Contractele de muncă part-time sunt aproape de eliminarea supraimpozitării. Proiectul intră în Parlament la votul final în Camera Deputaților

Comisia de buget-finanțe a Camerei Deputaților a aprobat, marți, cu voturile PNL, USR și AUR eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time. Anunțul a fost făcut de deputata Raluca Turcan, inițiatoare a proiectului, într-o postare pe rețelele sociale.

Proiectul, care stătea la comisia de buget a Camerei Deputaților din 2023, an în care anterior a fost inițiat de PNL și adoptat de către Senat, a trecut acum cu voturile AUR, PNL și USR. Măsura ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027 dacă proiectul strânge suficiente voturi și votul din plenul Camerei Deputaților.

„Azi, în Comisia de buget-finanțe a Camerei Deputaților, am câștigat o bătălie pe care o duc de peste 3 ani. De la 1 ianuarie 2027, contractele de muncă part-time vor fi taxate la valoarea lor efectivă”, a spus Raluca Turcan.

De ce este necesară eliminarea impozitării contractele part-time

Măsura este importantă deoarece România este codașă în Uniunea Europeană în privința ponderii contractelor de muncă cu timp parțial, acestea reprezentând doar 2,9% din totalul contractelor de muncă, comparativ cu media europeană de 17,1%. În Germania, de exemplu, ponderea angajaților cu normă parțială este de 39,9% din totalul forței de muncă.

„România are cea mai mare rată a șomajului în rândul tinerilor din UE – aproape 30% – și contractele de muncă part-time sunt una dintre cele mai eficiente modalități de a combate acest șomaj”.

Cum sunt taxate în prezent contractele part-time

În prezent, multe contracte de muncă cu timp parțial sunt taxate ca și cum angajatul ar încasa cel puțin salariul minim brut pe economie, indiferent dacă lucrează două, patru sau șase ore pe zi. Practic, dacă un angajat are un contract part-time și câștigă sub nivelul salariului minim, contribuțiile sociale, CAS și CASS, sunt calculate la salariul minim, nu la salariul efectiv încasat.

RECOMANDAREA AUTORULUI: 

The post Contractele de muncă part-time sunt aproape de eliminarea supraimpozitării. Proiectul intră în Parlament la votul final în Camera Deputaților first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Alegerea primarilor în două tururi, respinsă de Senat. PSD, PNL și UDMR au votat împotriva propunerii AUR

Senatul a respins, marţi, în plen, propunerea legislativă a AUR de revenire la alegerea primarilor şi a preşedinţilor de Consilii judeţene în două tururi de...

Nicolae Margarint, Partidul Nostru: Trebuie să intervenim cu programe sociale și facilități fiscale pentru a opri migrația tinerilor

Exodul populației apte de muncă necesită măsuri urgente, precum acordarea salariilor competitive și facilități fiscale și sociale tinerilor specialiști, pentru a stopa migrația și...

Important

Alegerea primarilor în două tururi, respinsă de Senat. PSD, PNL și UDMR au votat împotriva propunerii AUR

Senatul a respins, marţi, în plen, propunerea legislativă a AUR de revenire la alegerea primarilor şi a preşedinţilor de Consilii judeţene în două tururi de scrutin.The post Alegerea primarilor în două tururi, respinsă de Senat. PSD, PNL și UDMR au votat împotriva propunerii AUR first appeared on Nexta.ro.

O mie de pacienţi se tratează, anual, la Sanatoriul de Nevroze de la Predeal. Serviciile sunt decontate, iar natura este un mare atu

O mie de pacienţi psihiatrici se tratează, anual, la Sanatoriul de Nevroze de la Predeal, singurul centru public la nivel naţional care asigură servicii pentru persoane cu tulburări psihice. Din totalul de 140 de paturi existente în unitatea sanitară, peste o sută sunt în contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.The post O mie de pacienţi se tratează, anual, la Sanatoriul de Nevroze de la Predeal. Serviciile sunt...

Alegerea primarilor în două tururi, respinsă de Senat. PSD, PNL și UDMR au votat împotriva propunerii AUR

Senatul a respins, marţi, în plen, propunerea legislativă a AUR de revenire la alegerea primarilor şi a preşedinţilor de Consilii judeţene în două tururi de scrutin.The post Alegerea primarilor în două tururi, respinsă de Senat. PSD, PNL și UDMR au votat împotriva propunerii AUR first appeared on Nexta.ro.

Marea gală a presei de la Washington, întreruptă de un atac armat în aprilie, reprogramată la 24 iulie. Asociaţia Corespondenţilor la Casa Albă nu...

Marea gală anuală a presei, la Washington – întreruptă la sfârşitul lui aprilie de un atac armat – a fost reprogramată la 24 iulie, anunţă marţi Asociaţia Corespondenţilor la Casa Albă (WHCA), fără să spună dacă preşedintele american Donald Trump, vizat în atentat, va asista din nou, relatează AFP.The post Marea gală a presei de la Washington, întreruptă de un atac armat în aprilie, reprogramată la 24 iulie. Asociaţia...

UPDATE – România se află la egalitate cu Georgia, scor 0-0, la pauză, în primul meci de la revenirea lui Gheorghe Hagi la naţională

România se află la egalitate cu Georgia, scor 0-0, la pauză, în primul meci de la revenirea lui Gheorghe Hagi la naţională.The post UPDATE – România se află la egalitate cu Georgia, scor 0-0, la pauză, în primul meci de la revenirea lui Gheorghe Hagi la naţională first appeared on Nexta.ro.

The Economist: Cum și-a făcut Marea Britanie rău singură după ce a redus drastic imigrația 

Un număr uriaș de oameni a sosit în Marea Britanie între 2021 și 2024, un val fără precedent pe care Reform UK, un partid populist de dreapta, îl numește „valul Boris”. La apogeu, în anul până în martie 2023, aproape 1,5 milioane de imigranți au venit în Marea Britanie. Office for National Statistics consideră că mult mai puțini oameni au plecat, astfel că migrația netă a ajuns la 944.000. Mulți...

Polonia va interzice telefoanele în școli pentru elevii sub 16 ani

Proiectul de lege ar urma să interzică elevilor cu vârste între 7 și 15 ani folosirea telefoanelor în incinta școlilor, inclusiv în pauzele dintre ore, și să ofere școlilor o bază legală pentru crearea unor spații de depozitare a telefoanelor, informează Reuters. „Propunem interzicerea utilizării telefoanelor mobile în școlile primare în timpul orelor și al pauzelor… Suntem convinși că părinții și profesorii ar trebui să dispună de un astfel de...