Situată la Poalele Munților Codru Moma, în județul Arad, stațiunea Moneasa este cunoscută pentru izvoarele mezotermale, ce ajung între 25 și 32 de grade Celsius. A fost apreciată pentru resursele naturale încă din secolul al XVI-lea, însă titlul de „stațiune balneară” pe care îl cunoaștem și astăzi l-a primit abia în anul 1886, fiind conferit de Ministerul de Interne Imperial din Viena.
Localnicii din zonă se tratează de zeci de ani la Moneasa, fiind destinația care le ușurează durerile articulare sau spondiloza. Cu toate acestea, afecțiunile care se pot trata la unica bază de tratament din Stațiunea Moneasa variază de la afecțiuni ale sistemului nervos periferic, afecțiuni neurologice, ginecologice cronice, nevroză astenică, până la boli metabolice și de nutriție, potrivit Societății de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă.
Terapii pentru tratarea reumatismului și afecțiunilor sistemului locomotor
La Moneasa sunt disponibile tratamente precum electroterapie în cadrul căreia se utilizează curenți diadinamici și interferențiali, ce ajută la calmarea durerii, relaxarea musculaturii, reducerea inflamației, dar și la stimularea circulației și a nervilor.
Magnetodiafluxul ajută ajută la reducerea durerii, scăderea inflamației și refacerea țesutului oaselor. De asemenea, terapia prin ultrasunete ajută la relaxarea mușchilor și vindecarea tendoanelor și articulațiilor.
Terapia cu unde scurte ajută, printre altele, la scăderea rigidității articulare și reducerea durerii, iar laseroterapia ajută la regenerarea țesuturilor și o vindecare mai rapidă.
Terapia cu Aerosoli este benefică pentru bronșite, sinuzite, astm sau alte afecțiuni respiratorii și presupune inhalarea de vapori de particule fine de ape minerale sau medicamente.
În cadrul kinetoterapiei, masajul la manual pe spate, mâini sau picioare ajută la îmbunătățirea mobilității și a circulației, dar și relaxarea mușchilor.
Cei care se duc să se trateze la Moneasa pot face și băi terapeutice cu ape minerale în căzi sau bazin, ce ajută la dureri articulare, reumatism sau recuperarea locomotorie, precum și duș subacval, dar și băi galvanice ce îmbunătățesc circulația, scad durerile reumatice și îmbunătățesc recuperarea recuperarea neurologică.
Moneasa, cunoscută pentru izvoarele minerale
Stațiunea este cunoscută pentru apele minerale cu minerale precum bicarbonat, calciu, magneziu, ce contribuie la tratarea afecțiunilor sistemului locomotor, sistemului nervos și tubului digestiv. Stațiunea se află la poale de munte, cu aer curat, dar și soare, mediu care ajută la refacerea organismului după boli infecțioase și stări de surmenaj. Stațiunea este înconjurată păduri de fag și conifere și află într-o zonă de depresiune la o altitudine de aproximativ 290 de metri.
Cei care aleg un sejur la Moneasa, pot, în timpul liber să facă o plimbare cu barca sau hidrobicicleta pe Lacul Liniștit sau chiar o baie la ștrandul din stațiune.
Alte locuri interesante de vizitat don zonă sunt Cascada Boroaia, Grota Ursului sau Peștera Cristalelor, dar și alte atracții turistice din zonele învecinate precum Muzeul Aurului din Brad sau Izbucul intermitent de la Călugări, dar și altele…
Cum se procedează pentru obținerea unui bilet mai ieftin?
Baza de tratament de la stațiunea Moneasa dispune de peste 200 locuri de cazare. Un sejur la Moneasa costă 3.688 lei, dintre care statul decontează un procent de 50% din valoarea pensiei brute lunare pentru un bilet standard de tratament, pentru care pensionarii pot să facă o cerere prealabilă la Casele de Pensii din județul lor.
Un sejur cu un bilet de la CNPP poate dura 16 zile, dintre care 12 vor fi rezervate tratamentelor.
Reamintim că cererea tip se va depune din timp la CNPP, însoțită de talonul de pensie sau un document de plată în original și copie, însoțit de o declarație pe propria răspundere că nu realizați venituri din pensie din alte sisteme neintegrate în sistemul public de pensii, dar și un bilet de trimitere de la medicul de familie pentru servicii medicale de recuperare, acordate de unitățile de turism balnear ce au contract cu CNPP. Va fi nevoie și de o copie a acestui bilet de trimitere.
Alte stațiuni balneare din România unde pensionarii pot beneficia de un sejur la preț redus sunt Olănești, dar și Geoagiu-Băi.
The post Moneasa, „perla Apusenilor” de la poalele Munților „Codru Moma”. Bilete mai ieftine de tratament balnear pentru pensionari first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO



