Orașul din România cu cele mai multe divorțuri în 2026: Una din 3 căsnicii s-a destrămat

Care este orașul din România cu cele mai multe divorțuri în 2026. Aici, potrivit statisticilor, una din trei căsnicii s-a destrămat.

Este vorba de orașul București, care are o populație de 1,7 milioane de locuitori stabili, dar depășește 2,1 milioane după domiciliu. Și de această dată, se pare că, dimensiunea populației își spune cuvântul, căci aici se înregistrează cele mai multe despărțiri oficiale.

Astfel, statisticile recente din anul 2026 arată că aproape una din trei căsnicii, în jur de 32%, ajunge la divorț. Iar dacă privim situația prin prisma ratei de divorțialitate, adică, numărul de divorțuri raportat la numărul de locuitori căsătoriți, potrivit INS – Institutul Național de Statistică, datele analizate în 2026 arată că tot București se află pe primul loc (32%), urmat apoi de Constanța (30%) și Arad (28%).

Cele 3 modalități de divorț în București

În București, sunt trei modalități de divorț: la Starea Civilă: în acest caz, doar dacă soții sunt de acord și nu au copii minori. Cererea se depune la primăria unde s-a încheiat căsătoria sau unde soții au ultima locuință comună (spre exemplu, Direcția de Evidență a Persoanelor Sector 3).

A doua variantă este la un Notar Public: În acest caz, dacă există acord deplin între soți, inclusiv cu privire la copii minori (nume după divorț, custodie, pensie alimentară). Se poate apela la orice birou notarial din București.

A treia variantă este la Judecătorie: Aici varianta este pentru soții care nu se înțeleg (divorț din culpă) sau dacă unul dintre ei refuză semnarea actelor. Instanța competentă este judecătoria în circumscripția căreia se află ultima locuință comună a soților (Sector 1, 2, 3, 4, 5 sau 6).

Autorul recomandă:

TOP 10 | Orașele din România cu cele mai multe divorțuri. Care e singura localitate în care 1 din 3 căsnicii eșuează

The post Orașul din România cu cele mai multe divorțuri în 2026: Una din 3 căsnicii s-a destrămat first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Cum va fi vremea în prima lună de vară. Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, prognoza...

Donald Trump ar putea rata nunta fiului său, Don Jr.: „Am o problemă numită Iran”

Preşedintele american Donald Trump a afirmat joi că s-ar...

ULTIMA ORĂ

Cum va fi vremea în prima lună de vară. Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, prognoza pentru următoarele patru săptămâni, valabilă între 25 mai – 22 iunie. Meteorologii anunță vreme apropiată de...

ULTIMA ORĂ | PAS pierde un consilier local la Durlești

Consilierul local Tudor Bucșan a anunțat că părăsește fracțiunea PAS Durlești și Partidul Acțiune și Solidaritate, afirmând că va activa în continuare ca ales...

Important

Cum va fi vremea în prima lună de vară. Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, prognoza pentru următoarele patru săptămâni, valabilă între 25 mai – 22 iunie. Meteorologii anunță vreme apropiată de normalul perioadei, cu temperaturi ușor mai ridicate în unele zone și mai puține ploi decât în mod obișnuit.The post Cum va fi vremea în prima lună de vară. Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni first appeared on Nexta.ro.

Ce se întâmplă în organism când mâncăm prea mult zahăr. Nervii și vasele mici de sânge sunt cele mai afectate

Cum arată prediabetul? Ce înseamnă să fim în prag de diabet? Ce riscuri presupune o valoare la limită a glicemiei? Haideți să definim câteva noțiuni de bază.The post Ce se întâmplă în organism când mâncăm prea mult zahăr. Nervii și vasele mici de sânge sunt cele mai afectate first appeared on Nexta.ro.

Ce se întâmplă în organism când mâncăm prea mult zahăr. Nervii și vasele mici de sânge sunt cele mai afectate

Cum arată prediabetul? Ce înseamnă să fim în prag de diabet? Ce riscuri presupune o valoare la limită a glicemiei? Haideți să definim câteva noțiuni de bază.The post Ce se întâmplă în organism când mâncăm prea mult zahăr. Nervii și vasele mici de sânge sunt cele mai afectate first appeared on Nexta.ro.

Peter Magyar schimbă Constituția Ungariei pentru a bloca revenirea lui Viktor Orban în fruntea executivului maghiar, după două decenii de putere

Noul guvern condus de Peter Magyar propune limitarea mandatelor de premier la maximum opt ani, măsură care l-ar exclude definitiv pe Viktor Orban din fruntea executivului ungar după două decenii de putere. Guvernul Ungariei condus de Peter Magyar a depus un proiect de amendament constituțional care limitează mandatul prim-miniștrilor la maximum opt ani, într-o mișcare politică ce îl vizează direct pe Viktor Orban și posibilitatea revenirii sale la conducerea țării. P Potrivit...

POT, la consultările de la Cotroceni. Senatorul Gheorghe Vela anunță că Partidul Oamenilor Tineri recunoaște „autoritatea” lui Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a consultat partidele parlamentare în legătură cu desemnarea unui premier, iar între formațiunile care au venit la Cotroceni s-a numărat și POT. Partidul Oamenilor Tineri l-a susținut în alegerile prezidențiale pe Călin Georgescu. Totuși, a acceptat să meargă la consultări, spre surprinderea multora. Vela: „Recunoaștem și respectăm autoritatea președintelui” Senatorul Gheorghe Vela a explicat care este poziția partidului. Într-un interviu pentru stiripesurse.ro, Vela arată că POT recunoaște și respectă...

Leadership educațional și tehnologii inovatoare, în centrul celei de-a treia zile a Săptămânii Educației

Săptămâna Educației continuă. Cea de-a treia zi va reuni profesori, manageri școlari, experți și parteneri internaționali în cadrul unor evenimente dedicate transformării sistemului educațional și adaptării acestuia la nevoile actuale ale elevilor și prof...

Produse alimentare periculoase pentru consum, oprite de inspectorii ANSA la intrarea în țară

Mai multe loturi de produse agroalimentare importate în Republica Moldova au fost retrase de pe piață sau distruse, după ce inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au depistat depășiri ale limitelor admise de pesticide și alte neconformități ce pot pune în pericol sănătatea consumatorilor.