Interdicție dură în școli: elevii sub 16 ani, fără telefoane și smartwatch-uri. Nouă lege aprobată de guvernul Poloniei

Guvernul Poloniei a aprobat un proiect de lege care prevede interzicerea telefoanelor și a ceasurilor inteligente pentru elevii sub 16 ani în școli, scrie Edadget. Măsura urmează să fie analizată și aprobată ulterior de parlament, precum și de președintele Karol Nawrocki, scrie Engadget.

Potrivit proiectului, utilizarea dispozitivelor ar urma să fie interzisă pe tot parcursul zilei școlare, inclusiv în pauze și în cadrul activităților extracurriculare. Elevii vor putea să își aducă gadgeturile la școală, însă instituțiile de învățământ vor fi obligate să organizeze spații speciale pentru depozitarea acestora până la finalul orelor.

Excepții sunt prevăzute pentru profesori și ceilalți angajați ai școlii, dar și pentru elevii cu boli cronice, dizabilități sau alte nevoi speciale. De exemplu, copiii care trebuie să își monitorizeze glicemia vor avea permisiunea de a păstra dispozitivele, în timp ce alți elevi vor putea să își păstreze smartphone-urile doar în situații de urgență.

Dacă proiectul va fi adoptat în toate etapele legislative, acesta ar urma să intre în vigoare la începutul următorului an școlar, pe 1 septembrie.

„Propunem interzicerea utilizării telefoanelor mobile în timpul lecțiilor și al pauzelor în școlile primare. Acesta a adăugat: „Aceasta nu este o soluție perfectă, nu ne facem iluzii în privința asta, dar trebuie să răspundem la problema gravă a dependenței de telefoane și internet.”, a declarat prim-ministrul polonez Donald Tusk.

Măsuri similare sunt deja implementate în Franța și sunt în vigoare în Italia, Coreea de Sud și Olanda. Conform unui raport recent, experiența din Olanda arată că restricțiile privind telefoanele contribuie la îmbunătățirea concentrării și socializării elevilor.

În paralel, guvernul polonez a aprobat și un proiect de lege care obligă site-urile cu conținut pentru adulți să introducă un sistem de verificare a vârstei. Totuși, studiile citate arată că astfel de restricții sunt imperfecte, întrucât cel puțin o treime dintre copiii din Marea Britanie reușesc să ocolească filtrele de vârstă, inclusiv cu ajutorul părinților sau prin metode de simulare a identității.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Interdicție dură în școli: elevii sub 16 ani, fără telefoane și smartwatch-uri. Nouă lege aprobată de guvernul Poloniei apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

„Fiți ambițioși și priviți înainte” – Interviu cu Alberto Carlei, șeful BEI în Moldova

Într-un interviu acordat Realității TV, Alberto Carlei, Șeful Oficiului...

VIDEO Șeful de la Sănătate îl contrazice pe Petkov: Apa de la Bălți este „în conformitate cu normele existente”

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, contrazice declarațiile primarului de Bălți,...

Administrația Trump vizează Uniunea Europeană și Canada cu noi taxe comerciale

Administrația președintelui american Donald Trump intenționează să impună noi...

VIDEO Semnale de încetinire economică: Ministrul Finanțelor anunță posibile ajustări bugetare

Creșterea economică a Republicii Moldova ar putea încetini în...

ULTIMA ORĂ

Salarii transparente în România. Angajatorii riscă amenzi de până la 30.000 lei, dar și litigii pe discriminare de remunerație. Studiu de caz

Directiva UE privind transparența salarială aduce o provocare majoră pentru companii: nu simpla comunicare a salariilor, ci capacitatea de a justifica obiectiv de ce angajați...

VIDEO: Ion Ceban: Grădinița nr. 3 din Buiucani, redeschisă după două decenii de abandon, demonstrează importanța investițiilor în educație

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, afirmă că redeschiderea Grădiniței nr. 3 din sectorul Buiucani reprezintă un exemplu al investițiilor realizate de municipalitate...

Important

Salarii transparente în România. Angajatorii riscă amenzi de până la 30.000 lei, dar și litigii pe discriminare de remunerație. Studiu de caz

Directiva UE privind transparența salarială aduce o provocare majoră pentru companii: nu simpla comunicare a salariilor, ci capacitatea de a justifica obiectiv de ce angajați aflați pe poziții similare sunt plătiți diferit.The post Salarii transparente în România. Angajatorii riscă amenzi de până la 30.000 lei, dar și litigii pe discriminare de remunerație. Studiu de caz first appeared on Nexta.ro.

(video) „Puteți să mă felicitați”: Anastasia Nichita a terminat încă o facultate. Domeniul neșteptat ales de campioană

Succes deplin nu doar pe salteaua de lupte sau în arenă, ci și în sălile universitare. Campioana olimpică, Anastasia Nichita, demonstrează că determinarea și ambiția nu au limite. Dincolo de performanțele sportive legendare și de scurta sa etapă din viața politică, tânăra a marcat recent o nouă reușită majoră pe plan personal - a absolvit încă o facultate, scrie shok.md

Dominic Fritz merge miercuri la Cotroceni pentru consultări. Planul lui Nicușor Dan vizează USR – Surse

Președintele USR, Dominic Fritz, va merge miercuri la Cotroceni pentru discuții cu șeful statului. Nicușor Dan va încerca să convingă formațiunea politică să fie de acord cu instalarea unui guvern tehnocrat, proiect pe care și-l dorește. Nicușor Dan ar încerca să convingă USR să voteze pentru instalarea unui guvern tehnocrat, potrivit surselor G4Media. Eugen Tomac este favoritul președintelui la conducerea unui nou Executiv tehnocrat Liderul PMP, Eugen Tomac, este favorit pentru conducerea...

Manchester United confirmă transferul definitiv la Napoli al internaționalului danez Rasmus Højlund

Internaționalul danez Rasmus Højlund, în vârstă de 23 de ani, a impresionat în tricoul napolitanilor, pentru care a marcat 16 goluri în 44 de meciuri disputate în toate competițiile. Evoluțiile sale au convins conducerea clubului italian să activeze transferul definitiv. Suma de transfer se ridică la 44 de milioane de euro, ca urmare a calificării echipei italiene în Liga Campionilor, potrivit Sky Sports. Højlund a ajuns la Manchester United în vara...