Oana Gheorghiu: Este momentul potrivit să ne uităm mai atent la cum funcționează, în realitate, selecția conducerilor companiilor de stat din România

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susține, marți, că a venit „momentul potrivit” a modului în care sunt selectate conducerile companiilor de stat din România. Ea spune că Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost primul care a aprins lumina în companiile de stat ca să arate unde este risipa, unde este incompetența și falimentul, iar după ce a făcut acest lucru, a fost demis.

Oana Gheorghiu acuză o problemă de sistem

Într-o postare pe Facebook, Oana Gheorghiu precizează că selecțiile pentru funcțiile de conducere din companiile de stat sunt asistate, potrivit legislației, de firme private de consultanță în resurse umane, în calitate de experți independenți.

„În ultimele zile s-a vorbit mult despre numiri foarte discutabile la conducerea unor companii de stat. Numiri rezultate din proceduri considerate legale, corecte formal și validate de așa-numiți experți independenți.

Este momentul potrivit să ne uităm mai atent la cum funcționează, în realitate, selecția conducerilor companiilor de stat din România.

Conform legii, aceste selecții sunt asistate de firme private de consultanță în resurse umane, în calitate de experți independenți (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011). În practică, însă, această piață este concentrată covârșitor în mâinile a doar trei firme private.
Trei firme, care au împreună zece angajați. Atât.

Aceste câteva persoane validează procedural numiri în companii de stat care administrează active de zeci de miliarde de lei și care au impact direct asupra unor sectoare esențiale pentru economia statului român.

Aceasta nu este o acuzație individuală. Este o problemă de sistem”, transmite Oana Gheorghiu, pe Facebook.

Vicepremierul Oana Gheorghiu participa la conferinta de presa organizata de Agentia pentru Monitorizarea si Evaluarea Performantelor Intreprinderilor Publice (AMEPIP) privind activitatea institutiei si stadiul indeplinirii tintelor din PNRR referitoare la guvernanta corporativa, eveniment desfasurat in Bucuresti, marti, 28 aprilie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Avem un mecanism care trebuia să aducă profesionalism, competiție și independență, dar care a ajuns să concentreze o parte esențială a filtrului procedural în mâinile unui grup foarte restrâns de actori privați.

Atunci când o piață atât de mică ajunge să joace un rol atât de mare în selecția conducerii companiilor de stat, este legitim să ne întrebăm dacă mai vorbim cu adevărat despre competiție onestă și independență reală.

„Riscul nu este teoretic. Este deja măsurat”

Vicepremierul interimar a invocat și sancțiunea de 198 de milioane de euro aplicată României de către Comisia Europeană pentru deficiențe legate de transparența și caracterul competitiv al unor astfel de proceduri de selecție.

„Asta ar trebui să ne spună foarte clar că nu este suficient ca o procedură să fie doar formal corectă. Dacă rezultatul ei produce neîncredere publică, suspiciune repetată și sancțiuni europene, atunci problema este mai profundă decât hârtiile semnate la final.

Reforma reală a guvernanței corporative nu înseamnă doar să înlocuiești niște oameni cu alții și nici să mimezi guvernanța prin proceduri impecabile pe hârtie, dar complet discutabile în practică.

Reforma guvernanței corporative înseamnă:

  • selecții cu adevărat competitive
  • criterii credibile
  • evaluări obiective
  • și mecanisme care pot fi apărate nu doar juridic, ci și public.

Guvernul, ministerele ori cabinetul viceprim-ministrului nu pot interveni direct în aceste procese de selecție.

Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne prefacem că nu vedem ce se întâmplă.

Când rezultatele ridică sistematic semne de întrebare, problema nu mai este una de percepție.

Devine una de arhitectură instituțională și exact acolo trebuie să avem curajul să intervenim”, subliniază Gheorghiu.

Ea precizează că „Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost primul care a îndrăznit să aprindă lumina în companiile de stat, să arate unde este risipa, să arate unde este incompetența, să arate unde este falimentul”.

„Iar atunci când ne-am apropiat tot mai mult de interesele politice transpartinice care prăduiesc companiile de stat, Guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură.

Poate că această bătălie a fost pierdută, însă este o luptă la care eu nu voi renunța. Am convingerea că sunt mulți, foarte mulți români care ne vor fi alături mai departe pentru că își doresc, ca și noi, să modernizăm România, să eliminăm privilegiile și sinecurile și să administrăm banul public doar în interesul celor mulți și corecți, nu în beneficiul celor puțini și speciali”, mai spune Oana Gheorghiu.

AUTORUL RECOMANDĂ:

The post Oana Gheorghiu: Este momentul potrivit să ne uităm mai atent la cum funcționează, în realitate, selecția conducerilor companiilor de stat din România first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Ce va cumpăra România prin SAFE. Contractele care încă nu au fost semnate

Guvernul anunță că pentru România rămâne integral disponibilă finanțarea...

Limită de viteză pentru ambarcațiuni în Delta Dunării. Amenzile pentru depășirea vitezei

În perimetrul Rezervației Biosferei “Delta Dunării”, ambarcațiunile nu vor...

Urs într-o localitate din Hunedoara. A fost emis un mesaj RO-Alert

Ursul a fost văzut pe strada Baleii din localitatea...

ULTIMA ORĂ

Percheziții, deportări și detenție de până la 30 de luni. Noua lege a migrației din UE, comparată cu practicile temutei ICE a lui Trump

Uniunea Europeană a adoptat noi reguli care permit percheziții în locuințele migranților fără drept de ședere, prelungesc detenția până la 30 de luni și fac...

Nicolae Margarint, Partidul Nostru: Trebuie să intervenim cu programe sociale și facilități fiscale pentru a opri migrația tinerilor

Exodul populației apte de muncă necesită măsuri urgente, precum acordarea salariilor competitive și facilități fiscale și sociale tinerilor specialiști, pentru a stopa migrația și...

Important

Percheziții, deportări și detenție de până la 30 de luni. Noua lege a migrației din UE, comparată cu practicile temutei ICE a lui Trump

Uniunea Europeană a adoptat noi reguli care permit percheziții în locuințele migranților fără drept de ședere, prelungesc detenția până la 30 de luni și fac mai ușoare deportările, măsuri pe care criticii le compară cu practicile temutei agenției americane ICE a lui Donald Trump.The post Percheziții, deportări și detenție de până la 30 de luni. Noua lege a migrației din UE, comparată cu practicile temutei ICE a lui Trump...

Ce va cumpăra România prin SAFE. Contractele care încă nu au fost semnate

Guvernul anunță că pentru România rămâne integral disponibilă finanțarea de 16,68 de miliarde de euro prin instrumentul „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), care va finanța programe de înzestrare a forțelor armate sau programe cu utilizare duală, civilă și militară. Majoritatea contractelor au fost deja semnate, urmând ca achizițiile viitoare să se facă în comun cu …The post Ce va cumpăra România prin SAFE. Contractele care încă nu au fost...

În perimetrul Rezervației Biosferei “Delta Dunării”, ambarcațiunile nu vor putea depăși în zona localităților viteza de 5 km/h, în caz contrar amenzile urmând să fie de până la 700 lei pentru persoane fizice și de maximum 1.000 lei pentru persoane juridice.The post Limită de viteză pentru ambarcațiuni în Delta Dunării. Amenzile pentru depășirea vitezei first appeared on Nexta.ro.

Urs într-o localitate din Hunedoara. A fost emis un mesaj RO-Alert

Ursul a fost văzut pe strada Baleii din localitatea Vulcan, potrivit ISU Hunedoara. Potrivit pompierilor, pentru siguranța populației, a fost emis un mesaj RO-Alert. Nu este prima dată când urs se plimbă nestingherit pe stradă, într-o zonă populată. Chiar luni, un urs a fost semnalat în comuna Rimetea din județul Alba. Atunci, jandarmii au intervenit pentru a goni ursul, folosindu-se de sirenă și luminile acesteia, dar și de petarde. În a...

Premierul la zece ani de la tragicul accident aviatic: „Le păstrăm vie memoria și le onorăm exemplul”

„Le păstrăm vie memoria și le onorăm exemplul. Nu îi uităm”, este mesajul premierului Alexandru Munteanu, în contextul împlinirii a zece ani de la accidentul aviatic în care cei patru eroi ai echipajului SMURD Iași și-au pierdut viața în timpul unei misiuni de salvare. „Acum zece ani, la Haragâș, și-au pierdut viața patru membri ai echipajului SMURD din Iași, aflați într-o misiune de intervenție în Republica Moldova. Veniseră să salveze...