Min. Culturii cere corectarea unor dezechilibre salariale care afectează profesioniștii din cultură: „Patrimoniul nu se conservă singur”

Potrivit unui comunicat transmis de reprezentanții Ministerului Culturii, principiul de la care pornesc toate propunerile transmise este unul singur: pentru muncă de valoare egală trebuie să existe salarizare egală.

„Propunerile vizează apropierea nivelului de salarizare pentru funcțiile de specialitate din muzee, biblioteci, centre culturale și instituții media culturale la nivelul existent în sectorul artelor spectacolului și o corelare mai echilibrată cu profesiile din sistemul de educație. Documentul a fost elaborat în urma consultărilor cu organizațiile sindicale reprezentative, a dezbaterilor din cadrul Comisiei de Dialog Social și a analizelor tehnice realizate pe baza metodologiei utilizate de Banca Mondială în cadrul reformei salarizării. Analiza compară funcțiile de specialitate din cultură cu funcția de profesor în învățământul preuniversitar, gradul didactic I, vechime de peste 25 de ani, utilizând aceleași criterii de evaluare: nivelul studiilor, complexitatea activității, responsabilitatea decizională, impactul social, coordonarea, comunicarea profesională și condițiile de muncă. Rezultatele arată că specialiștii din muzee și biblioteci ating niveluri comparabile și, în multe situații, superioare în ceea ce privește complexitatea atribuțiilor și responsabilitatea profesională”, se arată în comunicatul citat.

O decizie privind restaurarea unei piese de patrimoniu modifică ireversibil materia unui obiect care aparține istoriei țării

Conform documentului, un muzeograf, restaurator sau conservator nu lucrează cu obiecte care pot fi înlocuite, ci cu bunuri culturale unice.

„O decizie privind restaurarea unei piese de patrimoniu modifică ireversibil materia unui obiect care aparține istoriei țării. O expertiză privind clasarea sau declasarea unui bun produce efecte juridice directe asupra statutului acelui obiect. Specialiștii din patrimoniu răspund penal și patrimonial, personal, pentru bunurile clasate în categoria Tezaur aflate în gestiunea lor, conform Codului Penal și Legii nr. 182/2000. Această răspundere nu are echivalent în funcția didactică. În același timp, restauratorii și conservatorii își desfășoară activitatea în condiții care presupun expunerea la substanțe chimice, materiale biologice, prafuri și agenți cu potențial toxic sau alergen. Arheologii lucrează în teren, în condiții meteorologice dificile, adesea în cadrul unor șantiere de infrastructură majoră. Cercetarea arheologică este o etapă obligatorie în construcția de autostrăzi, căi ferate și alte proiecte de infrastructură națională. Fără avizul arheologic, șantierul nu poate continua. Arheologul răspunde pentru integritatea descoperirilor, pentru documentarea lor științifică și pentru respectarea termenelor care condiționează direct progresul lucrărilor. Niciun spor specific nu recunoaște aceste riscuri în legislația actuală, deși expunerea este documentată și comparabilă cu categorii profesionale care beneficiază deja de sporuri legale”, se mai arată în comunicatul de presă.

Bibliotecarul nu e doar cel care împrumută cărți

Reprezentanții Ministerului Culturii atrag atenția asupra situației bibliotecilor naționale și a marilor biblioteci de patrimoniu. Percepția potrivit căreia activitatea bibliotecarului se rezumă la împrumutul de carte nu mai corespunde realității.

„Biblioteca Națională a României și Biblioteca Academiei Române gestionează manuscrise, documente rare, incunabule, hărți istorice, colecții speciale și fonduri documentare unice și desfășoară activități de cercetare, conservare, restaurare și digitizare. În aceste instituții lucrează specialiști cu studii universitare, masterate și doctorate, cu competențe în paleografie, istoria cărții, conservarea patrimoniului și cercetarea documentară. Un bibliotecar de patrimoniu poate avea în responsabilitate manuscrisele lui Mihai Eminescu, documente medievale, ediții princeps sau alte bunuri culturale de importanță națională. Responsabilitatea sa este comparabilă cu cea a unui muzeograf care administrează obiecte clasate în patrimoniul cultural național. Responsabilitatea este identică. Salarizarea nu”, spun reprezentanții Ministerului.

Blocajul de angajare din ultimii ani a dus la îmbătrânirea angajaților din muzee și biblioteci

Potrivit acestora, evaluările care au tratat generic profesia de bibliotecar, fără diferențiere între bibliotecile locale și marile instituții de patrimoniu și cercetare, nu reflectă complexitatea reală a activității desfășurate în aceste instituții.

Dincolo de echilibrarea grilelor, propunerile includ și corecții tehnice ale proiectului de lege: unificarea unor poziții cu coeficienți identici, introducerea unor funcții absente din grile, repoziționarea unor funcții incorect ierarhizate și eliminarea diferențierii salariale între instituțiile naționale și cele locale.

Conform sursei, blocajul de angajare din ultimii ani a îmbătrânit colectivele din muzee și biblioteci. Echilibrarea salarială deschide calea unei recrutări controlate, corelată cu ieșirile naturale din sistem.

„Patrimoniul nu se conservă singur. Bibliotecile nu funcționează singure. Muzeele nu își cercetează singure colecțiile. În spatele fiecărui manuscris salvat, al fiecărei piese restaurate, al fiecărei expoziții, al fiecărei colecții puse la dispoziția publicului se află oameni cu pregătire înaltă, cu responsabilități reale și cu o contribuție esențială la păstrarea identității culturale a României”, mai spun reprezentanții Culturii.

The post Min. Culturii cere corectarea unor dezechilibre salariale care afectează profesioniștii din cultură: „Patrimoniul nu se conservă singur” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Front comun al aliaților României împotriva Rusiei în Consiliul ONU. Ce i-au reproșat reprezentantului Moscovei

Partenerii României din NATO și Uniunea Europeană au condamnat,...

Front comun al aliaților României împotriva Rusiei în Consiliul ONU. Ce i-au reproșat reprezentantului Moscovei

Partenerii României din NATO și Uniunea Europeană au condamnat,...

Actriţa Blake Lively îi cere despăgubiri regizorului Justin Baldoni

Avocaţii lui Blake Lively s-au prezentat din nou luni...

Ministerul Culturii cere modificarea proiectului legii salarizării unitare: dezechilibre care afectează profesioniștii din domeniu

Ministerul Culturii (MC) a transmis propuneri concrete Ministerului Muncii,...

ULTIMA ORĂ

Strigător la cer. O fetiță de șapte ani, agresată sexual de către un vecin

O fetiță de șapte ani a fost agresată sexual de către un vecin. Incidentul a avut loc pe 29 mai, când bărbatul  a ademenit-o într-o...

Nicolae Margarint, Partidul Nostru: Trebuie să intervenim cu programe sociale și facilități fiscale pentru a opri migrația tinerilor

Exodul populației apte de muncă necesită măsuri urgente, precum acordarea salariilor competitive și facilități fiscale și sociale tinerilor specialiști, pentru a stopa migrația și...

Important

Strigător la cer. O fetiță de șapte ani, agresată sexual de către un vecin

O fetiță de șapte ani a fost agresată sexual de către un vecin. Incidentul a avut loc pe 29 mai, când bărbatul  a ademenit-o într-o livadă, unde ar fi încercat să o violeze. S-a oprit însă când ea și-a pierdut cunoștința, iar el a crezut că e moartă și a lăsat-o să zacă la pământ, scrie Jurnal.md. Copila a ajuns acasă în star ede șoc și plină de  vânătăi...

Raport internațional: toate țările ar putea ajunge la nivelul de trai al Occidentului până în 2100. Planul unui economist celebru

Economistul francez Thomas Piketty propune o convergență a veniturilor la nivel mondial, astfel încât toate țările să ajungă până în anul 2100 la un nivel de trai echivalent cu cel al statelor bogate din prezent. Afirmațiile au fost făcute într-un interviu acordat marți publicației „1 Hebdo”, pe tema Raportului privind Justiția Socială, relatează AFP.The post Raport internațional: toate țările ar putea ajunge la nivelul de trai al Occidentului până...

Raport internațional: toate țările ar putea ajunge la nivelul de trai al Occidentului până în 2100. Planul unui economist celebru

Economistul francez Thomas Piketty propune o convergență a veniturilor la nivel mondial, astfel încât toate țările să ajungă până în anul 2100 la un nivel de trai echivalent cu cel al statelor bogate din prezent. Afirmațiile au fost făcute într-un interviu acordat marți publicației „1 Hebdo”, pe tema Raportului privind Justiția Socială, relatează AFP.The post Raport internațional: toate țările ar putea ajunge la nivelul de trai al Occidentului până...

Front comun al aliaților României împotriva Rusiei în Consiliul ONU. Ce i-au reproșat reprezentantului Moscovei

Partenerii României din NATO și Uniunea Europeană au condamnat, la sediul ONU din New York, atacul cu dronă rusească de la Galați. The post Front comun al aliaților României împotriva Rusiei în Consiliul ONU. Ce i-au reproșat reprezentantului Moscovei first appeared on Nexta.ro.

Front comun al aliaților României împotriva Rusiei în Consiliul ONU. Ce i-au reproșat reprezentantului Moscovei

Partenerii României din NATO și Uniunea Europeană au condamnat, la sediul ONU din New York, atacul cu dronă rusească de la Galați. The post Front comun al aliaților României împotriva Rusiei în Consiliul ONU. Ce i-au reproșat reprezentantului Moscovei first appeared on Nexta.ro.

AUR: Revenirea la alegerea primarilor în două tururi reprezintă o prioritate doar pe hârtie pentru partidele care se află la putere / Proiectul AUR...

AUR reclamă, miercuri, ”impocrizia” PSD-PNL-UDMR şi acuză că ”revenirea la alegerea primarilor în două tururi reprezintă o prioritate doar pe hârtie” pentru aceste partide, care au votat împotriva iniţiativei legislative.The post AUR: Revenirea la alegerea primarilor în două tururi reprezintă o prioritate doar pe hârtie pentru partidele care se află la putere / Proiectul AUR pentru alegerea primarilor şi preşedinţilor de CJ în două tururi a fost respins în...

Corespondență Dan Alexe | Europa, din nou gata să discute cu Putin

După propunerea, aproape în batjocură, a lui Vladimir Puțin ca fostul cancelar german Gerhard Schröder (care ulterior a făcut parte din conducerea Gazprom) să fie numit mediator în conflictul din Ucraina, au circulat o serie de alte nume, mai toate părând să aibă o pondere îndoielnică. A fost astfel propus, neoficial, fostul guvernator al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, sau fosta cancelară germană, Angela Merkel.