Camera de Comerț și Industrie a României deschide primul birou de reprezentare externă, în China, la Guangzhou

Președintele CCIR, Mihai Daraban, a avut o întâlnire oficială cu o delegație din provincia chineză Guangdong, condusă de viceguvernatorul Zhang Guozhi, în cadrul misiunii economice organizate de instituție în China.

Primul birou de reprezentare externă al CCIR

„Am decis să deschidem la Guangzhou primul birou de reprezentare externă din istoria instituției noastre, un semnal clar al importanței pe care o acordăm acestui parteneriat”, a declarat Mihai Daraban.

El a spus că biroul va funcționa ca un punct de contact permanent și va facilita schimburile dintre companiile românești și chineze, inclusiv în domeniul educațional.

Daraban a mai afirmat că prezența instituțională la Guangzhou va contribui la aprofundarea cooperării bilaterale și va deschide noi oportunități pentru antreprenorii din ambele țări.

„România şi China construiesc împreună o relație economică solidă, iar CCIR îşi asumă un rol activ în această direcție. Suntem convinşi că apropierea dintre mediile de afaceri ale celor două țări reprezintă fundația pe care se pot construi parteneriate durabile şi reciproc avantajoase”, a precizat preşedintele CCIR.

Investiții reciproce și schimburi comerciale

Viceguvernatorul provinciei Guangdong, Zhang Guozhi, a spus că CCIR are „un rol foarte important” în cooperarea dintre România și China și că provincia Guangdong acordă „o importanță deosebită României”.

„Volumele în creștere ale schimburilor noastre comerciale confirmă că există un moment favorabil pe care trebuie să îl valorificăm”, a declarat Zhang Guozhi.

Ea a afirmat că autoritățile din Guangdong vor să încurajeze companiile românești să investească în provincie, iar companiile chinezești să investească în România. De asemenea, Zhang Guozhi a vorbit despre dezvoltarea schimburilor în domeniul turismului, educației, culturii și sănătății.

The post Camera de Comerț și Industrie a României deschide primul birou de reprezentare externă, în China, la Guangzhou first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

U BT Cluj a cucerit al 11-lea titlu după un meci dramatic cu CSM Oradea

Formația antrenată de Mihai Silvăşan a reușit în acest...

Victor Negrescu: partidele care se aliază cu AUR își pierd credibilitatea

Victor Negrescu, social-democratul care este și vicepreședintele Parlamentului European...

Opt copii au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară după o excursie în Harghita. DSP a dechis o anchetă

Opt copii dintr-un grup aflat în excursie și cazat la o pensiune din localitatea Plăieșii de Sus au ajuns la spital după ce au prezentat...

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru, care vizează reabilitarea trotuarelor de pe strada Gheorghe Asachi. Potrivit primarului general Ion...

Important

Opt copii au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară după o excursie în Harghita. DSP a dechis o anchetă

Opt copii dintr-un grup aflat în excursie și cazat la o pensiune din localitatea Plăieșii de Sus au ajuns la spital după ce au prezentat simptome specifice unei toxiinfecții alimentare, iar Direcția de Sănătate Publică Harghita a deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor incidentului.The post Opt copii au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară după o excursie în Harghita. DSP a dechis o anchetă first appeared on...

„Se înţeleg minunat”. Trump crede că un tandem Vance-Rubio ar fi imbatabil la alegerile prezidenţiale din 2028

Preşedintele american Donald Trump a estimat, într-un interviu difuzat miercuri într-un podcast, că un tandem format din vicepreşedintele JD Vance şi secretarul de stat Marco Rubio ar fi de neînvins la alegerile prezidenţiale din 2028, scrie digi24.ro.

U BT Cluj a cucerit al 11-lea titlu după un meci dramatic cu CSM Oradea

Formația antrenată de Mihai Silvăşan a reușit în acest an competițional tripla câștigând titlul național, Cupa şi Supercupa României. U BT Cluj s-a impus cu 3-1 în finala cu CSM Oradea.The post U BT Cluj a cucerit al 11-lea titlu după un meci dramatic cu CSM Oradea first appeared on Nexta.ro.

U BT Cluj a cucerit al 11-lea titlu după un meci dramatic cu CSM Oradea

Formația antrenată de Mihai Silvăşan a reușit în acest an competițional tripla câștigând titlul național, Cupa şi Supercupa României. U BT Cluj s-a impus cu 3-1 în finala cu CSM Oradea.The post U BT Cluj a cucerit al 11-lea titlu după un meci dramatic cu CSM Oradea first appeared on Nexta.ro.

Victor Negrescu: partidele care se aliază cu AUR își pierd credibilitatea

Victor Negrescu, social-democratul care este și vicepreședintele Parlamentului European a declarat, într-un interviu la Europa FM, că AUR este un partid extremist, dar și că partidele democratice „trebuie să tragă o linie foarte clară și să înceteze colaborarea”.The post Victor Negrescu: partidele care se aliază cu AUR își pierd credibilitatea first appeared on Nexta.ro.