Noua lege a salarizării bugetarilor: grilă cu 12 grade, sporuri plafonate. Peste 500.000 de bugetari ar urma să primească diferențe compensatorii

Potrivit documentului, salariile de bază, soldele, indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare vor fi calculate prin înmulțirea coeficientului aferent funcției cu valoarea de referință. Raportul dintre cel mai mic și cel mai mare salariu de bază din sectorul bugetar este stabilit la 1 la 8, ceea ce indică un plafon teoretic de 32.800 de lei pentru componenta calculată strict prin coeficientul maxim și valoarea de referință din 2027.

Proiectul introduce o structură unică de 12 grade salariale, fiecare cu un interval de coeficienți. Primul grad pornește de la coeficientul 1,00, iar gradul 12 ajunge până la 8,00. Valoarea de referință ar urma să fie stabilită anual, însă pentru primul an de aplicare este prevăzută explicit suma de 4.100 de lei.

528.000 de bugetari vor avea salarii mai mici, dar vor compensați pentru a nu pierde bani

O prevedere importantă vizează protejarea angajaților care, în urma noii încadrări, ar avea venituri mai mici decât cele din decembrie 2026. În aceste cazuri, proiectul prevede acordarea unei „diferențe salariale tranzitorii”, valabilă cât timp persoana rămâne pe aceeași funcție și lucrează în aceleași condiții. Diferența nu se acordă personalului nou angajat după intrarea în vigoare a legii și poate înceta în cazul promovării sau schimbării funcției.

Sporuri eliminate

Una dintre cele mai importante modificări vizează reducerea numărului de sporuri. În prezent există 151 de sporuri în sistemul public, iar proiectul elimină 87 dintre acestea.

„Este anormal să încerci să rezolvi prin sporuri o salarizare care ar trebui să fie unitară”, a explicat ministrul interimar al Muncii.

„Zona aceasta de sporuri a devenit un fel de sport național în administrația din România”, a spus Pîslaru.

Sporurile, indemnizațiile, primele și premiile vor fi limitate, ca regulă generală, la 20% din suma salariilor de bază, soldelor de funcție sau indemnizațiilor, la nivel de ordonator principal de credite și pe surse de finanțare. Sunt prevăzute însă excepții pentru anumite tipuri de sporuri, cum ar fi cele pentru proiecte finanțate din fonduri externe, munca de noapte sau munca suplimentară.

Proiectul introduce și premii de performanță, care pot fi acordate trimestrial, semestrial sau anual. Valoarea totală a acestor premii nu poate depăși 4% din cheltuielile salariale relevante ale ordonatorului principal de credite, iar premiile pot fi acordate pentru cel mult 30% din posturile de execuție și 30% din posturile de conducere ocupate. În anul 2027, aplicarea acestei prevederi ar urma să fie limitată la personalul didactic, didactic auxiliar și personalul ANAF.

Instituțiile publice vor avea obligația să publice, de două ori pe an, la 30 aprilie și 31 octombrie, lista funcțiilor și veniturilor salariale, inclusiv salariul de bază, sporurile, majorările și alte drepturi în bani sau în natură. Nerespectarea obligației poate fi sancționată cu amenzi între 20.000 și 30.000 de lei.

Reforma vine într-un calendar strâns. Noua lege ar urma să intre integral în vigoare la 1 ianuarie 2027, fără aplicare eșalonată. Adoptarea legii este legată de un jalon din PNRR, cu termen de îndeplinire la 1 iulie 2026, de care depinde o tranșă de peste 700 de milioane de euro.

 

The post Noua lege a salarizării bugetarilor: grilă cu 12 grade, sporuri plafonate. Peste 500.000 de bugetari ar urma să primească diferențe compensatorii first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Frica de criză alimentează mesianismul politic. America, în căutarea unui salvator

Într-o Americă dominată de anxietăți economice, crize climatice și...

Frica de criză alimentează mesianismul politic. America, în căutarea unui salvator

Într-o Americă dominată de anxietăți economice, crize climatice și...

ULTIMA ORĂ

METEO // Cer senin și temperaturi de până la 30 grade, marți, 26 mai

În Republica Moldova, pentru ziua de 26 mai 2026, se așteaptă o încălzire semnificativă a vremii, cu temperaturi de vară și cer predominant senin pe...

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a sesizat Procuratura Generală după schimbul de acuzații dintre Nosatîi și Marinuța

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a depus o sesizare la Procuratura Generală, după schimbului de acuzații dintre ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și fostul ministru...

Important

VIDEO | Șeful CNA respinge acuzațiile de influență politică: „Am documentat deputați, procurori și judecători”

Directorul Centrul Național Anticorupție, Alexandr Pînzari, a respins criticile...

Anca Dragu: Economia Republicii Moldova ar putea crește cu 2% în 2026, dar inflația va depăși 8%

Republica Moldova va înregistra o creștere economică de aproximativ...

METEO // Cer senin și temperaturi de până la 30 grade, marți, 26 mai

În Republica Moldova, pentru ziua de 26 mai 2026, se așteaptă o încălzire semnificativă a vremii, cu temperaturi de vară și cer predominant senin pe întreg teritoriul țării, relatează MOLDPRES. Temperaturile vor fi ridicate pentru această perioadă:...

METEO // Cer senin și temperaturi de până la 30 grade, marți, 26 mai

În Republica Moldova, pentru ziua de 26 mai 2026, se așteaptă o încălzire semnificativă a vremii, cu temperaturi de vară și cer predominant senin pe întreg teritoriul țării, relatează MOLDPRES. Temperaturile vor fi ridicate pentru această perioadă:...

„Explorăm Chișinăul la bibliotecă!”: Program estival pentru copii lansat în Capitală

Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu” lansează în această vară cea de-a VIII-a ediție a programului estival „Provocarea verii”, desfășurat sub genericul „Explorăm Chișinăul la bibliotecă!”. Programul va avea loc în perioada 2 iunie – 24 iulie 2026 și își propune să apropie copiii de lectură, patrimoniul local și viața culturală a capitalei. Activitățile sunt destinate copiilor cu vârste între 7 și 12 ani și vor fi organizate în toate cele 27...

„Explorăm Chișinăul la bibliotecă!”: Program estival pentru copii lansat în Capitală

Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu” lansează în această vară cea de-a VIII-a ediție a programului estival „Provocarea verii”, desfășurat sub genericul „Explorăm Chișinăul la bibliotecă!”. Programul va avea loc în perioada 2 iunie – 24 iulie 2026 și își propune să apropie copiii de lectură, patrimoniul local și viața culturală a capitalei. Activitățile sunt destinate copiilor cu vârste între 7 și 12 ani și vor fi organizate în toate cele 27...

Fostul Ministru de Externe, Emil Hurezeanu, uimit de suma de peste 500.000 de dolari pe care România o plătește lunar pentru relația cu SUA...

Emil Hurezeanu, fost ministru de Externe, a comentat, în exclusivitate pentru Gândul, informația potrivit căreia România a semnat un contract cu o firmă de lobby americană, cu scopul medierii relațiilor cu SUA. Hurezeanu a precizat că suma de peste 500.000 de dolari pe care statul român s-a obligat să o achite lunar e prea mare și se impune clarificări din partea Administrației. „La prima vedere mi se pare cam mult...

Miruță se apară în scandalul identității pilotului care a doborât o dronă deasupra Estoniei și spune că avea voie să-i dezvăluie numele

Ministrul Apărării, Radu Miruță, l-a lăudat public, săptămâna trecută, pe pilotul român care a doborât o dronă deasupra Estoniei, în timpul unei misiuni NATO de poliție aeriană desfășurate în statele baltice. Ministrul susține că nu a încălcat normele de securitate, prin dezvăluiriea identității comandorului. Radu Miruţă a fost întrebat luni seară, într-o emisiune la TVR Info, dacă a avut voie să dezvăluie identitatea piloților. „Înainte să fac asta, am întrebat și...

Ponta, după ce Administrația Prezidențială a anunțat că angajează o firmă de lobby pentru relația cu SUA: „De ce o plătim în continuare din...

Victor Ponta a reacționat pe rețelele sociale după ce Gândul a scris că Administrația Prezidențială a anunțat, azi, că au fost contractate serviciile unei firme de lobby americane pentru „aprofundarea” relațiilor România – Statele Unite. Fostul premier susține că inițiativa este necesară și justificată, dar a ridicat o serie de întrebări cu privire la costurile deciziei și rolul instituțiilor diplomatice ale României în relația cu Washingtonul. Victor Ponta susține că...