Autoritățile continuă intervențiile în mai multe zone afectate de ploile torențiale din 22 mai, unde nivelul apelor a crescut, iar riscul de inundații se menține ridicat. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că au fost fortificate digurile și curățate albiile râurilor și ale afluenților acestora. De asemenea, au fost create căi de scurgere a apelor, transmite IPN.
Potrivit IGSU, intervențiile au fost desfășurate în zonele bazinelor de acumulare din apropierea localităților Bularda, Răciula din raionul Călărași, Rădeni și Micăuți din raionul Strășeni, dar și în preajma râurilor Ichel și Răut.
Autoritățile precizează că situația este în prezent stabilă, iar toate instituțiile responsabile rămân mobilizate în regim sporit pentru protejarea cetățenilor și a bunurilor acestora. Echipele specializate supraveghează continuu sectoarele cu risc major și aplică măsuri pentru prevenirea inundațiilor.
Cetățenii sunt îndemnați să evite deplasările inutile în zonele cu risc, să nu se apropie de diguri, râuri sau bazine acvatice, în special din apropierea râului Ichel, și să respecte recomandările salvatorilor și ale autorităților locale. În caz de situații de urgență, oamenii sunt încurajați să apeleze Serviciul 112.
Condițiile meteorologice severe din 22 mai au provocat precipitații abundente, inundații și viituri în mai multe localități din țară, afectând și rețeaua de transport a energiei electrice. În urma fenomenelor, două persoane și-au pierdut viața: un bărbat din Dereneu, Călărași, s-a înecat după ce a rămas blocat în crengi în apropierea gospodăriei inundate, iar un alt bărbat a murit în apele unui râu din Pârlița, Ungheni, fiind luat de curenții puternici în timp ce se afla la pescuit.
The post Diguri întărite și ape evacuate în zonele afectate de inundații appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN





