Două tablouri cu pisici găsite într-o ghenă de gunoi au adus unui cuplu din Marea Britanie o mică avere. Cu cât s-au vândut la licitație

Un cuplu de pensionari din comitatul Pembrokeshire, Țara Galilor, a vândut la licitație două tablouri cu pisici găsite într-un container de gunoi pentru suma de 16.000 de lire sterline, echivalentul a aproximativ 18.500 de euro. Obiectele aruncate la gunoi s-au dovedit a fi opere extrem de rare ale faimosului artist britanic Louis Wain.

Cei doi britanici au observat cele două picturi cu pisici într-un container de gunoi în timp ce își plimbau câinele și s-au gândit să le ia acasă. Este vorba despre picturile „Pisica albastră printre flori” și „Pisici psihedelice”. Inițial, soții le-au dăruit norei lor, apoi picturile s-au întors la ei și au rămas câțiva ani agățate acasă.

„Am glumit întotdeauna că, poate, vor valora ceva într-o zi, dar nu am crezut cu adevărat în asta”, au declarat proprietarii prin casa de licitații Rogers Jones.

La licitație, cele două picturi găsite în gunoi au fost vândute pentru 16.000 de lire sterline, potrivit BBC. Interesul pentru pictorul Louis Wain a crescut după filmul „Lumea uimitoare a lui Louis Wain” din 2021, cu Benedict Cumberbatch.

Recomandările autorului:

Trump spune că a studiat relația dintre JD Vance și Marco Rubio. La ce concluzii a ajuns președintele american

SUA și-au anunțat oficial aliații că vor retrage trupele și capabilitățile din NATO. Europa își va asuma de acum singură apărarea convențională

Mesajul șefului NATO pentru tinerii din Rusia: „Dacă mergeți pe frontul din Ucraina, există șanse foarte mari să muriți. Vi se vinde o minciună”

The post Două tablouri cu pisici găsite într-o ghenă de gunoi au adus unui cuplu din Marea Britanie o mică avere. Cu cât s-au vândut la licitație first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Solicitarea Statelor Unite pentru aliații europeni și Canada după ce i-au informat oficial că își reduc prezența militară în Europa

Comandantul suprem al Forțelor aliate din Europa (SACEUR) a declarat miercuri că Washingtonul se așteaptă de la aliații europeni din NATO și de la Canada...

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru, care vizează reabilitarea trotuarelor de pe strada Gheorghe Asachi. Potrivit primarului general Ion...

Important

Solicitarea Statelor Unite pentru aliații europeni și Canada după ce i-au informat oficial că își reduc prezența militară în Europa

Comandantul suprem al Forțelor aliate din Europa (SACEUR) a declarat miercuri că Washingtonul se așteaptă de la aliații europeni din NATO și de la Canada să își crească rapid numărul de aparate de zbor cu și fără pilot și de nave militare cu care vor contribui la planurile pentru apărare ale Alianței, pe măsură ce …The post Solicitarea Statelor Unite pentru aliații europeni și Canada după ce i-au informat...

Elveţianul Embolo s-a prezentat la ambasada SUA pentru a obţine o viză de urgenţă spre Cupa Mondială, după ce i s-a refuzat intrarea în...

Atacantul elveţian Breel Embolo a depus miercuri o cerere de viză de urgenţă la Ambasada Statelor Unite din Berna, la o zi după ce i s-a interzis îmbarcarea în avionul echipei către Cupa Mondială din cauza unei condamnări penale, relatează AP.The post Elveţianul Embolo s-a prezentat la ambasada SUA pentru a obţine o viză de urgenţă spre Cupa Mondială, după ce i s-a refuzat intrarea în Statele Unite first...