Farul Constanța se desparte de Gabriel Iancu, fotbalist cu patru titluri naționale în palmares

„Atacantul Gabriel Iancu nu mai este jucătorul echipei noastre, după ce contractul acestuia a expirat. În vârstă de 32 de ani, Gabriel Iancu revenise la formația noastră în iulie 2024, iar de atunci a evoluat în 35 de partide pentru alb-albaștri în toate competițiile, în care a reușit două goluri și o pasă decisivă. Mulțumim, Gabi, și succes mai departe!”, se arată în comunicatul clubului.

Despărțirea vine după un sezon dificil pentru Farul. Clubul din Constanța și-a asigurat menținerea în Superliga de fotbal în urma barajului cu Chindia Târgoviște, câștigat la loviturile de departajare. Iancu a fost rezervă în ambele manșe ale dublei cu Chindia.

Pentru fotbalist, se încheie a cincea perioadă petrecută la clubul din Constanța. Produs al Academiei Hagi, Iancu a debutat în Liga 1 pentru Viitorul Constanța în 2012 și a revenit de mai multe ori la formația de la malul mării de-a lungul carierei.

În sezonul recent încheiat, atacantul a bifat 12 apariții în campionat. Ultimul său meci oficial a avut loc pe 18 mai, în înfrângerea suferită de Farul pe teren propriu, scor 0-1, cu Metaloglobus București.

De-a lungul carierei, Gabriel Iancu a mai evoluat la FCSB, Karabükspor, Termalica Nieciecza, FC Voluntari, Dunărea Călărași, Akhmat Grozny, FCU Craiova 1948 și FC Hermannstadt.

În palmaresul său figurează patru titluri de campion al României, trei cucerite cu FCSB și unul cu Viitorul Constanța.

Fotbalistul are o cotă de piață de 200.000 de euro, potrivit platformei transfermakt, după ce în 2020 a fost cotat la 1.3 milioane de euro.

The post Farul Constanța se desparte de Gabriel Iancu, fotbalist cu patru titluri naționale în palmares first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Sorin Grindeanu: Retragerea de la conducerea Armatei Române ar fi gestul firesc al unui militar aflat în situaţia generalului Vlad Gheorghiţă / România nu...

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă, miercuri, că generalul Vlad Gheorghiţă, suspect de complicitate la uzurparea funcţiei într-un dosar instrumentat de către DNA, ar trebui să...

VIDEO: Ion Ceban: Grădinița nr. 3 din Buiucani, redeschisă după două decenii de abandon, demonstrează importanța investițiilor în educație

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, afirmă că redeschiderea Grădiniței nr. 3 din sectorul Buiucani reprezintă un exemplu al investițiilor realizate de municipalitate...

Important

Sorin Grindeanu: Retragerea de la conducerea Armatei Române ar fi gestul firesc al unui militar aflat în situaţia generalului Vlad Gheorghiţă / România nu...

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă, miercuri, că generalul Vlad Gheorghiţă, suspect de complicitate la uzurparea funcţiei într-un dosar instrumentat de către DNA, ar trebui să se retragă din funcţie.The post Sorin Grindeanu: Retragerea de la conducerea Armatei Române ar fi gestul firesc al unui militar aflat în situaţia generalului Vlad Gheorghiţă / România nu îşi permite astfel de incertitudini la vârful structurilor de apărare first appeared on Nexta.ro.

FOTO Președintele Finlandei, ″săgeată″ spre Trump în pledoaria pentru extinderea UE: Canada, al 28-lea stat UE, nu al 51-lea stat SUA! – Corespondență din...

Președintele Finlandei, Alexander Stubb, a pledat pentru extinderea radicală a Uniunii Europene, chiar dincolo de granițele Bătrânului Continent, și a argumentat că acest lucru ar trebui făcut acum, în miezul crizelor reprezentate de războiul din Ucraina și de schimbarea radicală de atitudini și politici față de Europa a Statelor Unite, care reprezintă o adevărată fereastră de oportunitate, ce ar putea dispărea odată cu sfârșitul conflictului ruso-ucrainean și cu eventuala...

Cod galben de furtuni pentru jumătatea de sud a României. Vijelii, grindină și ploi torențiale în mai multe regiuni ale țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri două avertizări cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabile până joi seară în mai multe regiuni ale țării. Meteorologii anunță averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindina.The post Cod galben de furtuni pentru jumătatea de sud a României. Vijelii, grindină și ploi torențiale în mai multe regiuni ale țării first appeared on Nexta.ro.