LIVE TEXT Începe meciul carierei petru Sorana Cîrstea. Sportiva din România joacă cu Mirra Andreeva pentru un loc în semifinalele Roland Garros

UPDATE Sorana Cîrstea vs Mirra Andreeva. Meciul va începe la 12:10

La Paris a plouat pe parcursul dimineții. Astfel umiditatea este mare, cea ce va favoriza un joc mai lent.

Știre inițială

Ajunsă la 36 de ani, Sorana Cîrstea traversează un moment remarcabil. Sportiva din România, aflată pe locul 18 WTA, a revenit în sferturile de finală la Paris după 17 ani, prima ei calificare în această fază la Roland Garros datând din 2009. Este doar al treilea sfert de finală de Grand Slam al carierei, după Roland Garros 2009 și US Open 2023.

Parcursul Soranei la actuala ediție a fost unul solid. În optimile de finală, românca a trecut de Xiyu Wang, scor 6-3, 7-6(4), obținând una dintre cele mai importante victorii ale sezonului. În turul al treilea, Cîrstea reușise și un rezultat categoric, 6-0, 6-0, performanță care a atras atenția la Paris.

Sezonul 2026 a adus pentru Sorana și alte borne importante. Românca a intrat pentru prima dată în Top 20 WTA, devenind cea mai în vârstă jucătoare care reușește acest lucru în istoria clasamentului feminin. Saltul a venit după un parcurs excelent la Roma, unde a ajuns în semifinale și a învins-o pe lidera mondială Aryna Sabalenka.

Adversara de astăzi, Mirra Andreeva, este una dintre cele mai valoroase jucătoare ale noii generații. Rusoaica are 19 ani, ocupă locul 8 WTA și este deja o prezență constantă în fazele superioare ale turneelor mari. Andreeva a fost semifinalistă la Roland Garros în 2024 și vine la acest meci cu statutul de favorită, dar și cu presiunea unei confruntări împotriva unei jucătoare aflate într-o formă excelentă.

Câștigătoarea va merge în semifinalele turneului de la Paris, unde o va întâlni pe învingătoarea partidei Elina Svitolina – Marta Kostyuk. Pentru Sorana Cîrstea, meciul cu Andreeva poate însemna prima semifinală de Grand Slam a carierei.

The post LIVE TEXT Începe meciul carierei petru Sorana Cîrstea. Sportiva din România joacă cu Mirra Andreeva pentru un loc în semifinalele Roland Garros first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

FOTO Așteptarea a luat sfârșit: OMV Petrom încee să ridice benzinării pe Autostrada A3 București – Ploiești

Așteptarea a luat sfârșit: Săptămâna aceasta începe proiectarea și...

Politico: UE abandonează ideea unei interdicții complete a petrolului din Rusia

Uniunea Europeană nu intenționează să includă o interdicție completă...

Șoferii italieni vor primi înapoi banii pentru taxa de autostradă, dacă rămân blocați în trafic

Șoferii italieni pot primi înapoi banii plătiți pentru taxa...

ULTIMA ORĂ

FOTO Așteptarea a luat sfârșit: OMV Petrom încee să ridice benzinării pe Autostrada A3 București – Ploiești

Așteptarea a luat sfârșit: Săptămâna aceasta începe proiectarea și execuția spațiilor de servicii de pe Autostrada A3 București – Ploiești, anunță autoritățile.The post FOTO Așteptarea...

Nicolae Margarint, Partidul Nostru: Trebuie să intervenim cu programe sociale și facilități fiscale pentru a opri migrația tinerilor

Exodul populației apte de muncă necesită măsuri urgente, precum acordarea salariilor competitive și facilități fiscale și sociale tinerilor specialiști, pentru a stopa migrația și...

Important

FOTO Așteptarea a luat sfârșit: OMV Petrom încee să ridice benzinării pe Autostrada A3 București – Ploiești

Așteptarea a luat sfârșit: Săptămâna aceasta începe proiectarea și execuția spațiilor de servicii de pe Autostrada A3 București – Ploiești, anunță autoritățile.The post FOTO Așteptarea a luat sfârșit: OMV Petrom încee să ridice benzinării pe Autostrada A3 București – Ploiești first appeared on Nexta.ro.

FOTO Așteptarea a luat sfârșit: OMV Petrom încee să ridice benzinării pe Autostrada A3 București – Ploiești

Așteptarea a luat sfârșit: Săptămâna aceasta începe proiectarea și execuția spațiilor de servicii de pe Autostrada A3 București – Ploiești, anunță autoritățile.The post FOTO Așteptarea a luat sfârșit: OMV Petrom încee să ridice benzinării pe Autostrada A3 București – Ploiești first appeared on Nexta.ro.

Politico: UE abandonează ideea unei interdicții complete a petrolului din Rusia

Uniunea Europeană nu intenționează să includă o interdicție completă asupra petrolului rusesc sau restricții asupra serviciilor maritime legate de transportul acestuia în cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni, relatează Politico , citând mai mulți diplomați ai UE. În pregătirea noului pachet de restricții, accentul principal se pune pe ajustarea mecanismului actual de plafonare a prețurilor pentru petrolul rusesc, relatează Politico. Mai exact, țările UE discută posibilitatea menținerii plafonului actual al prețului...

(P) Te-ai mutat în București și ai medicul de familie în alt oraș? Ce trebuie să faci ca să ai acces mai ușor la...

Mulți români care s-au mutat în București păstrează, ani la rând, medicul de familie din orașul natal. La prima vedere, pare o alegere comodă. Problemele apar însă atunci când au nevoie rapid de o rețetă compensată, un bilet de trimitere, o monitorizare pentru o boală cronică sau o consultație de specialitate prin Casa de Asigurări de Sănătate. În practică, medicul de familie este una dintre cele mai importante porți...

Premierul Alexandru Munteanu condamnă atacul recent al Rusiei asupra Ucrainei: „Cei responsabili trebuie trași la răspundere”

Premierul Alexandru Munteanu a condamnat atacul de noaptea trecută al Rusiei asupra Ucrainei, în urma căruia cel puțin nouă persoane și-au pierdut viața și alte zeci au fost rănite. Oficialul a subliniat că cei responsabili pentru aceste atacuri trebuie trași la r...