Minivacanță de 3 zile pentru mii de români. Cine va avea liber de vineri

Pentru personalul din învățământul preuniversitar, sfârșitul acestei săptămâni se va transforma într-o minivacanță de trei zile, care va include vineri, sâmbătă și duminică. Ziua Învățătorului este sărbătorită anual pe 5 iunie. Data a fost aleasă în memoria lui Gheorghe Lazăr.

Născut în 1779, la Avrig, în județul Sibiu, acesta este considerat întemeietorul învățământului modern în limba română. În 1818, a deschis la București prima școală cu predare în limba română, la Mănăstirea Sfântul Sava, contribuind decisiv la dezvoltarea educației naționale.

Potrivit legislației în vigoare și contractului colectiv de muncă din învățământ, această zi este nelucrătoare pentru personalul didactic și didactic auxiliar.În unitățile de învățământ nu vor fi organizate cursuri, iar elevii nu vor participa la activități școlare.

Ziua Învățătorului a devenit zi de sărbătoare națională în 2007, instituită prin Legea nr. 289/2007. Din 2024, Ziua Învățătorului figurează printre zilele nelucrătoare acordate personalului din învățământul preuniversitar. Cursurile sunt suspendate, iar orele nu se recuperează ulterior. Pentru anumite unități de învățământ private, organizarea activității poate fi stabilită în funcție de prevederile contractuale și regulamentele interne aplicabile. Sărbătoarea este dedicată recunoașterii rolului profesorilor și învățătorilor în educația și formarea tinerelor generații.

Câte zile de școală mai sunt până la vacanța de vară

Ziua liberă de 5 iunie este acordată cu puțin timp înainte de încheierea anului școlar. Pentru elevii din clasele terminale de liceu, cursurile se termină în această perioadă, astfel că ultima zi de școală va fi joi, 4 iunie. Elevii de clasa a VIII-a vor continua cursurile până pe 12 iunie, iar pentru majoritatea elevilor anul școlar 2025-2026 se va încheia pe 19 iunie. Vacanța de vară va începe pe 20 iunie.

 

The post Minivacanță de 3 zile pentru mii de români. Cine va avea liber de vineri first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Munteanu: Moldova și-a îndeplinit toate obligațiunile pentru eliberarea terenului fostului Stadion Republican

Moldova și-a îndeplinit toate obligațiunile pentru eliberarea terenului fostului stadion Republican, în contextul construcției noului sediu al ambasadei Statelor Unite ale Americii. Anunțul a fost...

Nicolae Margarint, Partidul Nostru: Trebuie să intervenim cu programe sociale și facilități fiscale pentru a opri migrația tinerilor

Exodul populației apte de muncă necesită măsuri urgente, precum acordarea salariilor competitive și facilități fiscale și sociale tinerilor specialiști, pentru a stopa migrația și...

Important

Munteanu: Moldova și-a îndeplinit toate obligațiunile pentru eliberarea terenului fostului Stadion Republican

Moldova și-a îndeplinit toate obligațiunile pentru eliberarea terenului fostului stadion Republican, în contextul construcției noului sediu al ambasadei Statelor Unite ale Americii. Anunțul a fost făcut de premierul Alexandru Munteanu. Șeful Guvernului susține că întregul cartier se va schimba la față, urmare a implementării proiectului. Conform oficialului, așa s-a întâmplat anterior la București și la Kiev. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! „Republica Moldova a finalizat etapa de...

Ferrari anunță prelungirea contractului pe termen lung cu pilotul monegasc Charles Leclerc, înainte de Marele Premiu al Principatului Monaco

Durata exactă a noului acord nu a fost făcută publică, Ferrari precizând doar că Leclerc va rămâne la echipă în „sezoanele următoare”. Pilotul în vârstă de 28 de ani evoluează pentru Scuderia Ferrari din 2019, după ce a debutat în Formula 1 cu un an înainte. „Nu aș putea fi mai fericit să continui această călătorie cu Scuderia Ferrari. Pentru mine, aceasta a fost întotdeauna mai mult decât o simplă...

Scandal la Strasbourg: un europarlamentar a ajuns la medic după ce s-a cazat într-un hotel „mizerabil”

Plângerile deputaților europeni cu privire la diversele neplăceri legate de deplasarea lunară la Strasbourg pentru săptămâna de plen nu sunt o raritate. Cu toate acestea, un deputat european a avut parte de mai mult decât se aștepta în urma unui sejur la hotel, care l-a determinat să solicite îngrijiri medicale. Deputatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a cerut ajutor în urma „unui caz de igienă precară într-un...

Țara preferată de mulți români se confruntă cu o criză a chiriilor. Peste jumătate din salariu merge pe locuință

Potrivit studiului, preluat de Euronews, nivelul a atins un nou record. În urmă cu șase ani, chiria reprezenta aproximativ 38% din salariul mediu. În prezent, procentul a urcat la 50%. Analiza arată că veniturile au avansat foarte puțin în ultimul an. Salariile publicate în ofertele de angajare au crescut cu aproximativ 1%. În același timp, costul chiriilor a urcat cu aproape 7%. Prețul mediu al închirierii a ajuns la 14,21...

Vremea în București. Avertizare începând de mâine dimineață

După o zi de miercuri senină, joi, vremea se strică în București, informează ANM. În noaptea de miercuri spre joi, cerul va fi variabil, cu înnorări spre sfârșitul intervalului. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 14…16 grade. Situația se schimbă începând de joi dimineață. În intervalul 4 iunie, ora 12 …The post Vremea în București. Avertizare începând de mâine dimineață first appeared on Nexta.ro.

Protest la Fabrica de Arme Cugir. Muncitorii care produc arme pentru Armată spun că primesc salariul minim

Salariaţii Fabricii de Arme din Cugir protestează faţă de faptul că nu au obţinut niciun plus salarial în comparaţie cu anul trecut. Muncitorii sunt nemulţumiţi de veniturile mici, arătând că mulţi dintre ei au salariul minim pe economie.The post Protest la Fabrica de Arme Cugir. Muncitorii care produc arme pentru Armată spun că primesc salariul minim first appeared on Nexta.ro.

Un șef de secție din cadrul SA „Termoelectrica”, reținut de CNA într-un dosar de corupere activă și pasivă

Un șef de secție din cadrul SA „Termoelectrica” a fost reținut astăzi, pentru 72 de ore, într-un dosar de corupere activă și pasivă. Cazul vizează organizarea și desfășurarea unor proceduri de achiziții în cadrul întreprinderii, transmite...