesiuni de autografe.

Cel mai așteptat dintre ei este Georgi Gospodinov, considerat cel mai important scriitor bulgar al momentului și cunoscut publicului internațional după ce a câștigat Premiului Booker Internațional în 2023.

Alături de el vor fi prezenți Ioanna Elmy, Elena Alexieva, Nadejda Radulova, Kostadin Kostadinov, Emil Andreev, Ivan Stankov și Petya Kokudeva, una dintre cele mai apreciate scriitoare bulgare pentru copii.

„A venit timpul să ne spunem poveștile unii altora”

Gospodinov a transmis un mesaj care surprinde tocmai miza acestei prezențe: „Cea mai dificilă formă de curiozitate este cea față de vecinul tău, cel cu care împărtășești o apropiere geografică și istorică. Literatura poate face lucruri simple, dar esențiale: să ofere sens, să construiască memorie și empatie, să devină un antidot împotriva propagandei.”

Grigore Arsene, președintele Asociației Editorilor din România, a subliniat că, deși Bulgaria ne este apropiată geografic și istoric, literatura sa rămâne insuficient cunoscută la noi: „Speranța mea este ca această ediție a Bookfest să ne ajute să o descoperim mai bine.”

Literatura bulgară, tot mai vizibilă internațional

Prezența Bulgariei la Bookfest vine pe fondul unui deceniu în care literatura bulgară a câștigat tot mai mult teren pe scena internațională, prin traduceri în numeroase limbi, nominalizări la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură și PEN, dar și prin festivaluri precum cel Internațional de Literatură de la Sofia sau „Plovdiv Reads”.

Unde și când

Standul bulgar va fi amplasat în Pavilionul B2 de la Romexpo, cu o selecție de cărți în limba bulgară și ediții în română ale unor titluri bulgare.

Bookfest 2026 poate fi vizitat între 3 și 7 iunie, zilnic între orele 10:00 și 20:00, respectiv până la 21:00 vinerea și sâmbăta.

The post Bulgaria, invitat de onoare la Bookfest 2026 / Cel mai important scriitor bulgar al momentului vine la București first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Explozie la un complex petrochimic MOL din Ungaria. O persoană a murit, altele sunt rănite

O explozie urmată de un incendiu s-a produs vineri...

Nicolae Furdui Iancu, în doliu. „Ceea ce a avut mai scump în viața ei a fost familia”

Familia celebrului interpret de muzică populară Nicolae Furdui Iancu...

TAROM anunță zboruri speciale de 1 Iunie

Compania națională aeriană TAROM anunță zboruri speciale de 1...

ULTIMA ORĂ

CEO grec reclamă: România devine o bătaie de cap majoră, seamănă cu criza grecească! Grupul Fourlis acuză deteriorarea semnificativă a pieței

Conducerea grupului grecesc Fourlis, care are afaceri și în România, susține că piața românească devine o „o bătaie de cap” și că situația în care...

Maia Sandu, despre aderarea Republicii Moldova la UE: „Dacă acest lucru nu va funcţiona, vom lua în considerare alte opţiuni”

Președintele Moldovei, Maia Sandu, a subliniat că aderarea la UE este strategia principală pentru ca țara să supraviețuiască ca democrație și să facă parte...

Important

CEO grec reclamă: România devine o bătaie de cap majoră, seamănă cu criza grecească! Grupul Fourlis acuză deteriorarea semnificativă a pieței

Conducerea grupului grecesc Fourlis, care are afaceri și în România, susține că piața românească devine o „o bătaie de cap” și că situația în care ne aflăm amintește de criza financiară majoră care a lovit Grecia după 2009.The post CEO grec reclamă: România devine o bătaie de cap majoră, seamănă cu criza grecească! Grupul Fourlis acuză deteriorarea semnificativă a pieței first appeared on Nexta.ro.

Explozie la un complex petrochimic MOL din Ungaria. O persoană a murit, altele sunt rănite

O explozie urmată de un incendiu s-a produs vineri la complexul petrochimic MOL din Tiszaújváros, în estul Ungariei. O persoană și-a pierdut viața, iar alte câteva au suferit răni grave, informează Reuters. „O explozie a avut loc la sediul MOL Petrochemicals din Tiszaújváros în timpul repornirii fabricii Olefin 1. Incendiul a fost localizat de pompieri, iar intervenția este încă în curs”, a declarat MOL într-un comunicat citat de Reuters. Momentan, experții investighează...

Familia celebrului interpret de muzică populară Nicolae Furdui Iancu este în doliu. Mama artistului, Viorica Furdui, a murit. Anunțul a fost făcut de fiul artistului, Tudor Furdui Iancu. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 24 mai, în orașul Abrud din județul Alba. „Cu mare tristețe în suflet, familiile Furdui-Iancu și Gal vă anunțăm că Viorica Furdui a trecut la viața veșnică Pentru noi a fost mamă, bunică și străbunică, a fost femeia...

Ploile și vântul de joi au provocat inundații, au doborât copaci și au blocat mașini. A fost emisă o nouă avertizare

Ploile și vântul puternic din 21 mai au doborât copaci în raioanele Soroca, Dubăsari, Rezina și în municipiul Chișinău. În raionul Rezina, o ambulanță a rămas blocată în noroi, iar în raionul Cahul un automobil a rămas blocat pe traseu din cauza cantităților mari de apă acumulate pe carosabil. Totodată, trei gospodării au fost inundate. The post Ploile și vântul de joi au provocat inundații, au doborât copaci și...

Un nou cod galben de vreme instabilă: Ploi puternice cu descărcări electrice, vânt și grindină în Moldova

Un nou cod galben de instabilitate atmosferică a fost emis astăzi, 22 mai, în Republica Moldova. Avertizarea meteo este valabilă în intervalul orelor 14:00-23:00. În această perioadă se prevăd ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, izolat averse puternice (15–45 l/m2) cu grindină și vijelie în rafale de până la 15-20 m/s. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU)...