Budăi acuză un „joc duplicitar” la legea salarizării: „Coeficienții au fost modificați după plecarea lui Manole”

Într-o intervenție la RFI, fostul ministru al Muncii a declarat că forma prezentată recent public nu mai corespunde cu varianta discutată anterior cu sindicatele.

„Simt un joc duplicitar al domnului prim-ministru demis Ilie Bolojan și al domnului ministru demis Dragoș Pîslaru”, a afirmat Marius Budăi.

„Ceea ce au văzut sindicatele nu mai este aceeași lege”

Potrivit deputatului PSD, reprezentanții sindicatelor au semnalat că documentele analizate în perioada în care Petre Florin Manole conducea Ministerul Muncii diferă de cele prezentate ulterior.

„Sindicatele au spus că ceea ce au văzut când era ministrul Manole și ceea ce au discutat când era ministrul Manole în funcție nu mai este ceea ce a prezentat acum domnul Pîslaru public, cu acceptul domnului Bolojan”, a declarat Budăi.

El susține că au fost modificate atât coeficienții de salarizare, cât și valoarea de referință utilizată în proiect.

„S-au modificat coeficienții, nu mai sunt aceiași coeficienți, s-a modificat inclusiv valoarea de referință”, a spus fostul ministru.

Potrivit acestuia, în varianta discutată inițial, coeficienții erau mai avantajoși pentru personalul auxiliar și medical.

„Coeficienții erau mult mai mari pentru personalul TESA, pentru infirmiere, pentru asistenți medicali și mai mici la demnitari și la funcții de conducere, iar acum s-a inversat”, a susținut Budăi.

Deputatul PSD a adăugat că „anexele și legea au fost modificate după plecarea ministrului Manole din minister”.

Apel la dialog cu sindicatele

Marius Budăi consideră că Parlamentul trebuie să țină cont de observațiile formulate de organizațiile sindicale înainte de adoptarea formei finale a legii.

„Trebuie să ținem cont de discuțiile cu sindicatele. Întotdeauna am ținut cont de discuțiile cu sindicatele”, a declarat el.

Fostul ministru al Muncii a afirmat că dialogul social este esențial în cazul unui proiect cu impact major asupra angajaților din sectorul public.

„Varianta să faci o lege și să nu discuți cu sindicatele, să o adopți fără să iei în seamă opiniile sindicatelor este total neproductivă”, a spus Budăi.

Legea salarizării, contestată de mai multe categorii profesionale

Proiectul noii legi a salarizării, inclus ca jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a generat nemulțumiri în mai multe sectoare bugetare.

În ultimele săptămâni, sindicate din sănătate, finanțe și justiție au organizat proteste și au criticat prevederile proiectului, reclamând impactul pe care acesta l-ar putea avea asupra veniturilor unor categorii de angajați.

Legea urmează să intre în dezbaterea și votul Parlamentului.

 

The post Budăi acuză un „joc duplicitar” la legea salarizării: „Coeficienții au fost modificați după plecarea lui Manole” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Situație de urgență la Mediaș: rezervorul de gaz al unei mașini s-a fisurat după alimentarea la o stație GPL

Pompierii intervin, joi, în municipiul Mediaş, judeţul Sibiu, după...

ANUNȚ Avertizare cod galben de furtuni în mai multe regiuni. Sunt anunțate averse torențiale, descărcări electrice, vânt puternic, vijelii și grindină

Meteorologii anunță averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului,...

ULTIMA ORĂ

(video) „Flocăiți-vă cât vreți, dar nu acum”. Emilian Crețu, mesaj pentru bătăușele Andreea Bostanica și surorile Beregoi: Avem delegație UE, nu știrbiți acest eveniment

Emilian Crețu a ironizat scandalul dintre Iuliana Beregoi, Ana Beregoi și Andreea Bostanica, referindu-se la momentul în care conflictul a ajuns în atenția publică....

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru, care vizează reabilitarea trotuarelor de pe strada Gheorghe Asachi. Potrivit primarului general Ion...

Important

(video) „Flocăiți-vă cât vreți, dar nu acum”. Emilian Crețu, mesaj pentru bătăușele Andreea Bostanica și surorile Beregoi: Avem delegație UE, nu știrbiți acest eveniment

Emilian Crețu a ironizat scandalul dintre Iuliana Beregoi, Ana Beregoi și Andreea Bostanica, referindu-se la momentul în care conflictul a ajuns în atenția publică. Actorul susține că disputa dintre influencerițe a eclipsat un eveniment important pentru Republica Moldova - vizita delegaței Uniunii Europene. „Fetelor, flocăiți-vă cât vreți, dar nu acum. Nu știrbiți din importanța acestui eveniment”, a spus prezentatorul.

Miracol pe Everest: un ghid nepalez dispărut de șase zile a fost găsit în viață pe versanți

Miracol pe Everest: un ghid nepalez în vârstă de 30 de ani a fost găsit în viață joi pe versanții celui mai înalt vârf din lume (8.849 m), la șase zile după ce a fost declarat dispărut și considerat mort, au declarat salvatorii, potrivit AFP. „A fost găsit în această dimineață în timp ce se târa spre tabăra de bază” de către o echipă a Comitetului de Control al Poluării...

Circulaţie feroviară blocată în judeţul Timiş, pe distanţa Sânandrei – Băile Călacea, unde s-a defectat locomotiva unui tren de călători / Sunt afectate mai...

CFR anunţă, joi, că, pe intervalul Sânandrei – Băile Călacea, judeţul Timiş, este întreruptă circulaţia feroviară, din cauza unei defecţiuni constatate la locomotiva unui tren de călători compus din ramă electrică, care a rămas în linie curentă, la km CF 13+900.The post Circulaţie feroviară blocată în judeţul Timiş, pe distanţa Sânandrei – Băile Călacea, unde s-a defectat locomotiva unui tren de călători / Sunt afectate mai multe garnituri first...

Covasna: Un bărbat a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, după ce şi-a omorât tatăl în bătaie / Decizia nu este definitivă

Un bărbat în vârstă de 50 de ani din judeţul Covasna a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, după ce, în urmă cu trei ani, şi-a bătut tatăl, provocându-i multiple leziuni care au dus la decesul acestuia. Decizia instanţei nu este definitivă.The post Covasna: Un bărbat a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, după ce şi-a omorât tatăl în bătaie / Decizia nu este definitivă...

Situație de urgență la Mediaș: rezervorul de gaz al unei mașini s-a fisurat după alimentarea la o stație GPL

Pompierii intervin, joi, în municipiul Mediaş, judeţul Sibiu, după ce au fost sesizaţi cu privire la fisurarea rezervorului GPL al unui autoturism care a alimentat la o staţie de carburanţi.The post Situație de urgență la Mediaș: rezervorul de gaz al unei mașini s-a fisurat după alimentarea la o stație GPL first appeared on Nexta.ro.

ANUNȚ Avertizare cod galben de furtuni în mai multe regiuni. Sunt anunțate averse torențiale, descărcări electrice, vânt puternic, vijelii și grindină

Meteorologii anunță averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.The post ANUNȚ Avertizare cod galben de furtuni în mai multe regiuni. Sunt anunțate averse torențiale, descărcări electrice, vânt puternic, vijelii și grindină first appeared on Nexta.ro.

O chinezoaică a făcut praf mai multe mașini într-o parcare de lângă București: 12 mașini au fost avariate

Un grav accident în care au fost implicate 12 mașini a avut loc în urmă cu puțin timp, lângă București. O șoferiță a pierdut controlul volanului într-o parcare.The post O chinezoaică a făcut praf mai multe mașini într-o parcare de lângă București: 12 mașini au fost avariate first appeared on Nexta.ro.