„Am avut astăzi o discuție foarte bună cu Manfred Weber despre viitorul României, despre responsabilitatea partidelor pro-europene și despre nevoia de a recâștiga încrederea oamenilor prin seriozitate, reforme și rezultate”, a transmis Ilie Bolojan, într-o postare pe Facebook.
Liderul PNL a spus că i-a mulțumit președintelui PPE pentru sprijinul acordat României.
„România are nevoie de parteneri europeni puternici, iar PPE a fost de fiecare dată alături de țara noastră în momente importante, de la susținerea aderării la Schengen până la implementarea PNRR și atragerea fondurilor europene”, a scris Bolojan.
Bolojan: PNL trebuie să își păstreze identitatea
Ilie Bolojan a precizat că a discutat cu Manfred Weber și despre situația politică din România.
„Cred că PNL trebuie să își păstreze identitatea și direcția clară de partid de centru-dreapta, pro-european și reformist”, a afirmat președintele PNL.
El a adăugat că România are nevoie de responsabilitate, nu de populism.
„Nu putem construi viitorul țării pe promisiuni fără acoperire și pe evitarea răspunderii politice. Cine guvernează trebuie să își asume deciziile și consecințele lor”, a precizat Bolojan.
Potrivit premierului interimar, PNL trebuie să continue schimbarea începută.
„PNL trebuie să continue schimbarea începută: reguli egale pentru toți, instituții care lucrează pentru cetățeni, reducerea risipei și o administrație mai eficientă. Încrederea românilor se recâștigă prin muncă, seriozitate și onestitate, nu prin propagandă”, a mai scris liderul liberal.
Mesajul transmis de Manfred Weber după întâlnire
Manfred Weber a transmis, la rândul său, că discuția cu Ilie Bolojan a fost „excelentă”.
„Conduci cu determinare și responsabilitate, punând oamenii pe primul loc”, a scris președintele PPE.
Weber a adăugat că Bolojan a ales „calea cea mai dificilă, dar corectă și una pro-europeană”.
„Prin reducerea deficitului, stabilizarea economiei, asigurarea finanțării din PNRR și promovarea reformelor și modernizării, ai ales calea cea mai dificilă, dar corectă și una pro-europeană”, a subliniat Manfred Weber.
The post Ilie Bolojan s-a întâlnit cu Manfred Weber, președintele PPE: „România are nevoie de parteneri europeni puternici” first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO




