Miruță: România a cumpărat prin SAFE echipamente antidronă de 3 miliarde de euro. NATO urmează să propună un transfer temporar

„În fața reprezentanților militari ai celor 32 de state membre, am prezentat realitatea cu care se confruntă România: drone rusești care intră ilegal în spațiul aerian NATO și riscurile pe care acestea le generează pentru cetățenii noștri. Am discutat inclusiv despre ultimul incident de la Galați și despre cum au ajuns românii să simtă mirosul de explozibil adus de dronele rusești. Și am justificat de ce consider că este legitim că am solicitat sprijin”, se arată în mesajul publicat de Miruță, marți, pe Facebook. 

Ministrul interimar al Apărării precizează că a prezentat modul în care România acționează împotriva dronelor în zona Dobrogei, cum folosește capabilitățile, vulnerabilitățile identificate, dar și măsurile pentru a le acoperi.

„Prin programul SAFE am comandat capabilități moderne de apărare antiaeriană și antidronă, în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro. Acestea vor răspunde nevoilor pe care le-am identificat, însă primele livrări vor începe peste aproximativ un an și jumătate. Până atunci, este legitim să solicităm sprijin aliat temporar pentru consolidarea apărării pe Flancul Estic”, a anunțat Miruță. 

Acesta a precizat că se află într-un dialog permanent cu aliații NATO încă din luna februarie, pentru a identifica cele mai bune soluții.

„Acum am venit cu dovada contractelor semnate, demonstrând că România se ține de cuvânt și contribuie semnificativ la apărarea NATO. În paralel, am luat constant măsuri pentru a utiliza cât mai eficient capabilitățile existente și pentru a reduce riscurile”, a scris Miruță. 

Acesta a precizat că, în acest moment nicio țară nu deține toate resursele pentru orice scenariu posibil, afirmând că „important este să identifici realist vulnerabilitățile, să le recunoști și să acționezi pentru a le reduce”.

Miruță a precizat că, în perioada următoare, NATO urmează să propună decidenților politici aprobarea de transfer temporar, până când României îi vor fi livrate capabilitățile antidronă abia comandate, tehnică cerută de Ministerul Apărării în luna februarie și aprobată la nivel tehnic de NATO.

The post Miruță: România a cumpărat prin SAFE echipamente antidronă de 3 miliarde de euro. NATO urmează să propună un transfer temporar first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Accident grav în Oradea: patru mașini implicate, o femeie și o minoră au ajuns la spital

Pompierii militari din Bihor au intervenit, marți după-amiază, la...

Ucraina ordonă evacuarea a mii de civili din regiunea Harkov, pe fondul temerilor privind un avans rusesc

Anunțul evacuării Guvernatorul regiunii Harkov, Oleh Syniehubov, a anunțat marți...

ULTIMA ORĂ

Accident grav în Oradea: patru mașini implicate, o femeie și o minoră au ajuns la spital

Pompierii militari din Bihor au intervenit, marți după-amiază, la un accident rutier produs în Oradea, în care au fost implicate patru autoturisme și cinci persoane,...

Nicolae Margarint, Partidul Nostru: Trebuie să intervenim cu programe sociale și facilități fiscale pentru a opri migrația tinerilor

Exodul populației apte de muncă necesită măsuri urgente, precum acordarea salariilor competitive și facilități fiscale și sociale tinerilor specialiști, pentru a stopa migrația și...

Important

Accident grav în Oradea: patru mașini implicate, o femeie și o minoră au ajuns la spital

Pompierii militari din Bihor au intervenit, marți după-amiază, la un accident rutier produs în Oradea, în care au fost implicate patru autoturisme și cinci persoane, respectiv patru adulți și o minoră. O femeie și minora au fost rănite grav și transportate la spital, în timp ce celelalte persoane au refuzat internarea.The post Accident grav în Oradea: patru mașini implicate, o femeie și o minoră au ajuns la spital first...

„Fjord”, noul Palme d’Or semnat de Cristian Mungiu, poate fi văzut pe 13 iunie la CINEMAX Veranda Mall. Biletele se pun în vânzare pe...

Organizată simultan în cinematografe din întreaga țară, proiecția specială a fost inițiată de regizor și de echipa filmului ca un gest adresat publicului român, înainte ca „Fjord” să înceapă parcursul său internațional în cinematografele din Europa și Statele Unite. Victoria de la Cannes îl transformă pe Cristian Mungiu într-unul dintre puținii cineaști din istoria festivalului care au câștigat de două ori cel mai prestigios trofeu al cinematografiei mondiale. Filmul despre care...

„Fjord”, noul Palme d’Or semnat de Cristian Mungiu, poate fi văzut pe 13 iunie la CINEMAX Veranda Mall. Biletele se pun în vânzare pe...

Organizată simultan în cinematografe din întreaga țară, proiecția specială a fost inițiată de regizor și de echipa filmului ca un gest adresat publicului român, înainte ca „Fjord” să înceapă parcursul său internațional în cinematografele din Europa și Statele Unite. Victoria de la Cannes îl transformă pe Cristian Mungiu într-unul dintre puținii cineaști din istoria festivalului care au câștigat de două ori cel mai prestigios trofeu al cinematografiei mondiale. Filmul despre care...

Ucraina ordonă evacuarea a mii de civili din regiunea Harkov, pe fondul temerilor privind un avans rusesc

Anunțul evacuării Guvernatorul regiunii Harkov, Oleh Syniehubov, a anunțat marți extinderea zonei de evacuare obligatorie, în contextul agravării situației de pe front, notează AFP.  „Având în vedere situația de securitate și bombardamentele sistematice ale inamicului, extindem zona de evacuare obligatorie în direcția Zolociv. Vor fi evacuate 7.157 de persoane, dintre care 1.702 sunt copii și 311 sunt persoane cu mobilitate redusă. Administrația Militară Regională Harkov, împreună cu voluntarii și fondurile de...