Maia Sandu, premiată la GLOBSEC pentru apărarea democrației sub presiune

Președinta Republicii Moldova a participat la cel mai important forum de securitate din Europa Centrală și de Est, unde a primit Premiul GLOBSEC alături de Roberta Metsola, Președinta Parlamentului European.

Maia Sandu s-a aflat pe 21 mai la Praga, în cadrul celei de-a 21-a ediții a Forumului GLOBSEC, eveniment organizat sub egida Președintelui ceh Petr Pavel, cu peste 1.800 de participanți din aproape 80 de țări. Forumul reunește anual șefi de stat, decidenți politici și lideri din mediul de afaceri pentru a dezbate cele mai urgente provocări geopolitice.

Șefa statului a dedicat distincția primită cetățenilor Republicii Moldova:

„Celor care timp de trei decenii au luptat pentru democrație, celor care, prin vot, i-au scos afară pe autocrați și oligarhi. Și celor care au votat pentru Europa în pofida presiunilor și amenințărilor rusești — celor care au refuzat să fie cumpărați sau intimidați. Și celor care merg în fiecare zi la muncă. Sunt aici datorită lor. Este o onoare să îi reprezint”, se arată în comunicat.

În marja evenimentului, Sandu a avut o întâlnire bilaterală cu omologul său ceh. Cei doi lideri au reconfirmat soliditatea parteneriatului moldo-ceh, cu accent pe relațiile economice, schimburile comerciale în creștere și cooperarea în domeniul securității și apărării.

„Președinta a participat și la un panel dedicat Republicii Moldova, unde a împărtășit lecțiile dobândite de țara noastră în contracararea ingerințelor străine și a amenințărilor hibride. Șefa statului a subliniat că interferența externă în alegerile din Moldova reprezintă un semnal de alarmă pentru întreaga Europă — în special pentru țările care urmează să organizeze scrutine electorale pe parcursul anului 2027”, se mai arată în comunicat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Maia Sandu, premiată la GLOBSEC pentru apărarea democrației sub presiune apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Tone de mărar, pătrunjel și hrișcă, distruse de ANSA după depistarea pesticidelor peste limitele admise

Mai multe loturi de produse alimentare importate, considerate neconforme...

Noi echipamente pentru apărarea aeriană a Ucrainei: SUA aprobă o posibilă tranzacție de 108 milioane

Statele Unite au aprobat o posibilă vânzare către Ucraina...

Consilierul PAS din Durlești, Tudor Bucșan, părăsește partidul și devine independent

Consilierul local din Durlești, Tudor Bucșan, a anunțat că...

Bolea: Aproximativ 4.200 de apartamente în Republica Moldova sunt construcții ilegale și nu pot fi înregistrate

Aproximativ 4.200 de apartamente în Republica Moldova sunt construcții...

ULTIMA ORĂ

Casalux.ro – FOTO Cele mai frumoase hoteluri din lume deschise în acest an

Prix Versailles, competiție internațională anuală de arhitectură și design, organizată la UNESCO din 2015, a desemnat cele mai frumoase 16 hoteluri noi din lume pentru...

ULTIMA ORĂ | PAS pierde un consilier local la Durlești

Consilierul local Tudor Bucșan a anunțat că părăsește fracțiunea PAS Durlești și Partidul Acțiune și Solidaritate, afirmând că va activa în continuare ca ales...

Important

Casalux.ro – FOTO Cele mai frumoase hoteluri din lume deschise în acest an

Prix Versailles, competiție internațională anuală de arhitectură și design, organizată la UNESCO din 2015, a desemnat cele mai frumoase 16 hoteluri noi din lume pentru 2026.The post Casalux.ro – FOTO Cele mai frumoase hoteluri din lume deschise în acest an first appeared on Nexta.ro.

Statele Unite trimit 5.000 de militari în Polonia, anunță Trump

Donald Trump a anunțat trimiterea a 5.000 de militari americani în Polonia și își justifică această decizie prin relația bună pe care o are cu președintele naționalist Karol Nawrocki, ales în urmă cu aproape un an.The post Statele Unite trimit 5.000 de militari în Polonia, anunță Trump first appeared on Nexta.ro.

Revista presei | Val de escrocherii telefonice: prejudicii de opt milioane de lei în doar trei zile

Presa națională acordă atenție turului diplomatic realizat de președinta Maia Sandu cu scopul de a accelera deschiderea oficială a negocierilor de aderare cu UE. În vizorul presei este și creșterea alarmantă a numărului de escrocherii, care au lăsat numeroase persoane fără sume impunătoare de bani.

INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut, în martie, faţă de februarie, dar este în scădere comparativ cu 2025. Creşteri în industria bunurilor...

Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) a crescut, în termeni nominali, în luna martie 2026, faţă de luna februarie 2026 cu 15,8%, în timp ce faţă de luna martie 2025 a scăzut cu 0,1%, anunţă, vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS).The post INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut, în martie, faţă de februarie, dar este în scădere comparativ cu 2025. Creşteri...

Putin a fost primit pe covorul roșu la Beijing, dar n-a plecat cu acordul pentru Power of Siberia 2 în buzunar. „Vizită mult mai...

Președintele Vladimir Putin nu a fost niciodată străin de covorul roșu din Beijing, Sosirea sa în capitala Chinei, în această săptămână, nu a făcut excepție. Liderul rus a participat la o grandioasă ceremonie de bun venit la Marea Sală a Poporului. L-a îmbrățișat pe un inginer chinez excepție, Peng Pai, la 26 de ani după prima lor întâlnire, în anul 2000. Delegația rusă a semnat peste 20 de acorduri care consolidează...

Dan Dungaciu: „E o problemă reală ca în România să ai alegeri libere și corecte”

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist, a vorbit despre relația dintre putere, instituțiile statului și posibilitatea unor alegeri anticipate. Invitatul a spus că actuala clasă politică evită schimbările reale și încearcă să păstreze controlul asupra sistemului politic, chiar dacă nemulțumirea publică este tot mai mare.Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Invitatul a spus că una...

Seria HUAWEI WATCH FIT 5. Ceasurile care te învață cum să îmbini un program aglomerat cu grija pentru sănătate și mișcare

Când trăiești într-un ritm alert, este greu să pui o graniță clară între muncă și activitățile de wellness, și să-ți exprimi totodată stilul personal. Tehnologia purtabilă se adaptează însă la această realitate, iar un exemplu foarte bun este noua serie HUAWEI WATCH FIT 5, care îmbină designul modern cu funcțiile inteligente pentru fitness și care susțin un stil de viață echilibrat. Noua serie de ceasuri HUAWEI include modelele FIT 5...