Guvernul introduce un mecanism de evaluare pentru personalul PNRR. Majorarea salarială de 40% va depinde de performanță

Executivul a modificat regulile pentru acordarea majorărilor salariale personalului implicat în implementarea PNRR, introducând evaluarea lunară a performanței. Actul normativ adoptat în ședința de joi condiționează acordarea sporului de până la 40% de îndeplinirea obiectivelor și indicatorilor individuali stabiliți în raport cu reformele și jaloanele asumate de România.

Mecanism de evaluare lunară a funcționarilor

Prin Hotărârea aprobată de Guvern în ședința din 3 iunie se introduce un mecanism de evaluare lunară a funcționarilor care au atribuții privind gestionarea asistenței financiare europene.  Actul normativ stabilește corelarea majorării salariale de până la 40% cu rezultatele efectiv obținute de personalul implicat în implementarea reformelor și investițiilor finanțate prin PNRR. Concret, criteriile de evaluare vor fi stabilite printr-un act administrativ al ordonatorului principal de credite.

„Astfel, pentru personalul implicat în implementarea PNRR, până la data de 31 august 2026 se va aplica o majorare salarială lunară de 40%, în baza unui raport individual de activitate aprobat de conducătorul instituției. Acest procent de majorare salarială are în vedere gradul de îndeplinire de minim 50% pe ordonator principal/personal a reformelor, țintelor și jaloanelor aferente, în concordanță cu atribuțiile din fișa postului”, potrivit unui comunicat al Guvernului. 

Ce se schimbă față de sistemul actual

Până în prezent, Legea salarizării și actele subsecvente au permis acordarea unor majorări salariale pentru personalul implicat în gestionarea fondurilor UE. În funcție de timpul alocat și de rolul în proiecte, aceste majorări puteau ajunge până la 50% din salariul de bază.

Prin noua hotărâre, Guvernul introduce un sistem de monitorizare lunară a activității și a rezultatelor obținute de angajații implicați în gestionarea fondurilor europene și în implementarea PNRR, astfel încât sporul să fie direct legat de performanța efectivă.

În 2022-2023, odată cu presiunea implementării PNRR, Guvernul a introdus posibilitatea acordării unor sporuri speciale pentru personalul implicat în elaborarea, negocierea și implementarea PNRR. Presa economică relata atunci că Executivul pregătea majorări de până la 50% pentru aceste categorii de personal. Astfel, s-a format o categorie distinctă de funcționari și experți care beneficiau de venituri sensibil mai mari decât colegii aflați pe posturi similare, dar fără atribuții directe în PNRR.

Argumentul Guvernului

Guvernul susține că măsura urmărește accelerarea implementării proiectelor finanțate prin PNRR și creșterea responsabilității în utilizarea fondurilor europene, prin introducerea unui sistem care leagă direct stimulentele salariale de performanța realizată. Până acum, existența atribuțiilor legate de PNRR era suficientă pentru acordarea majorării. Evaluarea era mai degrabă formală și bazată pe încadrarea persoanei în structurile care gestionau fondurile.

Actul normativ mai prevede că nivelul majorării salariale rezultat în urma evaluărilor lunare nu poate depăși nivelul stabilit prin ultima evaluare a performanțelor profesionale individuale. Executivul precizează că mecanismul este similar celui aplicat în prezent personalului nominalizat în echipe de proiect, reglementat prin HG nr. 234/2023.

AUTORUL RECOMANDĂ:

The post Guvernul introduce un mecanism de evaluare pentru personalul PNRR. Majorarea salarială de 40% va depinde de performanță first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Rolul propus de UE în Strâmtoarea Ormuz, dezvăluit de o notă transmisă statelor membre. „Situația impune o contribuție semnificativă”

Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) a propus ca misiunea navală Aspides a blocului comunitar să preia „rolul principal” în eliminarea minelor din Strâmtoarea Ormuz...

VIDEO: Ion Ceban: Grădinița nr. 3 din Buiucani, redeschisă după două decenii de abandon, demonstrează importanța investițiilor în educație

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, afirmă că redeschiderea Grădiniței nr. 3 din sectorul Buiucani reprezintă un exemplu al investițiilor realizate de municipalitate...

Important

Rolul propus de UE în Strâmtoarea Ormuz, dezvăluit de o notă transmisă statelor membre. „Situația impune o contribuție semnificativă”

Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) a propus ca misiunea navală Aspides a blocului comunitar să preia „rolul principal” în eliminarea minelor din Strâmtoarea Ormuz „atunci când condițiile permit”, ca parte a unei inițiative conduse de Franța și Marea Britanie, potrivit unui document consultat de Reuters. Într-o notă din 26 mai, care a fost trimisă …The post Rolul propus de UE în Strâmtoarea Ormuz, dezvăluit de o notă transmisă...

Problema nu mai este la Chișinău: Parlamentul European cere Consiliului să deschidă negocierile „fără alte întârzieri”

Comitetul pentru Afaceri Externe (AFET) al Parlamentului European a adoptat pe 3 iunie, la Bruxelles, raportul privind ultima evaluare anuală a Comisiei, executivul UE, în legătură cu progresele Republicii Moldova.

LPP România, proprietarul Reserved și Sinsay, are cel mai mare nivel al afacerilor din istoria sa pe piața locală. Profitul net însă s-a...

LPP România Fashion, subsidiara locală a grupului polonez care operează brandurile Reserved, Sinsay, Cropp, House și Mohito, a înregistrat în 2025 cel mai mare nivel al afacerilor din istoria sa pe piața locală. În paralel însă, profitul net a continuat să scadă pentru al doilea an consecutiv, coborând la mai puțin de jumătate față de nivelul consemnat în urmă cu patru ani.The post LPP România, proprietarul Reserved și Sinsay,...

Alba: Bărbat acuzat că a înjunghiat cu o şurubelniţă ascuţită special la polizor o fată de 12 ani şi pe tatăl ei, care i-a...

Un bărbat de 45 de ani a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru tentativă de omor şi lovire, fiind acuzat că a înjunghiat cu o şurubelniţă ascuţită special la polizor o fată de 12 ani, pe o stradă din Alba Iulia, ca răzbunare faţă de tatăl acesteia, el recunoscând că a premeditat fapta de mai mult timp. Înainte să o înţepe cu şurubelniţa în piept,...