Dumitru Vartic, pus sub învinuire în dosarul decesului soției sale

Dumitru Vartic a fost pus sub învinuire în cauza penală în care este investigat decesul soției sale, Ludmila Vartic. Acestuia i se impută două capete de acuzare: violență în familie soldată cu tentativă de sinucidere, în noiembrie 2025, precum și violență în familie soldată cu sinuciderea acesteia, pe 3 martie, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Generale, învinuitului îi sunt imputate acțiuni și inacțiuni intenționate asupra unui membru de familie, inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaționale și al comunicațiilor electronice. Acestea s-ar fi manifestat prin izolare și intimidare, cu scopul de a-i impune voința și de a exercita control asupra victimei.

De asemenea, acesta ar fi restricționat accesul la bunuri și resurse comune. Potrivit acuzării, aceste acțiuni ar fi dus la tentativa de sinucidere, iar ulterior la sinuciderea victimei.

În privința învinuitului a fost aplicată măsura preventivă sub formă de obligare de a nu părăsi țara, cu aplicarea consemnului la frontieră.

Procuratura mai menționează că urmărirea penală este în desfășurare, iar rezultatele expertizei medico-legale suplimentare sunt în așteptare. După finalizarea expertizelor dispuse, va fi numită și expertiza psihologico-psihiatrică post-mortem.

Decesul educatoarei de la Hâncești, Ludmila Vartic, a început să fie investigat în luna martie, după ce în spațiul public au apărut informații că femeia ar fi fost victima violenței domestice și, din acest motiv, ar fi recurs la suicid. Ulterior, soțul victimei, Dumitru Vartic, a demisionat din funcția de vicepreședinte al raionului Hâncești. Acesta respinge acuzațiile.

The post Dumitru Vartic, pus sub învinuire în dosarul decesului soției sale appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Opt persoane, reținute într-un dosar de contrabandă și spălare de bani

Opt persoane au fost reținute într-un dosar de contrabandă...

Curtea de Apel se va pronunța în dosarul lui Nicanor Ciochină pe 16 iunie

Curtea de Apel Centru se va pronunța pe 16...

Curtea de Apel se va pronunța în dosarul lui Nicanor Ciochină pe 16 iunie

Curtea de Apel Centru se va pronunța pe 16...

Deficitul bugetar în 2025 a depășit plafonul legal, în pofida creșterii veniturilor

Bugetul public național a încheiat anul 2025 cu un...

Diguri întărite și ape evacuate în zonele afectate de inundații

Autoritățile continuă intervențiile în mai multe zone afectate de...

Atac rusesc cu rachetă Oreșnik în Kiev: doi morți și 87 de răniți

Rusia a utilizat din nou o rachetă hipersonică de...

ULTIMA ORĂ

Darău îl acuză pe fostul șef ADR că a plătit salarii din bani europeni. „A pierdut 14,7 milioane lei din PNRR”

Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, a transmis luni, într-o postare pe Facebook, că fosta conducere a Autorităţii pentru Digitalizarea României...

NEWS ALERT | Cazul Liudmila Vartic: învinuitul a fost pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie

Bărbatul cercetat în dosarul privind decesul Liudmilei Vartic a fost pus oficial sub învinuire pe 22 mai 2026, a anunțat Procuratura Generală. Acuzațiile vizează...

Important

Darău îl acuză pe fostul șef ADR că a plătit salarii din bani europeni. „A pierdut 14,7 milioane lei din PNRR”

Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, a transmis luni, într-o postare pe Facebook, că fosta conducere a Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR) a pierdut 14,7 milioane de lei din fonduri europene prin utilizarea necorespunzătoare a banilor din PNRR, iar suma va trebui acoperită acum din bugetul de stat.The post Darău îl acuză pe fostul șef ADR că a plătit salarii din bani europeni. „A pierdut...

Interes ridicat pentru reabilitarea drumului judeţean DJ 106 E, pe tronsonul Sălişte – Tilişca – Poiana Sibiului – Jina: 27 de oferte pentru cele...

Licitaţia publică pentru desemnarea companiei care va realiza reabilitarea drumului judeţean DJ 106 E, pe tronsonul Sălişte – Tilişca – Poiana Sibiului – Jina – limita judeţului Alba a atras 27 de oferte, anunţă Consiliul Judeţean Sibiu.The post Interes ridicat pentru reabilitarea drumului judeţean DJ 106 E, pe tronsonul Sălişte – Tilişca – Poiana Sibiului – Jina: 27 de oferte pentru cele 220 milioane de lei puse la dispoziţie...

Buzău: Dosar penal în cazul copilului mort după ce a fost muşcat de un câine ciobănesc de la o stână / Noi detalii furnizate...

Poliţiştii din Buzău au deschis, luni, un dosar penal în care se fac cercetări sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea împrejurărilor în care a murit copilul de aproape patru ani, care a fost sfâşiat de un câine ciobănesc dintr-o curte aflată în vecinătatea casei unde locuia minorul împreună cu mama sa. Primarul comunei Movila Banului, Romică Moise, spune că el a solicitat ajutor la Ambulanţă şi Poliţie, după ce a...

Europa riscă să piardă cursa AI. De ce evită companiile din UE inteligența artificială

Noile date publicate de Eurostat arată că principala problemă pentru companiile europene nu este costul tehnologiei, ci faptul că nu au suficientă expertiză pentru a implementa și controla sistemele AI, scrie Euronews. Europa încearcă să accelereze adoptarea AI-ului Uniunea Europeană încearcă în prezent să simplifice regulile privind inteligența artificială și protecția datelor pentru a reduce birocrația și pentru a ajuta firmele europene să devină mai competitive în fața SUA și Chinei....

Sondaj INSCOP: Nicușor Dan ar supraviețui la limită unui referendum de demitere din funcție. Câți români s-ar opune plecării sale de la Cotroceni

Un sondaj foarte recent arată o amplificare a tendinței de a-l demite pe președintele în funcție. Aproape jumătate dintre românii chestionați de INSCOP ar vrea ca Nicușor Dan să fie demis prin referendum. Însă, un procent puțin mai mare refuză acest lucru. Astfel, 53,1% dintre respondenți ar vota împotriva demiterii.  Un sondaj Inscop realizat în luna mai arată că președintele Nicușor Dan ar scăpa la limită de un eventual vot...

(foto) Prințul William a dezvăluit ce face Prințesa Kate nopțile, după ce copiii lor merg la culcare

Prințul William a relatat că soția sa s-a întors „în formă maximă” din călătoria sa în Italia, care a marcat prima ei vizită individuală în străinătate de la diagnosticarea cu cancer”, scrie Okmagazine.

Iranul anunță noi taxe în Strâmtoarea Ormuz. Măsura vizează serviciile de navigație în plin context de tensiuni cu SUA

Iranul a anunţat luni că va impune mai degrabă taxe pentru “serviciile de navigaţie” decât pentru tranzitul navelor prin Strâmtoarea Ormuz, declaraţie ce intervine în toiul negocierilor cu SUA pentru a se pune capăt în mod durabil războiului.The post Iranul anunță noi taxe în Strâmtoarea Ormuz. Măsura vizează serviciile de navigație în plin context de tensiuni cu SUA first appeared on Nexta.ro.