Raluca Turcan: Contractele part-time nu vor mai fi supraimpozitate din 2027

Deputata PNL Raluca Turcan anunță că proiectul de lege care elimină supraimpozitarea contractelor de muncă part-time a primit aviz favorabil în Comisia pentru buget-finanțe a Camerei Deputaților și urmează să intre la votul final în plen.

Potrivit fostului ministru al Muncii, noile prevederi ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2027 și vor permite ca angajații part-time să fie taxați în funcție de venitul efectiv realizat.

„O bătălie pe care o duc de peste trei ani”

„Azi, în Comisia de buget-finanțe a Camerei Deputaților, am câștigat o bătălie pe care o duc de peste 3 ani. De la 1 ianuarie 2027, contractele de muncă part-time vor fi taxate la valoarea lor efectivă”, transmite Turcan într-o postare publicată pe Facebook.

Parlamentarul susține că măsura este necesară în contextul în care România înregistrează una dintre cele mai ridicate rate ale șomajului în rândul tinerilor din Uniunea Europeană.

„Statul ar trebui să încurajeze ocuparea locurilor de muncă”

„România are cea mai mare rată a șomajului în rândul tinerilor din UE – aproape 30% – și contractele de muncă part-time sunt una dintre cele mai eficiente modalități de a combate acest șomaj”, spune Turcan.

Potrivit acesteia, actualul regim fiscal descurajează utilizarea contractelor part-time, iar statul ar trebui să încurajeze ocuparea forței de muncă.

„România trebuie să stimuleze munca și să reducă progresiv povara fiscală suportată de angajatori. Adoptarea acestui proiect reprezintă un prim pas în această direcție”, precizează deputata.

România are cele mai puține contracte part-time din UE

În mesajul său, aceasta compară situația României cu cea a altor state europene, susținând că doar 2,9% dintre contractele de muncă din România sunt cu timp parțial, față de o medie europeană de 17,1%.

„România este codașă în Uniunea Europeană în privința ponderii contractelor de muncă cu timp parțial. În Germania, de exemplu, ponderea angajaților cu normă parțială este de 39,9% din totalul forței de muncă”, arată Turcan.

Turcan speră că deputații care s-au abținut în Comisie vor vota în plen

Proiectul legislativ urmează să fie supus votului final al Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.

Deputata liberală și-a exprimat speranța că parlamentarii care s-au abținut la votul din comisie vor susține inițiativa în plen.

„Statul trebuie să stimuleze munca, nu să o penalizeze”, a concluzionat Raluca Turcan.

The post Raluca Turcan: Contractele part-time nu vor mai fi supraimpozitate din 2027 first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Rușinarea fără precedent a armatei române. Ce mai urmează?

Puține cuvinte rămân pentru a descrie gravitatea excepțională a...

Rușinarea fără precedent a armatei române. Ce mai urmează?

Puține cuvinte rămân pentru a descrie gravitatea excepțională a...

Accident grav în Oradea: patru mașini implicate, o femeie și o minoră au ajuns la spital

Pompierii militari din Bihor au intervenit, marți după-amiază, la...

ULTIMA ORĂ

Mitropolia Basarabiei este în centrul unei controverse care îi afectează imaginea: ÎPS Petru s-ar fi retras după apariţia unor imagini compromiţătoare cu caracter sexual

IPS Petru, Arhiepiscopul Chişinăului şi Mitropolitul Basarabiei, a anunţat la sfârşitul lunii mai că demisionează şi a invocat oficial motive de vârstă şi de sănătate,...

Nicolae Margarint, Partidul Nostru: Trebuie să intervenim cu programe sociale și facilități fiscale pentru a opri migrația tinerilor

Exodul populației apte de muncă necesită măsuri urgente, precum acordarea salariilor competitive și facilități fiscale și sociale tinerilor specialiști, pentru a stopa migrația și...

Important

Mitropolia Basarabiei este în centrul unei controverse care îi afectează imaginea: ÎPS Petru s-ar fi retras după apariţia unor imagini compromiţătoare cu caracter sexual

IPS Petru, Arhiepiscopul Chişinăului şi Mitropolitul Basarabiei, a anunţat la sfârşitul lunii mai că demisionează şi a invocat oficial motive de vârstă şi de sănătate, însă la scurt timp după acest anunţ, în spaţiul public au apărut imagini video cu caracter sexual în care ar apărea mitropolitul alături de un bărbat. Apariţia imaginilor a dat naştere speculaţiilor privind o posibilă legătură între difuzarea acestora şi decizia de retragere şi...

Echipa de start a României la meciul amical cu Georgia. Jucătorii aleşi de Hagi la revenirea pe banca tehnică a naţionalei

Naţionala României dispută, de la ora 20:00, primul joc de verificare din această lună, la Tbilisi, împotriva Georgiei. Acestea este primul joc al lui Gheorghe Hagi pe banca României în noul său mandat de selecţioner.The post Echipa de start a României la meciul amical cu Georgia. Jucătorii aleşi de Hagi la revenirea pe banca tehnică a naţionalei first appeared on Nexta.ro.

Guvern: România nu pierde fonduri şi nici accesul la alocarea financiară aprobată prin instrumentul SAFE / Ce se întâmplă cu contractele nesemnate încă /...

Guvernul a transmis, marţi, stadiul implementării Programului SAFE şi apreciază că România nu pierde fonduri şi nici accesul la alocarea financiară aprobată prin instrumentul SAFE. Potrivit oficialilor Executivului, pentru contractele nesemnate încă – achiziţia a 139 de transportoare blindate Piranha 5 şi a 1.115 platforme de transport auto multifuncţionale – în cadrul Grupului de lucru interinstituţional se va analiza modul de folosire a sumelor alocate, fie prin iniţierea unei...

Victimele accidentului aviatic SMURD din 2016, comemorate la Haragâș. Premierul Alexandru Munteanu: „Sacrificiul lor rămâne un simbol al curajului și solidarității dintre oameni”

Membrii echipajului SMURD Iași, care și-au pierdut viața în accidentul aviatic produs la Haragâș, raionul Cantemir, au fost comemorate astăzi, la împlinirea a zece ani de la tragedie. Premierul Alexandru Munteanu a declarat că sacrificiul salvatorilor dece...

Argint și bronz pentru Moldova: Atleții Andrian Mardare și Andreea Stavila-Grosu au urcat pe podium la European Challenger Championships

Atleții Andrian Mardare și Andreea Stavila-Grosu au urcat pe podiumul de premiere la European Challenger Championships (ECC), fostul Campionat European de atletism, rezervat țărilor mici, anunță Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale. Competiția a avut loc în Monaco.

Rușinarea fără precedent a armatei române. Ce mai urmează?

Puține cuvinte rămân pentru a descrie gravitatea excepțională a declarării drept suspect de către DNA a celui mai înalt gradat din Armata Română, generalul de armată (patru stele) Gheorghiță Vlad, Șeful Statului Major al Apărării.The post Rușinarea fără precedent a armatei române. Ce mai urmează? first appeared on Nexta.ro.

Rușinarea fără precedent a armatei române. Ce mai urmează?

Puține cuvinte rămân pentru a descrie gravitatea excepțională a declarării drept suspect de către DNA a celui mai înalt gradat din Armata Română, generalul de armată (patru stele) Gheorghiță Vlad, Șeful Statului Major al Apărării.The post Rușinarea fără precedent a armatei române. Ce mai urmează? first appeared on Nexta.ro.