Până și angajații băncilor ies în stradă. Sute de persoane care lucrează la BRD au protestat în Piața Victoriei: Ni se taie tichetele de vacanță

Sute de angajați din BRD au protestat, marți, în fața sediului băncii, din Piața Victoriei. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că li se taie mai multe beneficii, printre care și tichetele de vacanță.

„În cadrul negocierilor pentru Contractul Colectiv de Muncă, solicitările cu care am ajuns în fața patronatelor au fost de păstrare a drepturilor pe care le aveam și de ajustare în câteva locuri acolo unde considerăm că este necesar. În schimb, răspunsurile patronatelor au fost de reducere și de tăiere a unor drepturi și beneficii”, susține Răzvan Cârstoiu, președintele sindicatului Impact al lucrătorilor din BRD.

Potrivit liderului de sindicat, este vorba de beneficii la concediere, tichete de vacanță și a unor cadouri care se dau de Ziua Copilului, de Crăciun și de Paște.

„Voi cu banii și-aroganța, noi cu stresul și speranța!”

Angajații BRD au venit dotați cu vuvuzele, cu fluiere, dar și pancarte cu mesaje precum:

„Voi cu banii și-aroganța, noi cu stresul și speranța!”.

„Vă rugăm să ne scuzați: noi muncim și voi luați!”.

„Fără noi, banca nu există”.

„Avem performanță anuală. Vrem și recunoaștere anuală”.

Pe de altă parte, Legea salarizării unitare provoacă revoltă la mai multe categorii sociale. Sute de sindicaliști din domeniul sănătății protestează joi, între orele 11:00 și 13:00, în fața Ministerului Muncii, nemulțumiți de proiectul noii legi.

Angajată din sistemul sanitar: „Să vină la noi să stea o noapte pe Terapie”

Angajații din Sănătate avertizează că sunt pregătiți pentru o grevă fără precedent. Iată câteva dintre reacțiile oamenilor la protestul de azi, potrivit sursei citate:

  • „Este o mizerie mult prea mare, este o rușine pentru noi legea asta. Nu o vom accepta” 
  • „Sunt foarte curioasă dacă domnul Bolojan își poate asuma blocarea sistemului sanitar din țara noastră „
  • „Să vină la noi să stea o noapte pe Terapie, după o să vedem dacă ne merităm banii sau nu.”

AUTORUL RECOMANDĂ

Sindicatele din Educație critică dur noua lege a salarizării: „Este o bătaie de joc / O palmă dată colegilor cu vechime”

Crin Antonescu: „Din noua lege a salarizării unitare, doar demnitarii câștigă. Toate celelalte categorii de bugetari vor avea de pierdut

The post Până și angajații băncilor ies în stradă. Sute de persoane care lucrează la BRD au protestat în Piața Victoriei: Ni se taie tichetele de vacanță first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Subvenții în valoare de 178 de milioane de lei pentru agricultori, autorizate de AIPA în luna mai

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a autorizat spre plată, în luna mai, cereri de acordare a subvențiilor în valoare totală de 178,49...

Nicolae Margarint, Partidul Nostru: Trebuie să intervenim cu programe sociale și facilități fiscale pentru a opri migrația tinerilor

Exodul populației apte de muncă necesită măsuri urgente, precum acordarea salariilor competitive și facilități fiscale și sociale tinerilor specialiști, pentru a stopa migrația și...

Important

Subvenții în valoare de 178 de milioane de lei pentru agricultori, autorizate de AIPA în luna mai

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a autorizat spre plată, în luna mai, cereri de acordare a subvențiilor în valoare totală de 178,49 milioane de lei destinate agricultorilor. Banii sunt direcționați către fermieri prin mai multe for...

De la Berlin, Peter Magyar are un mesaj pentru Zelenski despre drepturile fundamentale ale omului și numește condiția ca să se întâlnească cu el

Premierul Ungariei, Peter Magyar, a declarat marți că este pregătit să se întâlnească săptămâna viitoare cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a deschide un nou capitol în relațiile dintre cele două țări, după ce l-a înlăturat la alegerile parlamentare pe predecesorul său, Viktor Orban, cunoscut pentru poziția lui favorabilă Moscovei, scrie Reuters. Aflat într-o vizită …The post De la Berlin, Peter Magyar are un mesaj pentru Zelenski despre drepturile...

„Casa rusă” se mută la Tiraspol, după ce a fost forțată să se închidă la Chișinău? Reacția Biroului de reintegrare

Tiraspolul intenționează să deschidă un „centru rus” în regiunea transnistreană după încetarea activității Centrului Rus de Știință și Cultură de la Chișinău. Anunțul a fost făcut pe 2 iunie de pretinsul ministru de „externe” al regiunii transnistrene, Vitalii Ignatiev. Potrivit acestuia, inițiativa este un răspuns la ceea ce a numit „limitarea prezenței Rusiei” în Moldova. The post „Casa rusă” se mută la Tiraspol, după ce a fost forțată să...

Cum se antrenează prințesa moștenitoare a Spaniei. Conform tradiției regale, Leonor urmează cursuri militare

Prințesa Leonor și-a încheiat marți pregătirea în cadrul cursului de parașutism de la baza aeriană Alcantarilla, ca parte a instrucției militare pe care o urmează la Academia Generală Aeriană și Spațială. Potrivit unui comunicat al Casei Regale spaniole, Leonor a absolvit Cursul de Bază de Parașutism  din Alcantarilla, Murcia, împreună cu aproximativ cincizeci de cadeți de la academia la care studiază. Leonor s-a antrenat pentru a putea efectua salturi cu...

Cele mai populare 9 prânzuri pentru o tensiune arterială mai bună

Dacă sunteți în căutarea unor rețete gustoase pentru prânz, dar care să fie în același timp și sănătoase, cu conținut scăzut de grăsimi și sodiu, sunteți la locul potrivit.  Eating Well  vă recomandă câteva preparate cu conținut ridicat de potasiu, ideale pentru tensiunea arterială. Cartofi cu humus și năut Prima rețetă: cartofi dulci umpluți cu humus și cu năut verde. Este un prânz delicios, hrănitor și sănătos. Se poate prepara și năut cu...

Cele mai populare 9 prânzuri pentru o tensiune arterială mai bună

Dacă sunteți în căutarea unor rețete gustoase pentru prânz, dar care să fie în același timp și sănătoase, cu conținut scăzut de grăsimi și sodiu, sunteți la locul potrivit.  Eating Well  vă recomandă câteva preparate cu conținut ridicat de potasiu, ideale pentru tensiunea arterială. Cartofi cu humus și năut Prima rețetă: cartofi dulci umpluți cu humus și cu năut verde. Este un prânz delicios, hrănitor și sănătos. Se poate prepara și năut cu...

Agenda evenimentelor pentru miercuri, 3 iunie

Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe se întrunește în ședință /Parlament, biroul 915 /ora 09:30/. Cabinetul de miniștri se întrunește în ședință /Casa Guvernului, intrarea din strada Pușkin /ora 10:00/. Comisia parlamentară pentru protecție socială, sănătate și familie se întrunește în ședință /Parlament, biroul 517C /ora 10:00/. ASOCIAȚIA PATRONALĂ A INDUSTRIEI TURISMULUI DIN REPUBLICA MOLDOVA – APIT ÎN CADRUL PLATFORMEI NAȚIONALE PENTRU TURISM organizează o conferință de presă cu genericul: „Conferința...