Oficial estonian, în vizită la Chișinău pentru discuții în domeniul securității

Președintele Comitetului pentru apărare națională din cadrul Parlamentului Estoniei, Grigore-Kalev Stoicescu, efectuează o vizită în Republica Moldova în perioada 26–28 mai, agenda fiind axată pe cooperarea în domeniul securității și apărării, anunță într-un comunicat de presă Parlamentul.

Oficialul estonian va avea întrevederi cu președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, împreună cu membrii comisiei. De asemenea, sunt programate discuții cu deputații din Grupul de prietenie cu Estonia, condus de Andrian Cheptonar.

Programul vizitei include și întrevederi cu viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, cu ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, precum și cu secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Valeriu Mija.

Totodată, oficialul estonian va vizita Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”, unde va avea discuții cu conducerea instituției.

Vizita are loc în contextul consolidării dialogului bilateral și al cooperării dintre Republica Moldova și Estonia în domeniul securității regionale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Oficial estonian, în vizită la Chișinău pentru discuții în domeniul securității apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Zeci de percheziții în dosarul amnistiei: Sunt vizați deținuți și foști deținuți eliberați

În această dimineață procurorii și ofițerii din cadrul Procuratura...

ONU avertizează că lumea are la dispoziție 6 luni pentru a preveni o posibilă criză alimentară majoră

Organizația Națiunilor Unite avertizează că lumea are la dispoziție...

Aeroportul Mărculești înregistrează pierderi, dar autoritățile consideră că ar putea deveni un punct strategic

Aeroportul Internațional Mărculești continuă să înregistreze pierderi financiare, însă...

Agenția Servicii Publice avertizează. Sunt tentative de fraudă telefonică în numele instituției

Agenția Servicii Publice avertizează cetățenii despre apariția unor noi...

Curs valutar 26 mai 2026: Cât valorează un euro și un dolar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit cursul oficial...

Prognoza meteo pentru 26 mai: Cer senin și temperaturii de până la 30 grade

Serviciul Hidrometeorologic anunță pentru data de 26 mai o...

ULTIMA ORĂ

Softbinator Technologies, afaceri de 6,6 milioane de lei în primul trimestru din 2026

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software, raportează, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 6,6 milioane de lei...

Victor Osipov, după al treilea mandat de arest: „Justiția rămâne oarbă”. Acuză probe „copy-paste” și agenți sub acoperire în instanță

Fostul viceprim-ministru pentru reintegrare, Victor Osipov, prin intermediul avocaților săi, anunță că Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, i-a prelungit mandatul de arest preventiv cu încă...

Important

Softbinator Technologies, afaceri de 6,6 milioane de lei în primul trimestru din 2026

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software, raportează, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 6,6 milioane de lei în primul trimestru din 2026, în creștere cu 3% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.The post Softbinator Technologies, afaceri de 6,6 milioane de lei în primul trimestru din 2026 first appeared on Nexta.ro.

Dosarul amnistiei: procurorii anticorupție au făcut percheziții în mai multe penitenciare

Procurorii anticorupție și ofițerii Centrului Național Anticorupție au făcut marți, 25 mai, percheziții în mai multe penitenciare și localități din Republica Moldova în cadrul unui dosar privind amnistierea unor persoane condamnate pe viață. Anunțul a fost făcut de Procuratura Generală (PG) într-un comunicat. „Acțiunile au avut loc în cadrul unei cauze penale ce vizează posibile The post Dosarul amnistiei: procurorii anticorupție au făcut percheziții în mai multe penitenciare appeared...

Coreea de Nord lansează un proiectil neidentificat în mare

Comunicatul publicat de Statului Major Interarme al Coreei de Sud nu a oferit alte detalii, potrivit  Associated Press.  Ultima lansare de rachete a fost realizată în 19 aprilie, când Phenianul a lansat mai multe rachete cu rază scurtă de acțiune. Exercițiul miliar a fost atunci descris de presa de stat din Coreea de Nord drept „o demonstrație a focoaselor de tip bombă cu submuniție”. Kim Jong Un, liderul nord-coreean s-a concentrat pe extinderea...

Cum rămâi relevant într-o piață competitivă: cum au evoluat riscurile B2B în ultimii 20 de ani și ce urmează pentru piața asigurărilor din România

În ultimii 20 de ani, riscurile care amenințau companiile au trecut de la incendii, litigii sau blocaje logistice la atacuri cibernetice, crize geopolitice, volatilitate economică și întreruperi în lanțurile globale de aprovizionare, într-o economie în care un singur incident poate afecta simultan operațiunile, reputația și profitabilitatea unui business. Astăzi, costurile globale ale criminalității cibernetice sunt …The post Cum rămâi relevant într-o piață competitivă: cum au evoluat riscurile B2B în...

Iranul, pe cale să aibă din nou internet după 13 săptămâni de blocaj. Un ordin prezidențial forțează deschiderea

Ridicarea restricțiilor vine după luni de dispute politice la Teheran, în timp ce blocajul cibernetic a provocat pierderi zilnice estimate între 30 și 40 de milioane de dolari pentru afacerile locale, potrivit site-ului iranian din exil Iran International. Accesul internațional la internet în Iran părea să fie pe cale să fie restabilit luni, după ce președintele …The post Iranul, pe cale să aibă din nou internet după 13 săptămâni de...

Cristian Mungiu, chemat în judecată de o femeie care îl acuză că o filmează fără voia ei. Detalii uluitoare din proces

Cristian Mungiu, regizorul român premiat pentru a doua oară cu Palme d’Or, se confruntă cu o situație delicată de circa 3 ani și jumătate. Acestuia îi sunt aduse acuzații grave din partea unei femei, iar aceasta i-a cerut daune uriașe. Vezi mai jos despre ce este vorba. Din anul 2022, regizorul român Cristian Mungiu este hărțuit prin instanțe din București și Constanța de o femeie care îl acuză că o...