Patru avioane Eurofighter și aproximativ 200 de militari italieni au sosit în România

Patru aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Italiene au aterizat miercuri la Kogălniceanu. Detașamentul italian este format din aproximativ 180 de militari, inclusiv piloți și personal tehnic, și va desfășura misiuni comune alături de aviatorii români. 

Activitățile se vor desfășura pe o perioadă de două luni, în cadrul misiunilor de Poliție Aeriană Întărită, aflate sub comandă NATO.  

„Aceasta este cea de-a șaptea rotaţie în România a Forţelor Aeriene Italiene. Misiunile de Poliție Aeriană Întărită, desfășurate în comun cu partenerii NATO, începând cu anul 2014, contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române și cele aliate”, se arată în comunicatul de presă emis de Ministerul Apărării. 

Rotația are loc la mai puțin de o săptămâna după ce o dronă rusească a explodat deasupra unui bloc din Galați, rezultând în rănirea a două persoane și evacuare a alte 70. 

Vineri, presa din Italia anunța că guvernul ar pregăti o misiune militară în România și va trimite o forță de 100 de militari.  

The post Patru avioane Eurofighter și aproximativ 200 de militari italieni au sosit în România first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

„Se înţeleg minunat”.Trump crede că un tandem Vance-Rubio ar fi imbatabil la alegerile prezidenţiale din 2028

Preşedintele american Donald Trump a estimat, într-un interviu difuzat...

Șeful NATO, avertisment adresat direct tinerilor ruși: „Veți muri”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, i-a avertizat miercuri...

ULTIMA ORĂ

Secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Pe autostrada de centură Bucureşti A0 Nord, 3 conexiuni esenţiale lipsesc din proiect/ Am solicitat de urgenţă CNAIR...

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Horaţiu Cosma afirmă că, deşi în acest an ar trebui să se circule pe Autostrada de Centură Bucureşti A0...

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru, care vizează reabilitarea trotuarelor de pe strada Gheorghe Asachi. Potrivit primarului general Ion...

Important

Secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Pe autostrada de centură Bucureşti A0 Nord, 3 conexiuni esenţiale lipsesc din proiect/ Am solicitat de urgenţă CNAIR...

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Horaţiu Cosma afirmă că, deşi în acest an ar trebui să se circule pe Autostrada de Centură Bucureşti A0 Nord, niciunul dintre nodurile rutiere de la Mogoşoaia, Corbeanca şi Bâcu nu este inclus integral în proiect, ceea ce reprezintă ”un exemplu clar de neglijenţă administrativă şi de lipsă de anticipare în gestionarea acestui proiect de către CNAIR”. El arată că a cerut CNAIR...

”Nu e un preşedinte care doarme”, afirmă într-o audiere în Congres Marco Rubio, şi dă asigurări că Trump n-are ”nicio tulburare cognitivă”. Trump ”nu...

Secretarul de Stat american Marco Rubio a apărat viguros, miercuri, într-o audiere în Congres, facultăţile cognitive ale preşedintelui american Donald Trump şi a respins îngrijorări în această privinţă, relatează AFP.The post ”Nu e un preşedinte care doarme”, afirmă într-o audiere în Congres Marco Rubio, şi dă asigurări că Trump n-are ”nicio tulburare cognitivă”. Trump ”nu doarme literalmente, el munceşte zi şi noapte, ore lungi, în fiecare zi (…) într-un...

„Se înţeleg minunat”.Trump crede că un tandem Vance-Rubio ar fi imbatabil la alegerile prezidenţiale din 2028

Preşedintele american Donald Trump a estimat, într-un interviu difuzat miercuri într-un podcast, că un tandem format din vicepreşedintele JD Vance şi secretarul de stat Marco Rubio ar fi de neînvins la alegerile prezidenţiale din 2028.The post „Se înţeleg minunat”.Trump crede că un tandem Vance-Rubio ar fi imbatabil la alegerile prezidenţiale din 2028 first appeared on Nexta.ro.

Dragoș Pîslaru: Criticile la adresa legii salarizării sunt parțial rezultatul unor „manipulări cinice folosite în scop politic”

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, susține că reforma salarizării nu va reduce veniturile niciunui angajat din sectorul public. Protestele și criticile care vizează proiectul aflat în dezbatere sunt, în parte, generate de neînțelegerea proiectului sau de temeri ale angajaților, spune Pîslaru dar și „manipulări cinice folosite în scop politic”. El a admis însă că documentul conține lacune care trebuie corectate.  „Niciun venit aflat în plată în sectorul public nu...

Șeful NATO, avertisment adresat direct tinerilor ruși: „Veți muri”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, i-a avertizat miercuri pe tinerii ruși că cel mai probabil vor muri dacă se înrolează ca să participe la războiul Moscovei din Ucraina, informează Reuters. „Vi se vinde o poveste falsă”, a declarat Rutte în cadrul unei conferințe de presă la Kiev, într-un mesaj adresat direct „tinerilor ruși și …The post Șeful NATO, avertisment adresat direct tinerilor ruși: „Veți muri” first appeared on...

”Nue un preşedinte care doarme”, afirmă într-o audiere în Congres Marco Rubio, şi dă asigurări că Trump n-are ”nicio tulburare cognitivă”. Trump ”nu doarme...

Secretarul de Stat american Marco Rubio a apărat viguros, miercuri, într-o audiere în Congres, facultăţile cognitive ale preşedintelui american Donald Trump şi a respins îngrijorări în această privinţă, relatează AFP.The post ”Nue un preşedinte care doarme”, afirmă într-o audiere în Congres Marco Rubio, şi dă asigurări că Trump n-are ”nicio tulburare cognitivă”. Trump ”nu doarme literalmente, el munceşte zi şi noapte, ore lungi, în fiecare zi (…) într-un ritm...

Generalii Gheorghiță Vlad și Iulian Berdilă cer să iasă la pensie în urma scandalului de corupție izbucnit la vârful Armatei

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a cerut să iasă la pensie, în urma scandalului privind presupuse fapte de complicitate la uzurparea funcției.The post Generalii Gheorghiță Vlad și Iulian Berdilă cer să iasă la pensie în urma scandalului de corupție izbucnit la vârful Armatei first appeared on Nexta.ro.