Filmul „Fjord”, inclus pe lista proiectelor strategice. Anunțul ministrului Culturii

Ministrul Culturii a spus luni că fimul lui Mungiu va fi inclus pe lista proiectelor strategice.

„Includerea pe această listă creează premisele ca, în condițiile legii, să se depună un proiect și să primească finanțare. În concret, conform regulilor de la gala premilor Oscar, în vară, cândva, începe înscrierea pentru diversele filme, dar, în cazul nostru, filmul «Fjord», de exemplu, este selectat automat datorită premiului luat la Cannes”, a spus Demeter András István la Digi24.

El a adăugat că va face demersuri pentru crearea cadrului legal în vederea obținerii finanțării.

„Este vorba de o situație în care cinematografia românească în ultimii 30 de ani nu a prea beneficiat de o susținere consacrată în aceste competiții pentru gala Oscar. Ceea ce am propus eu este un lucru foarte simplu. Prin includerea, prin completarea ordinului emis în martie pentru anul în curs, creăm cadrul regulamentar pentru ca solicitanții, în primul rând producătorului filmului, dar și Centrul Național al Cinematografiei, să poată apela pentru o susținere financiară”, a mai declarat ministrul.

Demeter András István a precizat că nu se poate discuta de o sumă deocamdată: „Nu pot eu, dintr-un birou, să estimez o cifră cu care România să contribuie până la momentul la care nu există solicitarea, până la momentul în care instituțiile competente, cum ar fi Autoritatea Națională în Materie Cinematografică, adică Centrul Național al Cinematografiei, producătorii la rândul lor, nu contractează și nu contactează acei ofertanți din Statele Unite care se ocupă de aceste campanii”.

Ministrul Culturii spune că banii ar putea fi asigurați din fonrui publice, private, comune sau complementare.

Filmul „Fjord”, regizat de cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat Palme d’Or la ediția a 79-a a Festivalului de Film de la Cannes 2026, în cadrul ceremoniei de închidere.

The post Filmul „Fjord”, inclus pe lista proiectelor strategice. Anunțul ministrului Culturii first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Tensiuni între fostul și actualul ministru al Apărării: Marinuță spune că ar fi fost amenințat de către Nosatîi

Fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuță, susține că ar fi fost amenințat de actualul ministru, Anatolie Nosatîi, în urma unor declarații făcute public. Într-o postare...

NEWS ALERT | Cazul Liudmila Vartic: învinuitul a fost pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie

Bărbatul cercetat în dosarul privind decesul Liudmilei Vartic a fost pus oficial sub învinuire pe 22 mai 2026, a anunțat Procuratura Generală. Acuzațiile vizează...

Important

Tensiuni între fostul și actualul ministru al Apărării: Marinuță spune că ar fi fost amenințat de către Nosatîi

Fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuță, susține că ar fi fost amenințat de actualul ministru, Anatolie Nosatîi, în urma unor declarații făcute public. Într-o postare pe rețelele sociale, Marinuță afirmă că, după participarea la o emisiune televizată în care a comentat situația de securitate regională și națională, ar fi primit în timpul nopții un mesaj de „avertizare” din partea lui Nosatîi. Fostul ministru a publicat și conținutul mesajului pe care...

Bărbatul care a provocat un incendiu cu artificii, trimis pe banca acuzaților

Bărbatul care a lansat pe 1 mai focuri de artificii în cartierul Telecentru din capitală, provocând un incendiu într-un bloc locativ, a fost trimis pe banca acuzaților. Acesta și-a recunoscut vina, transmite IPN. Procuratura Generală precizează că bărbatul în vârstă de 37 de ani este acuzat de încălcarea regulilor de protecție contra incendiilor, infracțiune care se pedepsește cu amendă de până la 52 500 de lei sau cu închisoare de...

Un muncitor din Vrancea a ajuns la spital după ce a fost atacat cu cuţitul de doi colegi. Bărbaţii au fost reţinuţi

Doi bărbaţi din judeţul Vrancea au fost reţinuţi de poliţişti după ce şi-au atacat un coleg cu un cuţit, agresiunea având loc într-un container din oraşul Bumbeşti Jiu, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.The post Un muncitor din Vrancea a ajuns la spital după ce a fost atacat cu cuţitul de doi colegi. Bărbaţii au fost reţinuţi first appeared on Nexta.ro.

Un muncitor din Vrancea a ajuns la spital după ce a fost atacat cu cuţitul de doi colegi. Bărbaţii au fost reţinuţi

Doi bărbaţi din judeţul Vrancea au fost reţinuţi de poliţişti după ce şi-au atacat un coleg cu un cuţit, agresiunea având loc într-un container din oraşul Bumbeşti Jiu, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.The post Un muncitor din Vrancea a ajuns la spital după ce a fost atacat cu cuţitul de doi colegi. Bărbaţii au fost reţinuţi first appeared on Nexta.ro.

Tratamentul local al tumorilor ajunse la ficat

Atunci când boala oncologică se extinde la ficat, planul de tratament depinde de numărul leziunilor, localizare, funcția hepatică și controlul bolii din restul organismului. În anumite situații, tratamentele locale pot completa terapiile sistemice și pot ajuta la controlul evoluției bolii.The post Tratamentul local al tumorilor ajunse la ficat first appeared on Nexta.ro.

Premieră istorică la Turul României: competiția de ciclism reunește cele două maluri ale Prutului, iar trofeul va fi inspirat din opera lui Brâncuși

Turul României la ciclism va avea în 2026 o ediție cu caracter istoric, care va reuni, prin sport, amblele maluri ale Nistrului, marcând pentru prima dată în existența competiției un start oficial din afara granițelor României. Cea de-a 58-a edi...

Benzina urcă, motorina coboară: ANRE a publicat noile prețuri

Benzina se scumpește cu 3 bani, iar motorina se ieftinește cu 2 bani. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat noile prețuri ale carburanților pentru marți, 26 mai. Pentru un litru de benzină 95, șoferii vor achita 31,35 lei, iar pentru un litru de motorină – 29,15 lei. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! Amintim că Republica Moldova va avea un mecanism național de rezerve de...