VIDEO O stradă din Chișinău intră în reparații capitale: 60.000 m2 de drum vor fi reabilitați

Strada Calea Orheiului din Chișinău intră în lucrări de reabilitare pe o suprafață totală de 60.000 de metri pătrați, dintre care 40.000 m2 vor fi acoperiți cu beton de ciment, iar 20.000 m2 vor fi intervenții pe porțiunile asfaltate. Anunțul a fost făcut de primarul Capitalei, Ion Ceban.

Potrivit edilului, lucrările vor fi realizate prin aceeași soluție aplicată anterior pe șoseaua Hîncești, o metodă modernă utilizată și în alte țări, care permite refacerea și consolidarea structurii drumului din beton.

„Zonele din asfalt vor fi reparate prin asfaltare, iar cele din beton vor fi reconstruite și consolidate”, a precizat el.

Calea Orheiului este una dintre cele mai importante artere de intrare în sectorul Rîșcani, care nu a fost reparată capital niciodată și unde zilnic circulă aproximativ 40 de mii de automobile pe un singur sens. De asemenea, Ceban a adăugat că în scurt timp vor începe și lucrările de construcție și reabilitare a trotuarelor de pe această stradă.

„Acestea vor fi amenajate pe ambele părți, inclusiv vor fi construite în zonele unde până acum nu existau. Iar de-a lungul străzii vor fi construite circa 200 de locuri noi de parcare. Tot aici urmează să amenajăm și o parcare de captură la intersecția străzilor Calea Orheiului – Socoleni, cu circa 220 de locuri de parcare. Iluminatul va fi instalat și în zona pietonală, precum și la parcare”, a declarat edilul.

Anterior, municipalitatea a instalat iluminatul și a amenajat aleea, din motiv că această zonă era practic în beznă.

„Pe Calea Orheiului, la intersecția cu strada Studenților, am realizat în ultimii ani lucrări de reconfigurare a traficului, prin amenajarea unor benzi suplimentare lângă semafoare. La fel, anterior, în perimetrul Calea Orheiului, am realizat și alte lucrări, precum reabilitarea străzilor Gheorghe Madan și Vasile Badiu, precum și reabilitarea cercului. Urmează și alte străzi să intre în scurt timp în reparație în sectorul Rîșcani”, a conchis Ceban.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/ceban-strada.MP4″ muted=”false”]

Articolul VIDEO O stradă din Chișinău intră în reparații capitale: 60.000 m2 de drum vor fi reabilitați apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

VIDEO O stradă din Chișinău intră în reparații capitale: 60.000 m2 de drum vor fi reabilitați

Strada Calea Orheiului din Chișinău intră în lucrări de...

Mai mulți locuitori din Chișinău vor rămâne fără apă caldă câteva zile

Locuitorii din sectoarele Botanica și Rîșcani ale capitalei vor...

VIDEO Revoltă în capitală: camioanele cu nisip și pietriș lasă murdărie pe străzi

Mașinile de mare tonaj care transportă nisip și pietriș...

Forța Fermierilor critică dur intenția autorităților de a majora TVA la 20% pentru agricultură

Asociația Forța Fermierilor critică dur intenția autorităților de a...

ULTIMA ORĂ

VIDEO Ucraina a atacat masiv teritoriul ocupat de ruși: patru morți și 35 de răniți la un cămin studențesc

Patru morți și 35 de studenți au fost răniți în urma unui atac ucrainean asupra unui cămin și colegiu din orașul Starobelsk, aflat în teritoriul...

ULTIMA ORĂ VIDEO | Deputată PAS recunoaște: urmează revizuirea cotelor de TVA reduse, la cererea FMI – posibile scumpiri pentru cetățeni

Deputata PAS Victoria Belous a recunoscut public că noul acord cu Fondul Monetar Internațional presupune revizuirea cotelor reduse de TVA și a scutirilor fiscale...

Important

VIDEO Ucraina a atacat masiv teritoriul ocupat de ruși: patru morți și 35 de răniți la un cămin studențesc

Patru morți și 35 de studenți au fost răniți în urma unui atac ucrainean asupra unui cămin și colegiu din orașul Starobelsk, aflat în teritoriul ocupat al regiunii Lugansk. Potrivit autorităților ruse, în momentul loviturii în cămin se aflau 86 de adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, iar echipele de intervenție avertizează că sub dărâmături s-ar putea afla în continuare persoane blocate, citează canalul de Telegram Astra. În...

VIDEO Ucraina a atacat masiv teritoriul ocupat de ruși: patru morți și 35 de răniți la un cămin studențesc

Patru morți și 35 de studenți au fost răniți în urma unui atac ucrainean asupra unui cămin și colegiu din orașul Starobelsk, aflat în teritoriul ocupat al regiunii Lugansk. Potrivit autorităților ruse, în momentul loviturii în cămin se aflau 86 de adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, iar echipele de intervenție avertizează că sub dărâmături s-ar putea afla în continuare persoane blocate, citează canalul de Telegram Astra. În...

VIDEO O stradă din Chișinău intră în reparații capitale: 60.000 m2 de drum vor fi reabilitați

Strada Calea Orheiului din Chișinău intră în lucrări de reabilitare pe o suprafață totală de 60.000 de metri pătrați, dintre care 40.000 m2 vor fi acoperiți cu beton de ciment, iar 20.000 m2 vor fi intervenții pe porțiunile asfaltate. Anunțul a fost făcut de primarul Capitalei, Ion Ceban. Potrivit edilului, lucrările vor fi realizate prin aceeași soluție aplicată anterior pe șoseaua Hîncești, o metodă modernă utilizată și în alte țări,...

Mick Jagger revine pe marile ecrane, în filmul „Three Incestuous Sisters” al regizoarei Alice Rohrwacher

Mick Jagger, solistul formaţiei Rolling Stones, joacă în prezent în primul film în limba engleză al regizoarei italiene Alice Rohrwacher, intitulat „Three Incestuous Sisters”.The post Mick Jagger revine pe marile ecrane, în filmul „Three Incestuous Sisters” al regizoarei Alice Rohrwacher first appeared on Nexta.ro.

Alerte meteo. Două avertizări cod galben, emise de meteorologi. Care sunt zonele vizate

Meteorologii au emis noi avertizări de vreme rea pentru acest final de săptămână. Potrivit ANM, vineri și sâmbătă vor fi furtuni și vijelii în estul țării. Totodată, estul țării se află sub cod galben de vânt puternic. „Vineri (22 mai) în sudul, estul și centrul țării, iar sâmbătă (23 mai) îndeosebi în sudul teritoriului vor …The post Alerte meteo. Două avertizări cod galben, emise de meteorologi. Care sunt zonele...

Ministrul interimar al Muncii, despre legea salarizării unitare: Reprezintă unul dintre cele mai importante jaloane asumate de România prin PNRR. Luni publicăm proiectul în...

Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, afirmă, după anunţul privind acordul politic PSD, PNL, USR şi UDMR pe legea salarizării unitare, că reprezintă „unul dintre cele mai importante jaloane” asumate de România prin PNRR. „Luni publicăm proiectul în transparenţă decizională, iar de marţi începem consultările cu sindicatele şi familiile ocupaţionale”, adaugă Pîslaru. Potrivit demnitarului, noua lege va intra integral în vigoare la 1 ianuarie 2027, „fără aplicări etapizate şi...