Noi standarde de eficiență energetică pentru electrocasnice și echipamente electrice

În Republica Moldova vor fi importate și comercializate electrocasnice și echipamente electrice mai eficiente energetic. Sunt vizate produsele utilizate frecvent de populație și agenții economici, inclusiv uscătoare de rufe, ventilatoare și aparate pentru încălzire. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței cabinetului de miniștri de miercuri, transmite IPN.

Ministerul Energiei precizează că aparatele aflate în regim standby continuă să consume electricitate chiar și atunci când nu sunt utilizate. Prin aplicarea noilor standarde, produsele nou introduse pe piață vor avea un consum mai redus de energie, o durată de utilizare mai mare și vor putea fi reparate mai ușor.

Autoritățile estimează că măsurile de eficiență energetică aplicate echipamentelor folosite în gospodării ar putea genera economii de până la 32,76 GWh de energie anual și reduceri semnificative ale emisiilor de gaze cu efect de seră. Totodată, acestea ar contribui la diminuarea dependenței Republicii Moldova de importurile de resurse energetice.

Hotărârea adoptată de Guvern transpune în legislația națională cele mai recente reglementări europene privind proiectarea ecologică a produselor cu impact energetic și face parte din procesul de integrare a Moldovei în piața energetică europeană.

The post Noi standarde de eficiență energetică pentru electrocasnice și echipamente electrice appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Conferință de presă | Platforma organizațiilor LGBTQI+ din Republica Moldova

CINE: Platforma organizațiilor LGBTQI+ din Republica Moldova CE: Conferință de...

Platforma Națională pentru Turism propune reforme și mecanisme noi de coordonare

Turismul trebuie tratat ca un sector economic strategic, iar...

Priorități stabilite prin Programul de implementare a Strategiei naționale pentru cultură și patrimoniu

Accesul la servicii culturale, modernizarea infrastructurii și protejarea patrimoniului...

Legislația muncii din Moldova, aliniată la normele UE: noi beneficii pentru șomeri și tineri

Moldova își va alinia legislația în domeniul coordonării sistemelor...

ULTIMA ORĂ

Cum a ajuns naistul Nicolae Voiculeţ într-o lună de la personajnegativ dat exemplu pentru promovarea dezinformării chiar la Palatul Cotroceni, la membru în Consiliul...

Naistul Nicolae Voiculeţ a fost validat de plenul Senatului cu o majoritate covârşitoare de 101 voturi „pentru” pentru Consiliul de Conducere al Institului Cultural Român....

VIDEO: Ion Ceban: Grădinița nr. 3 din Buiucani, redeschisă după două decenii de abandon, demonstrează importanța investițiilor în educație

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, afirmă că redeschiderea Grădiniței nr. 3 din sectorul Buiucani reprezintă un exemplu al investițiilor realizate de municipalitate...

Important

Cum a ajuns naistul Nicolae Voiculeţ într-o lună de la personajnegativ dat exemplu pentru promovarea dezinformării chiar la Palatul Cotroceni, la membru în Consiliul...

Naistul Nicolae Voiculeţ a fost validat de plenul Senatului cu o majoritate covârşitoare de 101 voturi „pentru” pentru Consiliul de Conducere al Institului Cultural Român. Numirea a fost susţinută de o majoritate parlamentară formată din PSD şi AUR, în cadrul unei reorganizări a conducerii ICR care a inclus alegerea Corinei Încrosnatu (PSD) ca preşedinte şi a Adrianei Gae (AUR) ca vicepreşedinte. În urmă cu mai puţin de o lună,...

UPDATE – Un planor a aterizat forţat în judeţul Argeş / Mai multe echipaje, direcţionate la faţa locului / Un bărbat a fost rănit,...

Un planor a aterizat forţat în judeţul Argeş, iar mai multe echipaje au fost direcţionate la faţa locului. Un bărbat a fpst rănit, dar este conştient.The post UPDATE – Un planor a aterizat forţat în judeţul Argeş / Mai multe echipaje, direcţionate la faţa locului / Un bărbat a fost rănit, dar este conştient – FOTO first appeared on Nexta.ro.

FOTO Numele Mircea Lucescu, pus pe prima aeronavă Boeing 737 MAX a TAROM

Prima aeronavă Boeing 737 MAX care înnnoiește flota TAROM va purta numele lui Mircea Lucescu, fost antrenor și jucător al echipei naționale de fotbal.The post FOTO Numele Mircea Lucescu, pus pe prima aeronavă Boeing 737 MAX a TAROM first appeared on Nexta.ro.

Inundațiile au făcut dezastru în mai multe localități din județul Galați. Au fost emise mesaje RO-ALERT

Precipitațiile abundente au pus în alertă, marți seara, populația și autoritățile din județul Galați. Pompierii au intervenit cu motopompele pentru a evacua apa din curți și de pe Drumul Național 25, între Tecuci și Galați. The post Inundațiile au făcut dezastru în mai multe localități din județul Galați. Au fost emise mesaje RO-ALERT first appeared on Nexta.ro.

Farul Constanța anunță despărțirea de atacantul Jovan Markovic

„Farul Constanța și Jovan Markovic au ajuns la un acord pentru întreruperea relațiilor contractuale”, a anunțat clubul dobrogean pe canalele oficiale. Transferat la Farul în vara anului trecut, atacantul în vârstă de 25 de ani a evoluat în 20 de partide în toate competițiile pentru formația de la malul mării, reușind cinci goluri și o pasă decisivă, potrvit clubului. Fotbalistul a avut o contribuție importantă în barajul pentru menținerea în Superliga...

Donald Trump susține că Iranul a acceptat să nu dețină arme nucleare. Ce a spus despre o întâlnire cu Mojtaba Khamenei

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că Iranul a acceptat să nu dețină arme nucleare în cadrul negocierilor în curs cu Teheranul privind un acord, în cadrul podcastului „Pod Force One” al cotidianului The New York Post, relatează Times of Israel.The post Donald Trump susține că Iranul a acceptat să nu dețină arme nucleare. Ce a spus despre o întâlnire cu Mojtaba Khamenei first appeared on Nexta.ro.