Medic din Edineț, reținut pentru corupție: Percepea mită pentru modificarea rezultatelor examinărilor medicale

Un medic oftalmolog din cadrul IMSP Centrul de Sănătate Edineț a fost reținut pentru 72 de ore într-un dosar ce vizează o presupusă schemă de corupție privind influențarea rezultatelor examinărilor medicale pentru obținerea statutului de „inapt” pentru serviciul militar.

Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorilor Procuraturii municipiului Bălți, Oficiul Principal, medicul este bănuit de trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit bani de la un cetățean, susținând că poate influența persoane din cadrul Centrului Militar Teritorial Edineț. În schimbul remunerației ilicite, acesta ar fi promis că va determina acceptarea unor rezultate medicale favorabile beneficiarului, astfel încât acesta să fie declarat inapt pentru serviciul militar.

În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat și alte presupuse episoade infracționale, fiind pornite încă trei cauze penale pentru corupere pasivă. Conform probelor acumulate, medicul, împreună cu o asistentă medicală, ar fi pus la punct un mecanism ilegal prin care ar fi perceput bani de la pacienți pentru omiterea sau modificarea unor informații privind deficiențele depistate în timpul examinărilor oftalmologice.

Anchetatorii susțin că practica ar fi fost aplicată în mod repetat, mai multe persoane fiind favorizate în schimbul unor plăți necuvenite, ceea ce indică existența unor acte de corupție cu caracter sistemic.

Ofițerii CNA au efectuat percheziții în mai multe birouri ale instituției medicale, precum și la domiciliile a patru persoane vizate în dosar. Printre acestea se numără și asistenta medicală suspectată de implicare în pretinderea și primirea banilor de la pacienți. Aceasta este cercetată în stare de libertate.

Urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale.

Potrivit legii, orice persoană beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Medic din Edineț, reținut pentru corupție: Percepea mită pentru modificarea rezultatelor examinărilor medicale apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

VIDEO Momente înfricoșătoare după ce ploile torențiale au afectat grav România

Capitala României și alte 15 județe au fost afectate...

Premieră în sectorul energetic al Moldovei. Centralele fotovoltaice au ajutat la echilibrarea rețelei

Republica Moldova a înregistrat o nouă premieră în procesul...

Premieră în sectorul energetic al Moldovei. Centralele fotovoltaice au ajutat la echilibrarea rețelei

Republica Moldova a înregistrat o nouă premieră în procesul...

Microbuz înmatriculat în Republica Moldova, implicat într-un grav accident în Ungaria: Opt persoane au decedat

Un microbuz înmatriculat în Republica Moldova a fost implicat,...

ULTIMA ORĂ

VIDEO Cel mai mare IPO din istoria piețelor financiare, de trei ori mai mare decât Alibaba. Alexandru Chirilă, CEO Profit Point: Afacerea este cu...

SpaceX pregătește cel mai mare IPO din istoria piețelor de capital, însă evaluarea este cu peste 35% peste valoarea intrinsecă, spune Alexandru Chirilă, CEO-ul Profit...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

VIDEO Cel mai mare IPO din istoria piețelor financiare, de trei ori mai mare decât Alibaba. Alexandru Chirilă, CEO Profit Point: Afacerea este cu...

SpaceX pregătește cel mai mare IPO din istoria piețelor de capital, însă evaluarea este cu peste 35% peste valoarea intrinsecă, spune Alexandru Chirilă, CEO-ul Profit Point, care consideră că modelul de business este revoluționar, dar recomandă investitorilor să aștepte o corecție a prețului înainte de a cumpăra acțiuni.The post VIDEO Cel mai mare IPO din istoria piețelor financiare, de trei ori mai mare decât Alibaba. Alexandru Chirilă, CEO Profit...

O geantă de piele de T-Rex, reconstituită din celule, nu a putut să fie vândută la licitaţie la Paris

O geantă de piele reconstituită din celule de Tyrannosaure Rex nu na fost vândută la o licitaţie organizată la Paris, deoarece preţul propus era cu mult inferior celui cerut, a aflat AFP de la Hotelul Drouot, unde a avut loc licitaţia.The post O geantă de piele de T-Rex, reconstituită din celule, nu a putut să fie vândută la licitaţie la Paris first appeared on Nexta.ro.

Reprezentanţi ai autorităţilor şi din domeniul energetic vin la evenimentul premium News.ro “Energy Road – Energie la tine acasă” – ediţia a VIII-a

Reprezentanţi ai autorităţilor, şefi din companii energetice, reprezentanţi ai asociaţiilor patronale şi profesionale, analişti, avocaţi şi consultanţi vor participa joi, 18 iunie, la “Energy Road – Energie la tine acasă”, eveniment premium tradiţional al News.ro, aflat la a opta ediţie.The post Reprezentanţi ai autorităţilor şi din domeniul energetic vin la evenimentul premium News.ro “Energy Road – Energie la tine acasă” – ediţia a VIII-a first appeared on Nexta.ro.

Încă o capitală europeană va interzice trotinetele electrice de închiriat

Utilizarea trotinetelor electrice închiriate va fi interzisă la Bruxelles din 2027, în principal din motive de siguranţă, a anunţat Guvernul regional din Bruxelles, transmite AFP. “Prea multe accidente, prea multe perturbări, prea multe abuzuri. Bruxelles-ul întoarce pagina trotinetelor electrice închiriate”, a postat joi pe conturile sale de socializare şeful Guvernului regional, Boris Dilliers. Regiunea Bruxelles The post Încă o capitală europeană va interzice trotinetele electrice de închiriat first appeared...

Taylor Swift, apariţie elegantă într-o rochie Givenchy la un eveniment monden din New York. GALERIE FOTO

Taylor Swift a fost inclusă în Songwriters Hall of Fame în cadrul ceremoniei anuale desfăşurate joi la New York.The post Taylor Swift, apariţie elegantă într-o rochie Givenchy la un eveniment monden din New York. GALERIE FOTO first appeared on Nexta.ro.

Un cunoscut medic din Constanța a murit după ce a suferit un infarct în timpul programului. Colegii nu l-au mai putut salva

Şeful Laboratorului de anatomie patologică din cadrul Spitalului Municipal Mangalia, doctorul Liviu Mocanu, în vârstă de 61 de ani, a murit după ce a suferit un infarct în timpul programului. The post Un cunoscut medic din Constanța a murit după ce a suferit un infarct în timpul programului. Colegii nu l-au mai putut salva first appeared on Nexta.ro.

Zboruri întârziate, pasageri debarcați din avioane, zona de securitate, evacuată, pe aeroportul din Hamburg

Alertă pe aeroportul din Hamburg. Din cauza unei „situații polițienești” de pe aeroport, zona de securitate a fost evacuată vineri dimineață. Toți pasagerii au fost nevoiți să părăsească zona de după punctele de control de securitate, a declarat un purtător de cuvânt al Poliției Federale. Pasagerii care erau deja așezați în avioane au trebuit, de asemenea, să debarce, relatează focus.de.The post Zboruri întârziate, pasageri debarcați din avioane, zona de...